Adrian Majuru – Muzeele, o chestiune de management cultural

Ar trebui sa ne intrebam: sunt muzeele o necesitate culturală? Mai bine spus, care mai este necesitatea culturală în privinţa muzeelor?

Supradimensionate în departamente, secţii şi birouri, muzeele s-au transformat fie într-o sterilă confruntare între şefi cu orgolii mărunte,  – ale căror arme de atac şi contraatac sunt proiecte culturale făcute în grabă pe nervii subordonaţilor angrenaţi într-un hei-rupism lumpen-proletar -, fie au devenit un cavou milenar pentru neadaptaţi. Produsul cultural, în ultimă instanţă, însoţit de un variat expozeu antropologic, sociologic, patologic etc., se desfăşoară de fapt nu prin produsul cultural specific fiecărei instituţii, ci în interiorul acestor confruntări, iar vizitatorul mai bine ar fi invitat să studieze mulţimea de fizionomii măcinate de preocupări mici şi orgolii pe măsură, care populează instituţiile culturale. >>>