Ion Cârnu – in memoriam

carnuÎn aceste zile, poetul Ion Cârnu, unul dintre membrii de seamă ai Reprezentanţei Neamţ a Uniunii Scriitorilor, ar fi împlinit 66 de ani.

Născut la 19 decembrie 1947, în satul Borniş, comuna Dragomireşti, Ion Cârnu face şcoala primară în satul său natal, după care se pregăteşte în meseria de operator chimist la Grupul şcolar de chimie Piatra Neamţ. Legat de satul Borniş, aici a trăit şi a creat literatură pentru copii Elena Iuraşcu, soţia unui verişor matern al lui Eminescu, astfel că o parte din documentele din arhiva acestei familii de boieri moldoveni şi interpretări ale acestora a publicat poetul Ion Cârnu, în multe reviste literare din ţară, precum ”Clopotul” din Botoşani, ”Astra” de la Braşov, ”Petrodava” din Piatra Neamţ şi în ziarele locale. A urmat şi cursurile liceului teoretic „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ şi a lucrat ca operator chimist la Săvineşti până la desfiinţarea uzinei. Talent înnăscut, Ion Cârnu s-a afirmat de tânăr în poezie, scrierile sale fiind găzduite de presa >>>

Reclame

Ion Ionescu-Bucovu: Maiorescu şi Poezia „Convorbirilor Literare”

Dacă n-ar fi existat Alecsandri și Eminescu mă întreb ce s-ar fi întâmplat cu „Convorbirile literare” ale lui Maiorescu. Cred că nu s-ar fi mai vorbit de ele. Junimea luase ființă în anul 1863 la Iași dintr-o pleiadă de intelectuali de formație ideologică germană : Rosetti, Pogor, Carp, și Negruzzi, avându-l în frunte pe însuși Maiorescu, toți boieri, politicieni și parlamentari. Având la bază ideologia maioresciană a formelor fără fond, spiritul critic și critica în marginea adevărului, junimiștii aveau nevoie de o revistă literară care să răspândească ideologia literară maioresciană în masa intelectualilor. Astfel apare la 1 martie 1867 revista „Convorbiri literare” care se voia continuatoarea „Daciei literare” și a „României literare”. >>>

Poetul romaşcan Grigore Melidon şi Mihai Eminescu

A doua poezie pe care o trimite Eminescu de la Viena este Epigonii. Deşi redacţia Convorbirilor literare îi comunicã poetului unele rezerve faţã de mai mulţi autori ,,cântaţi de dânsul”, o publicã în numãrul din 15 august 1870 chiar în fruntea revistei, unde versurile apãreau rar.[1] Între timp, Eminescu scrie redacţiei (17 iunie 1870) pentru a explica motivele esenţiale ale poeziei. ,,Ideea fundamentalã – scrie el – e comparaţiunea dintre lucrarea încrezutã şi naivã a predecesorilor noştri şi lucrarea noastrã trezitã, rece. [ … ] Predecesorii noştri credeau în ceea ce scriau, cum Shakespeare credea în fantasmele sale, îndatã însã ce conştiinţa vede cã imaginile nu sunt decât un joc, atunci, dupã pãrerea mea, se naşte neîncrederea scepticã în propriile sale creaţiuni.
Comparaţiunea din poezia mea cade în defavorul generaţiunei noi (s. autorului) şi cred cu drept”. [2] >>>

Ion Ionescu Bucovu – Eminescu la a 163-a aniversare de la naștere

La mijloc de iarnă, Eminescu cade în sufletele noastre ca un blestem frumos. Academia Română i-a închinat în ziua lui de naștere o mare sărbătoare: Ziua culturii române. Poate vă întrebați de ce. Pentru că Eminescu e unic ca Dante, ca Shakespeare, ca Petrarca, ca Ronsard, ca Goethe sau ca Byron. Și e unicul român romantic de talia marilor romantici ca Lamartine, Vigny, Musset, Hugo, Heine, Novalis, Schiller, Byron, Leopardi, Pușkin și Lermontov.

El a despărțit apele de uscat în literatura română. De la el încoace se scrie altfel poezia. A rupt lanțul ciunismelor și pumnismelor ardelenești și a creat limba literară, altoind-o cu filonul ei cel mai sănătos, limba populară. >>>

Dumitru Irimia – In Memoriam

S-a stins din viaţă, la 69 de ani, în anul 2009, profesorul ieşean Dumitru Irimia, personalitate a lingvisticii româneşti, cunoscut de generaţii de specialişti şi de studenţi din toată ţara pentru lucrările sale fundamentale de stilistică funcţională, stilistică literară (în special studii consacrate operei eminesciene) şi gramatică.

Dumitru Irimia (21 oct 1939,Roman judetul Roman – 2009 Iasi)

Cartea sa din 1986 – Structura stilistică a limbii române contemporane – e nelipsită din bibliografiile cursurilor şi ale examenelor universitare, pentru că oferă cea mai bogată şi mai sistematică descriere comparativă a limbajelor ştiinţific, juridic, publicistic şi literar, asociind o expunere teoretică riguroasă cu o mare bogăţie de fapte de limbă concrete. Într-un volum de dimensiuni reduse, Dumitru Irimia a reuşit performanţa de a îmbina perspectiva stilisticii funcţionale şi descrierea structuralistă cu o stilistică a oralităţii şi a expresivităţii limbii, în tradiţia lui Iorgu Iordan. În completarea acestui volum se situează Introducere în stilistică (1999), carte care cuprinde mai multe studii teoretice despre stil şi despre raportul dintre oralitate şi scris, dar mai ales câteva excelente analize de text (asupra timpurilor narative în Sărmanul Dionis, a prozei lui Panait Istrati şi M. Blecher, a memoriilor Aniţei Nandriş). >>>

Lucian Vasiliu – Jurnal junimist inedit

Despre întâmplări de la „Junimea“ s-a scris relativ târziu: George Banu în 1908, Iacob Negruzzi în 1923. Acest jurnal al lui Teohari Antonescu este primul despre „Junimea“ veritabilă. „Junimea“ în carne şi oase am spune. De asemenea, încă două ipostaze despre Teohari Antonescu: este cel care a iniţiat la Iaşi Muzeul de antichităţi (continuat de ucenicul lui, Orest Tafrali, 1876-1937, istoric din perioada interbelică) şi este cel care a insistat la doi miniştri diferiţi (Petru Poni şi Spiru Haret) pentru lucrări de arheologie urgente dedicate civilizației Cucuteni (în zonele Iaşi, Neamţ, Suceava) şi lucrări de arheologie la Sarmisegetusa şi Adamclisi. >>>

Constantin Munteanu – “Am fost interzis pentru că am scris despre furtul tezelor de doctorat din chimie”

Reporter: Aţi copilărit la Strunga, Iaşi. V-a rămas în memorie o întîmplare obsedantă din copilărie, de care nu scăpaţi niciodată şi pe care aţi ezitat să o povestiţi în cărţile dvs?

Constantin Munteanu: Un romancier ajuns la vîrsta mea a topit totul, aur şi noroi, în creuzetul creaţiei. Din copilărie, urîtă şi obsedantă este amintirea cotelor şi a colectivizării forţate. Mulţi din torţionarii de atunci sînt şi acum pe ecranele televizoarelor, în structuri de conducere ori îşi mănîncă în tihnă pensiile grase. >>>

Victor Teişanu: Lucia Olaru Nenati – “Sentimentul spiralei” (antologie)

Lucia Olaru Nenati este o poetă a vibraţiilor adânci, aducând la suprafaţa textului, de predilecţie, viziuni candide şi serafice, dar şi ultragiile unui destin cel mai adesea potrivnic. Lipsită de complexe în faţa modelor literare, inclusiv ale propriei generaţii, ea caută şi găseşte, mai ales în lirica maturităţii, acel echilibru majestuos denotând vocaţie şi dătător de infinite satisfacţii estetice. De la primele poeme până astăzi a crezut în miza sa pe sinceritate şi >>>

Gheorghe Popa – LAUDATIO cu prilejul conferirii titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului prof. DUMITRU IRIMIA- 2005(Fragment)

In patrimoniul spiritual, inclusiv cel ştiinţific – şi nu numai cel românesc, şi nu numai cel filologic -, opera ştiinţifică a profesorului Dumitru Irimia constituie, pe drept cuvânt, o adevărată zestre intelectuală pentru specialiştii în domeniul lingvisticii, ştiinţei literaturii, stilisticii,poeticii, esteticii, filozofiei, mitologiei etc.

Departe de a exagera, dar lucrările ştiinţifice ale dlui Dumitru Irimia domină triumfător, în multe privinţe, didactica şi cercetarea filologiei generale,romanice şi româneşti. Ea – această operă – este, deopotrivă, şi sursă de inspiraţie, şi producătoare de idei, şi ghid al demersurilor lingvistice şi literare, şi model de analiză, şi îndemn la cercetare, şi încurajare şi sfidare a incertitudinilor. într-un cuvânt, această operă are, citîndu-1 pe prof. Eugeniu Coşeriu, „cădere în cultura şi în ştiinţa universală” (Fiinţă şi limbaj. Interviu cu Eugenio Coşeriu//Echinox,p.3). >>>