Ion Ionescu – Bucovu: Ion Pillat – de la simbolism la poezia pământului natal

Nepotul lui Ion Brătianu, născut dintr-o familie de vechi boieri moldoveni, n-a urmat o carieră politică, așa cum au făcut bunicii lui. O amestecătură de moldovean, după tată și muntean, după mamă, Ion Pillat a avut parte de o copilărie fericită petrecută, fie la Florica în lunca Argeșului sau, după caz, la Miorcanii de pe Prut la moșia tatălui său. Să-i fi marcat acestă copilărie toată viața cu meleagurile ei de neuitat? Amândouă aceste colțuri de țară s-au fixat în memoria afectivă a copilului, transpunându-le mai târziu în poezie.
Având parte de o copilărie fericită și de o instruire aleasă cu studii la Sf. Sava, apoi la Paris , unde a urmat liceul și cele două Facultăți (Sorbona)-juridice și litere- Ion Pillat a primit o educație artistică aleasă. Vizitează muzeele, participă la spectacole teatrale, la Operă, colindă locuri celebre pentru monumentele lor de arhitectură, la Chartres având revelația artei gotice, vizitează Londra, Elveția, Italia, Constantinopolul, lărgindu-și considerabil orizontul spiritual. Zile întregi zăbovește prin librării și anticariate descoperind scriitori ca Leconte de Lisle, Heredia, Baudelaire, Verlaine, Wilde, Poe, Omar Khayam, Rilke etc. Frecventează cafenele ca Closerie des lilas și Vachette, rătăcește cu Horia Furtună prin grădinile Luxemburgului, recitindu-și amândoi versuri cu voce tare.
În 1914, când vine acasă, e plin de tot acest proaspăt depozit sufletesc și se hotărăște să se consacre poeziei. O nepoată a lui, îi ia pe furiș primele poezii și i le arată lui Maiorescu. Criticul i le-a primit cordial și două dintre ele le-a publicat în „Convorbiri literare”. Publică primele volume de poezie, „Visări păgâne”(1912), Eternități de-o clipă (1914) și „Amăgiri”(1917), după care e luat în război ca ofițer de legătură pe lângă Misiunea franceză. Scapă ca prin minune de moarte de două ori, o dată când o bombă explodează în fața automobilului său și altă dată după o cumplită catastrofă feroviară. După război se atașează de cercul „Gândirea” publicând versuri din „Pe Argeș în sus”. Colaborează la „Sburătorul”, „Însemnări literare”, „Viața Românească”, „Revista fundațiilor regale” și „Universul literar”. >>>

Reclame

Mândria de a fi român

În ultimul timp am întâlnit persoane, în special dintre tineri care, la întrebarea daca sunt mândri de faptul că sunt români sau ce părere au despre România, dădeau un răspuns scurt: nu, nu sunt mândru că sunt român…fiecare argumentând în felul lui. Acum, întrebarea mea este: ce i-a determinat pe aceşti oameni să fie aşa indiferenţi faţă de propria lor ţară şi de ce? Care sunt cauzele si cine se face vinovat de aceste lucruri? Nu o să incerc să aflu răspunsuri la aceste întrebări pentru ele se află în faţa fiecăruia dintre noi, în schimb o să încerc să pun problema mândriei de a fi român pe baza istoriei.

>>>