Irina Bek – Parfum de struguri albaștri

Masina gonea pe sosea si parul auriu al Felipei flutura in vântul cald. E ca-ntr-un uscator de haine, îi trecuse prin cap, abia astepta toamna adevarata, cu racoare si seri reci si nu acest început de septembrie care era înca o prelungire a verii incinse. Plecase la drum dupa ce reusise sa-si bifeze tot ce mai era in agenda, încât sa pastreze  un gol de o saptamâna macar pentru o vacanta pe care simtea ca daca n-o va lua, avea sa-i explodeze capul. De data asta, vacanta a fost cumva impusa, parintii sai aveau de gând sa vânda casa in care locuisera zeci de ani, casa copilariei ei. Nu mai erau în stare sa se îngrijeasca de pamânt, de livada, de vita-de-vie întinsa pe hectare întregi. Nu se putea spune ca nu se desparteau >>>

Iulia Roger Barcaroiu – Plecarea de tot

     Vara se dezintegrează sub o căldură incredibilă. Cerul alb dezveleşte infinitul şi un miros vag, de putrefacţie, înmoaie aerul. Din departare răzbate cu greu zgomotul străzii, sechestrat de nemişcarea fosforescentă a arşiţei. Clădirile işi unduiesc conturul sub aerul uscat care se ridică din pământ. Ceva, poate presiunea marilor furtuni, electrizează obiectele.

    Îndepărtez uşor jaluzelele şi privesc spre una din curţile interioare ale spitalului. Oboseala imi măreşte ochii. Îmi ia ceva timp ca să o văd; este foarte curată dar stearpă. Zace sub soare, goală, fără bănci, fără scări, fără măcar o umbră peste ea, aproape obscenă. Apoi, totul se schimbă. Simt, mai mult decăt aud, cum treptele se numără sub paşii doctorului. Mă îndrept spre el şi îmi ţintuiesc privirea undeva spre umărul lui drept; are halatul rupt sau poate ars cu ţigara. Si brusc, imi apare din nou spaima. Totul meu, dar totul, depinde de el. Are buzele subţiri şi imi vorbeşte cu prea multă blândeţe. Ştiu ce înseamnă: >>>