Isabela Vasiliu-Scraba – Poet la vremea lui Ahab

Poezii incifrate de Mircea (Sandu) Ciobanu și salvatoarea neînțelegere a criticului Marian Popa

Motto: „…era un scriitor de mâna întâia, cu un stil care ne îmbogățea limba, cu moduri de gândire și de viziune care au adus trăsături singulare la vasta, la pasionanta frescă a literaturii românești dinainte de 1944” (N.I. Herescu despre Dan Botta, în rev. „Destin”, Madrid, nr.12/1962).

Intr-un fragment din Praznicul mare (amplu poem încifrat de Mircea Ciobanu, așezat și la începutul Istoriilor (vol. I-VI, 1977-1993) ne pare a fi înfățișată risipirea rodului spiritualității interbelice românești, asemuită cu mormane de struguri lăsați în părăsire după un presupus cataclism. Mustul scurs din grămezile abandonate (asemănate unui imens cadavru desupra căruia plutesc, – precum deasupra locurilor unde au fost îngropate comori -, „flame spectrale”) ar fi ajuns în ape freatice și de acolo în fântâni si iazuri. Din imensul stârv țâșnesc „păsări cu zbor turbat”. „Ceața de-alcool străveziu” naște legiuni de viermi roșii care ivesc „legiuni muribunde de fluturi” (Mircea Ciobanu, Praznicul mare). Criticul literar Marian Popa, în cel de-al doilea volum al eruditei sale Istorii a literaturii…, nu-i vede înțelesul așa cum l-am decriptat noi (1). Pentru Marian Popa ar fi vorba de o simplă descriere a unei realități neinteligibile, „prezentată relațional în cheie ermetică”, vol. II, 2001, p.500). Or, tema împărtășirii din rodul spiritualității românești interbelice apare și în Dies irae (http://www.scribd.com/doc/235388665/Mircea-Sandu-Ciobanu-Dies-Irae ), poezie pe care probabil chiar Mircea (/Sandu) Ciobanu i-a sugerat-o profesorului Dan Duțescu s-o traducă în engleză (2). >>>

Reclame

Istoria literaturii ca ecritură a disperării şi a iubirii de semeni

După cum se ştie, George Călinescu a publicat, în 1941, monumentala lucrare, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (cu ediţia secundă, din 1982, îngrijită de fostul său asistent universitar, Al. Piru), rod al unei munci titanice, pe măsura doar a omului de geniu. Întâmplarea a făcut ca, după 65 de ani, unul dintre foştii săi studenţi din cumplitul debut al epocii staliniste / proletcultiste, prof. univ. dr. Ion Rotaru, să realizeze o lucrare impresionant-asemănătoare, evident, pe un mai mare segment temporal, de la „originile dacice“ ale Valahimii (Dacoromânimii), ori, şi mai exact spus, de la Ovidiu (Publius Ovidius Naso, născut la Sulmona-Italia, în 20 martie 43 î. H., exilat în Dacia Sud-Dunăreană, la Tomis / Constanţa, unde a murit în anul 17 d. H.), şi până în orizontul anului 2006, O istorie a literaturii române de la origini până în prezent (Bucureşti, Editura Dacoromână TDC, 2006, pagini mari, 240 x 310 mm, „A-3“: 1336). >>>