Mariana Cristescu – Uităm prea repede! Şi… cine uită nu merită!

Romania mare„Dragi fraţi români, pentru mine deja sunt mai dulci gloanţele ruseşti decât palmele trase în obrazul nostru din partea fraţilor români.” (Leonida Lari)

Sâmbăta trecută ar fi împlinit 64 de ani. Născută la 26 octombrie 1949, la Bursuceni, aproape de Bălţi (Republica Moldova), Leonida Lari-Iorga, cea mai puternică poetă a Basarabiei contemporane, splendidă militantă pentru reunirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului, om politic de impresionantă efervescenţă, s-a înălţat la ceruri, după o crâncenă şi îndelungată luptă cu un cancer nemilos, la 11 decembrie 2011, în Chişinăul pe care nu reuşise să-l aducă „peţitor” doritei Românii Mari.
Nu mai vorbim aproape de loc (nici) despre ea, cea care se împotrivise tancurilor rusofone cu firavul trup, care ne încălzea inimile cu versuri memorabile, demne de marile biblioteci ale lumii. Era membră a Uniunii Scriitorilor din România, iar Academia Română i-a conferit Premiul pentru poezie „Mihai Eminescu”. Era Cavaler al Ordinului Republicii Moldova şi…Cetăţean de onoare al oraşului Bacău! >>>

Reclame

Întâmplări cu Grigore Vieru

001grigorevieru11000xOchelarii lui Vieru

Când un grup de intelectuali basarabeni a fost invitat la Cotroceni, fostul preşedinte Ion Iliescu l-a aşezat pe Poet chiar lângă el, la o măsuţă pe care Vieru şi-a pus cartea cu autograf, pe care urma să i-o dea domnului Iliescu, pixul şi ochelarii.
La despărţire, autorul „Albinuţei” a luat o pereche de ochelari de pe masă, care s-au dovedit a fi ai preşedintelui României. Confuzia n-ar fi fost prea de tot, dacă ochelarii lui Vieru pe care-i lăsase pe masa lui Iliescu n-ar fi avut alte dioptrii. Şi – dacă imediat după întâlnirea noastră Iliescu nu urma să vorbească în Parlamentul României. >>>

Doina Aldea Teodorovici – Zbor pe-o aripă de eternitate…

Doina-Aldea„În Basarabia, Eminescu era în exil, era interzis, dar Vieru nu;
prin Vieru, l-am cunoscut pe Eminescu.” (Ion Aldea Teodorovici)

Trecem în viaţă unii pe lângă alţii, fiecare pe culoarul său destinic, intrând în timp şi ieşind din el cu aceeaşi chinuitoare dorinţă de tălmăcire profundă a verbului „a fi”. Pentru unii, tălmăcirea aceasta are o importanţă minoră. Alţii, în schimb, o transformă în crezul fundamental al propriei lor fiinţări terestre. Este şi cazul Doinei Aldea Teodorovici, un destin extrem de scurt, aproape egal ca întindere temporală cu cel al Mântuitorului christic, care a strâns însă în lăuntricitatea lui o bogăţie covârşitoare de semnificaţii majore ale neamului său. Chip delicat, de un magnetism misterios, slobozind prin cântec şi o forţă interioară aparte, din pagina albă a cărţii, versul poeţilor români în sufletul văzutului şi nevăzutului ei auditoriu de oriunde, Doina Aldea Teodorovici a reprezentat cea mai bună definiţie a tipului de artist liric sortit de divinitate să imprime, prin alcătuirea complexă a discursului muzical propriu, o dâră >>>

Mariana Cristescu – „ Emoţie de toamnă”

Coat of arms of Moldavian SSR (1990-1991), tod...

„Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea: de acasă – acasă”… 

„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.” (Nichita Stănescu, „ Emoţie de toamnă”)

 Privesc o fotografie datată 7 aprilie 2006, reprezentând bustul cu „inima de aur”, de la Chişinău, al Poetului care spunea că „limba română e frumoasă ca o duminică”. Un comentariu adiacent marchează întru neuitare: „Scriitorii şi oamenii de cultură din Basarabia consideră că mişcarea anticomunistă şi de eliberare naţională din Basarabia a fost declanşată de vizita lui Nichita Stănescu la Chişinău, în 1976, când a îngenunchiat la gara Chişinău şi a spus: „Am făcut cel mai lung drum din viaţa mea: de acasă – acasă”… . Aşa să fie? Şi dacă da, îşi mai aminteşte cineva?

„Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,/ că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,/ că ai să te ascunzi într-un ochi străin,/ şi el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.// Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,/ iau cuvintele şi le-nec în mare./ Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare.” >>>