Octavian D. Curpaş – ,,Ultima piruetă” de Vavila Popovici, o naraţiune despre dragoste, credinţă şi valori

Ultima_Pirueta_2003Născută la Suliţa, în judeţul Hotin, în nordica Bucovină (actualmente Ucraina), Vavila Popovici este autoare a douăsprezece volume de versuri și douăsprezece de proză. Scriitoarea debutează în 1982, în revista „Ramuri”, din Craiova, iar şase ani mai târziu, în 1988, câştigă premiul Editurii Eminescu. În prezent locuieşte, în Statele Unite ale Americii.

Ultima piruetă, cartea scrisă de Vavila Popovici, este un micro-roman. La fel ca şi în „Cartea mamei”, stilul din „Ultima piruetă” este o împletire de epic şi liric. Naraţiunea nu are nimic banal, fiind presărată pe alocuri cu pasaje idilice, a căror naturaleţe poetizează epicul cărţii. Autoarea prezintă cu mult har şi originalitate viaţa rurală din Basarabia de dinainte şi de după 23 august 1939, dar şi mediul rural şi citadin din România comunistă şi post-decembristă. Ar mai trebui remarcate naturaleţea şi frumuseţea descrierilor, profunzimea simbolurilor, analiza transformărilor sufleteşti ale personajelor, prezentarea raporturilor acestora cu familia, elemente care fac din „Ultima piruetă” o carte de suflet. Romanul Vavilei Popovici este de asemenea, o reuşită monografie a satului moldovenesc, dar şi o carte despre valori şi despre credinţa în Dumnezeu, într-o lume în care totul este politizat. Titlul cărţii anunţă finalitatea tragică a întâmplărilor, precum şi faptul că fericirea este trecătoare. >>>

Reclame

Maria Diana Popescu – Virgil Panait a băut frecţie „Diana” şi l-a dat în judecată pe Dumnezeu

„De ce avem dreptul să-l dăm în judecată pe Dumnezeu”

Ştiţi când au blondele creierul cât o boabă de piper? Atunci când se dilată…” zice domnia sa, Virgil Panait, la pagina 37. Nici nu bănuia că „jurnalul” său va încăpea pe mîinile unei blonde, zic eu, cu modestie, cu o boabă de piper în plus. Cititorul care doreşte exerciţii de practică juridică şi de imaginaţie îndrăzneaţă să parcurgă acest jurnal (unul neobişnuit, datele consemnării sînt pe sărite), pe care autorul spune ca l-ar fi găsit într-un caiet jerpelit, lîngă containerul de gunoi, cu urme de încălţăminte pe el, dovadă că îl mai călcase cineva în picioare. >>>

Octavian D. Curpaş : „Mulți spun că americanii au venit prea târziu, alții spun că au venit degeaba” – Interviu cu Marina Constantinoiu, redactor şef la Jurnalul Nanţional

„Jurnalistul este mai degrabă sanitar decât om de cultură. Sanitar al societăţii. Primul ajutor, în caz de nevoie. Iar nevoie este permanent. Nevoia de informaţie, căci omul informat este puternic.” (Marina Constantinoiu)

 Secretul profesiei de jurnalist:

„Totul stă în puterea unui virus – virusul presei!”

 Cuvântul scris a fost şi va rămâne o forţă care poate schimba lumea, ceea ce conferă jurnalismului un statut clar, bine conturat în teatrul existenţial al fiecărei naţiuni. În acest context, condiţia sine qua non pentru transmiterea informaţiei şi prezentarea fidelă a realităţii este propria informare şi documentare a specialistului din presa scrisă. Acurateţea şi rigurozitatea informaţiei sunt extrem de importante, dar destul de dificil de realizat, mai ales în cazul politicii externe – ramură de top a genului gazetăresc. Jurnalistul – în general, cel de politică externă – în special are nevoie în permanenţă de documentare şi informare corectă. >>>