Max Blecher, un Kafka român

Max BlecherMax Blecher, autorul „Întâmplărilor în irealitatea imediată“, şi-a creat opera fiind măcinat de o boală necruţătoare, care a devenit sursă a scrisului său atât de personal. Una dintre cele mai stranii figuri ale literaturii române, M. Blecher (1909-1938) este un „mare uitat“ timp de decenii, dar, totodată, datorită influenţei scrisului său, obiectul unui veritabil cult literar. Rar, în întreaga literatură universală, un scriitor care să fi suferit – fizic şi psihic – mai mult, să-şi fi transpus această agonie în scrisul său şi să fi atins profunzimile – stilistice şi existenţiale – la care a ajuns românul evreu Max Blecher, în doar cei 28 de ani de viaţă ai săi.
M. Blecher s-a născut la 8 septembrie 1909, la Botoşani, într-o familie evreiască mic-burgheză, tatăl său fiind negustor de porţelanuri. Şcoala primară şi liceul le urmează la Roman. În 1928, după examenul de Bacalaureat, pleacă la Paris, cu intenţia de a urma medicina, dar trebuie să renunţe la studii încă din primele luni, pentru că se îmbolnăveşte grav, având coloana vertebrală atacată de Morbul lui Pott. „Viaţă în aceeaşi poziţie” Este internat şi pus în ghips la sanatoriul din Berck, de pe ţărmul francez al Canalului Mânecii. >>>

Retrospectiva TNCP 2012, de la drepturile poeţilor la Gala Poezie de 10

În perioada 16-20 mai 2012, în Bucureşti s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a Târgului Naţional al Cărţii de Poezie/ Festivalul de Poezie Bucureşti. Organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Biblioteca Metropolitană Bucureşti, co-organizat de Uniunea Scriitorilor din România, cu sprijinul Asociaţei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România, programul a adunat la un loc scriitori din toată ţara, editori, muzicieni, actori şi reprezentanţi ai culturii. AgenţiadeCarte.ro vă prezintă cele mai importante evenimente ale TNCP. >>>