Ioan Es. Pop şi Max Blecher, locuri de cinste la Festivalul Literaturii de la Poznań

În cadrul Festivalului Literaturilor din Europa Centrală şi de Est „Endemity“ de la Poznań, literatura română este pusă la loc de cinste prin promovarea a doi mari scriitori: Ioan Es. Pop şi Max Blecher. Pe 12 octombrie poetul Ioan Es. Pop s-a întâlnit cu publicul polonez, eveniment prilejuit de traducerea şi publicarea în Polonia a volumului de versuri „Ieudul fără ieşire şi alte poeme“. Cel de-al doilea moment literar a avut loc pe 18 octombre şi a fost dedicat creaţiei lui Max Blecher, iar la eveniment a participat unul dintre cei mai însemnaţi critici literari polonezi, prof. Przemysław Czapliński. >>>

Reclame

George Petrovai – Albert Camus sau ipostaza scriitorului exilat în existenţă

Emil Cioran era de părere că cultura Franţei face parte din familia marilor culturi din toate timpurile. Chiar dacă în spatele acestei afirmaţii se desluşeşte satisfacţia celui ce s-a lăsat absorbit de limba şi cultura franceză într-o asemenea manieră decisivă, încât – pentru a nu-şi altera noul stil eminamente franţuzesc – a refuzat să mai scrie în limba română, totuşi, nu putem să nu fim de acord cu spusa celebrului nostru fost compatriot: Da, spiritul francez a învins întotdeauna sabia, chiar şi atunci când Descartes, acest mare rege al cugetării libere, duela de la mare distanţă cu minţile încătuşate în dogme şi suficienţă. Şi poate că tocmai distanţa statornicită între cele două tabere adverse a contribuit în chip remarcabil la infuzarea cartezianismului cu universalism…
În paranteză fie spus, cu gândirea lucrurile stau aidoma ca şi cu iubirea – amândouă trebuie să fie libere pentru a fi durabile şi eficiente: Că iubirea-i taină sfântă/ ce dezleagă şi-ndulceşte,/ ştim cu toţii şi ne-ncântă/ că iubind taina sporeşte./ Omu-i trestie fragilă,/ zis-a Pascal gânditorul -/ doar iubind poţi fi acvilă/ ce cu-azur îşi stinge dorul.
Pentru a ne convinge de măreţia culturii franceze şi de rolul ei de prim motor ce i-a revenit în derularea culturii universale, n-avem decât să mergem pe firul ei de la primele respiraţii notabile în poezia lirică europeană şi până în zilele noastre. >>>