George Petrovai – Istoria românilor scrisă prin procură

     Într-una din verile trecute am avut plăcerea să-l cunosc pe domnul Willy Opstein, cetăţean belgian din zona flamandă. Deoarece cunoaşte foarte bine mai multe limbi străine, printre care franceza şi engleza, ne-am înţeles de minune pe durata şederii lui la Sighetul Marmaţiei. Firesc, am efectuat câteva ieşiri în zonele adiacente: Ocna-Şugatag, Valea-Izei, Săpânţa etc. Toate excursiile noastre s-au bucurat de sincera şi entuziasta lui apreciere : “Aveţi un relief cuceritor. Nici în Elveţia n-am întâlnit peisaje mai fermecătoare…” Şi iar ne opream pentru a-i oferi răgazul să admire şi să filmeze. Ce să mai vorbim de impresia covârşitoare pe care i-au făcut-o locuitorii acestor meleaguri ! Nu mai contenea să se minuneze în faţa dovezilor adorabile de ospitalitate, nu mai prididea cu laude la adresa demnităţii şi căldurii sufleteşti a maramureşenilor. “Şi când te gândeşti că sunt pentru prima dată în România ! Asta şi datorită faptului că în Occident a fost editată o carte în care România este înfăţişată ca un teritoriu periferic şi fragmentat, iar românii drept un popor înapoiat şi invadator.”

            Cum e lesne de înţeles, această dezvăluire a generat vii şi îndelungi dispute… L-am rugat pe Willy să-mi trimită respectiva carte după înapoierea sa în Belgia. Întrucât cartea nu mai sosea, mi-am zis că noul amic o fi uitat de promisiunea făcută. Dar iată că după mai multe luni soseşte un colet cochet cu cartea în cauză. Se numeşte Istoria ţărilor din Estul Europei de la origini până în zilele noastre şi este scrisă în limba franceză de Henry Bogdan, specialist în maghiară, finlandeză, estonă, letonă etc. Scurta prezentare biografică de pe coperta a 4-a, ne destăinuie secretul specializării în maghiară : autorul e născut din mamă franţuzoaică şi tată maghiar! >>>

George Petrovai – Catastrofele care decurg cu necesitate din atotputernicia subumanului

Pentru că am avut şansa să câştig un concurs jurnalistic organizat şi găzduit de revista clujeană Noi, Nu!, redacţia acesteia m-a răsplătit cu două cărţi, ambele apărute la prestigioasa editură Meteor Press: Executaţi prin înfometare a lui Miron Dolot, carte care poartă subtitlul Holocaustul ascuns, şi cartea Heinrich Himmler (Viaţa sinistră a şefului SS-ului şi al Gestapoului) a cunoscuţilor autori Roger Manvell şi Heinrich Fraenkel.

După citirea lor, lesne am putut constata că între cele două cărţi există nu numai deosebiri (prima este cartea cu dureroase amintiri ale autorului din timpul „războiului” nimicitor purtat de Stalin împotriva aşa-zişilor chiaburi ucraineni, cea de-a doua reconstituie profilul şi activitatea unuia dintre cei mai importanţi colaboratori ai lui Hitler), ci şi acea cutremurătoare asemănare care la început a apropiat, apoi a încăierat două dintre cele mai odioase lighioane zămislite vreodată de istorie – bolşevismul şi nazismul, respectiv stalinismul şi hitlerismul. >>>

Părintele Justin Pârvu– Biografia unei biruinţe

Iustin parvu cu familiaPărintele Justin Pârvu s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă la 10 Februarie într-o familie de români ortodocşi foarte evlavioşi, şi a fost botezat cu numele Iosif. A iubit de mic frumuseţea credinţei creştine, s-a închinoviat în 1936 în Mănăstirea Durău şi a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la Seminarul Cernica, unde deprinde dogmele tâlcuite patristic în formele rânduite pentru liturgică, tipic, psaltică, iconografie, apologetică. Întotdeauna într-o desăvârşită împreună-glăsuire cu Biserica, niciodată nu s-a oprit din sârguinţa de a învăţa, astfel că la 94 de ani încă citea nu doar toate cărţile patristice care apăreau, dar şi cele de cultură, istorie, filozofie şi politică, pătrunzând idei complexe pe care, cu memoria sa extraordinară, le sintetiza uluitor de repede şi de plin de o seninătate milosârdnică (dar totodată şi cu note de umor), ce se pot numi cu adevărat drept apoftegmele cele mai reprezentative spiritului creştin al acestui popor. >>>

Mihai Dascălu – Ţara MOLDOVEI in faţa Adevărului

Moldova”Nihil possumus contra veritatem” (Nimic nu poti face contra adevarului)
                                                                          ***
Daca este adevarat ca la 16 (28) mai, anul 1812, Rusia Tarista a sfasiat Tara Moldovei in doua, atunci –
– jumatatile nu pot fi decat identice;
– Interfluviul Nistru – Prut este tot atat de roman, precum e spatiul dintre Prut-Carpati;
– supozitiile ”stiintifice” ale sovieticilor despre sterila controversa moldoveni – romani sunt mincinoase;
– statalitatea moldoveneasca are o singura continuitate, cea a Principatului Moldova, si nu poate fi combatuta de ”statalitatea socialista moldoveneasca“, instrument veritabil in expansia revolutiei permanente;
– niciodată în istorie Basarabia nu a fost o entitate teritoriala;
– pseudo – „Maldova” de pe malul Bicului constituie o totala aberatie comparativ cu frumoasa legenda a descalecatului Moldovei;
– Romania nu poate avea frontiera la est cu Moldova (? – si viceversa!) – aceasta fiind una din componentele statului;
– la discretia Federatiei Ruse, ”independenta” din 27 august 1991 a satisfacut ambitia personala si de grup a liderilor locali, dar a sacrificat Unirea; in fapt, suntem complicii unui haos; >>>

O nouă apariţie editorială la Editura Muşatinia

3coperta >>>

Ion Ionescu-Bucovu: Mateiu I. Caragiale, romancier

Am recitit decurând romanul lui Mateiu  I. Caragiale „Craii de Curtea Veche” și am redescoperit o proză proaspătă cu valențe nebănuite, care mi-au scăpat la prima lectură. Mă gândeam apoi la soarta scriitorului, nedorită de tatăl  Caragiale care zicea că „Un tată ar trebui să fie din cale afară denaturat ca să ureze vreunuia, celui mai nemernic dintre copiii săi, cariera de publicist onest. Douăzeci și patru de copii să am -să mă ferească Dumnezeu!- pe toți i-aș face oameni politici, adică avocați; și dacă unul n-ar fi în stare să învețe măcar atâta, l-aș învăța să prinză câini cu lațul. Hengher, da! da’ literat, nu!” >>>

„Pământul care doare”…

Coperta PAMANTUL JPG

 Integrată propriei naţiuni, libertatea unui om se opreşte acolo unde se opreşte libertatea poporului său. Conştiinţa naţională, devenită în ultimele două secole o adevărată religie a modernităţii, a creat în rândul oamenilor o mistică a iubirii şi sacrificiului pentru patrie, pentru propria naţiune. Victoriile sau înfrângerile patriei sunt bucuriile şi dramele noastre. Trăim într-o identificare aproape perfectă cu idealurile patriei, cu istoria ca reprezentare, ca participantă la construcţia naţiunii.

Cu asemenea sentimente am încheiat lectura cărţii Marianei Cristescu, „Pământul care doare – Cealaltă Românie”, apărută recent la Editura Nico. „Pământul care doare” este o carte despre teritoriile care azi nu mai aparţin statului român, care s-au pierdut la sfârşitul perioadei interbelice, Basarabia,  nordul Bucovinei  şi  Cadrilaterul, cedate fără ca România >>>

Maria Diana Popescu – De pe mormanele de bani şi de arme

Maria Diana PopescuAr trebui să nu aud, să nu-mi aduc aminte sau să arunc pisica moartă în curtea indiferenţei, cînd zăcămintele intră singure în abataj prin mîna miliţienilor planetari? Mă întrebam aşa, în sinea mea, oare dacă Irakul ar fi produs iepuri de casă în loc de petrol, ar mai fi fost vreodată invadat? Din moment ce mai toţi preşedinţii americani au vorbit personal cu Dumnezeu, probabil în şcolile de la ei copiii învaţă că civilizaţia s-a născut în Texas, iar scrierea a fost inventată de strămoşii lor. William McKinley a declarat în 1898 că a vorbit cu Dumnezeu într-o noapte, în timp ce se plimba pe culoarele Casei Albe, şi a primit ordin de la El să ia în >>>

Aspazia Oţel Petrescu: „A fost odată”

Doamna-Aspazia-Otel-Petrescu-Feb-2013-Foto-Cristina-Nichitus-Roncea

„A fost odată”, aşa îşi intitulează recenta lucrare Aspazia Oţel Petrescu (născută în 1923) – fostă deţinută politic timp de 14 ani – prietena şi colega mea de liceu.

 Pagini cu minunate descrieri ale naturii din Bucovina şi Basarabia

După titlu s-ar crede că „A fost odată” ar fi o carte de poveşti. Da, este o carte de poveşti adevărate în care eroii nu sunt Ilene Cosânzene şi Feţi Frumoşi, ci oameni reali, adevărate modele de viaţă pentru tineri. Lucrarea este structurată pe trei părţi, „A fost odată”, care cuprinde nouă capitole, „Gânduri răzleţe”, alcătuită din şase capitole şi „Din lumea necuvântătoarelor”, care conţine şapte povestiri interesante, atrăgătoare, pline de tâlc şi învăţăminte. >>>

Diagnosticul necruţător al profesorului Boia

boiaLucian Boia va deranja şi supăra din nou fibra naţionalistă a societăţii româneşti, căci pune punctul pe i (i de la insuficient, indefinit, interminabil, instabil, insalubru – toate atribute valabile ale României veşnice).

Eseul De ce este România altfel? al lui Lu­cian Boia e o ultimă încercare, plină de sa­voare, de inventariere a eşecurilor şi de­fectelor poporului român în mersul său lin prin istorie, o încercare de explicare a faptului că noi suntem atât de diferiţi şi a-normali faţă de norma eu­ropeană care contează şi la care, oricum, noi ne-am ra­portat neîncetat din 1800 în­coace. Căci românii rareori s-au comparat cu Uz­be­kis­tan sau Burkina Faso, faţă de care probabil că ar sta chiar bine la mai toţi in­di­ca­torii, ci doar cu Occidentul înfloritor. „Ma­niera în care românii se joacă cu re­gu­li­le, prefăcându-se că le respectă, pentru a le ocoli mai bine, este de natură să-i exas­pereze pe occidentali, care şi-au clădit ci­vilizaţia tocmai pe fundamentul asumării şi respectării unui sistem de norme şi de reguli.“ În devălmăşia noastră politico-economică se face apel la reguli doar atunci când favorizează o tabără sau alta. În fond, românii dau dovadă de ipocrizie, căci, să fim serioşi, nimeni nu i-a obligat după 1800 să se raporteze constant şi obsesiv la Occident. Au ales în mod liber, însă nu au dus până la capăt raţionamentul, s-au oprit, tipic românesc, pe la jumătatea drumului, adoptând forme, proceduri, acquis, dar stând mai uşor cu îndeplinirea lor. >>>