Ioan Miclău, sau o viaţă de om în slujba culturii române în ţara lui Markus Zusak

Am primit, prin amabilitatea Preotului Paroh Al.Stănciulescu-Bârda, editorul cărţii despre care vom face vorbire, volumul scriitorului Ioan Miclău, membru al Ligi Scriitorilor Români, stabilit în Australia, intitulat “Pe drumurile artei “, apărut la Editura “Cuget Românesc “.
Cartea este, practic, o antologie monografică, în care sunt reunite texte ale unor scriitori despre opera lui Ioan Miclău, poet talentat, interviuri, poezii, articole de memorialistică, studii, corespondenţă cu personalităţi din ţară şi străinătate, ca dr.Adrian Botez, prof.univ.Ilie Rad, scriitorul Dimitrie Grama, scriitorul Al.Florin Ţene, membru corespondent al Academiei Americană Română, scriitoarea Veronica Balaj, prof. dr.Maria Vaida etc. Cartea, închizându-se cu reproduceri după Diplomele şi Brevetele primite de Ion Miclău, ca recunoaştere pentru opera sa, şi activitatea depusă în cadrul Bibliotecii “Mihai Eminescu“, pe care a înfiinţat-o în localitatea Cringila, din Australia, de la Academia de Ştiinţe şi Arte, “Brevetul” semnat de Preşedintele României, Emil Constantinescu şi Ion Caramitru, coperţile cărţilor pe care le-a publicat, inclusiv fotografi de familie. >>>

Reclame

Ioan Miclău – Despre bunul simţ şi obrăznicie!

. Nu trece o zi, o oră, o secundă să nu auzim in noi rugăminţile adevărului,
totuşi de cele mai multe ori le ignorăm. Aceasta este intrarea in relele de care
ne vom plange ulterior!
. Fiecare necaz are o cauză, deseori ascunsă în prea binele ce a nesocotit
bunul simţ, măsura, de cari nu ar trebui să uităm niciodata!
. In vreme ce bunul simţ îşi păstrează calitaţile-i umane, obraznicia proliferează
şi ea socotindu-se cu neruşinare cap de elite!
. Din cauza bunului simţ deseori ai de suferit, dar, ai să observi mai târziu că eşti
iubit şi nici prietenii nu te mai ignoră!
. Când obrăzniciei îi trânteşti uşa în nas, va fi prima care să te dea în judecată
învinuindu-te de lipsă de bun simţ; deci, are şi ea idea acestei calităţi, dar nu e pentru
ea, ci pentru alţii! >>>

Ioan Miclău: Decalogul după comunism – Ep.4, un film de Ben Todică

Ioan_MiclauAşadar, iată-ne la început de An Nou, iar cineastul Ben Todică din Melbourne are bunăvoinţa a ne întâmpina cu un nou film al domniei sale, Decalogul după comunism –Ep.4. Acest film a avut darul a mă impresiona adânc. L-am vizionat de mai multe ori şi am fost atât de mişcat încât mi-am propus să scriu câteva rânduri despre filmul lui Ben din Ciudanoviţa, cum obişnuiesc eu a-i zice, aşa între noi! Nu sunt critic de filme, deci mă voi baza pe propriul sentiment, al simţirii şi bucuriei ce le am atunci când citesc ceva interesant sau vizionez un film plăcut, cu toate cele aparţinătoare unei vieţi simple dar omeneşti, şi care au darul să te propulseze iar în lumea amintirilor proprii, din încă vremile copilăriei şi adolescenţei, iar filmul Decalog după comunism – Ep.4, are această tendinţă, cum se spune pe la noi,” cu vârf şi îndesat!” >>>

Ioan Miclău – Colinde de Crăciun

Coborât-o, coborât,
Bună seara lui Crăciun,
Dumnezeu pe-acest pământ,
În capătul satului,
La casa săracului.
”Ne daţi voie să-ntrebăm:
Gata-i cina să cinăm?”
”Gata-i, da’ cam puţinea,
Haideţi toți pe lânga ea!
Dumnezeu s-a bucurat
Şi de-acolo a plecat,
În mijlocul satului,
La casa bogatului. >>>

Ioan Miclău – Interviu cu mine însumi

Ioan_Miclau”Bună ziua, bade Ioane!
”Mulţămăscu-ţi dumitale! Aha, tă dumitale de la revista aia, cum îi zâce dară… Rvolta universală…!
”Nu, nu, îi zice Revolta universitară, cea ma bună revistă care există”.
”Bine fie! Dar cu ce vrei să mă mai superi şi az?
”O, nu-i nici o supărare, bade Ioane, doar vreau să vorbim un pic despre politică. Să fiu scurt, facem o investigaţie despre părerile oamenilor mai de seamă, cum văd ei mersul politicii la noi, să stie alegătorii pe cine aleg, când merg la votare, etc.etc.
”No, amu, prea mare om de samă io nu-s, dar dacă zici că faci învăstigaţie, atunci îi altă poveste.
Aici în părţîle astea a noastre, toată lumea face politică!”
”Da, dar vezi matale bade Ioane, azi se schimbă o întreagă lume, se schimbă lumea!”
”No, şi ce dacă se schimbă? Crezi matale că să schimbă ceva fără un plan? Crezi matale că io mă apuc să-mi dărâm casa, fără să am altu plan cu ce o-i rădica in locul ei? >>>

Ioan Miclău – Cuvinte de minte

. Nimeni nu te vorbeşte de bine sau de rău, dacă nu te dai singur în gura lumii!
. Nu-mi trebuie gloria lumii, dar la corectitudinea mea ţin, ca la cea mai mare glorie posibilă.
. O căsuţă mică, drăgălaşă şi curată, plină de iubire, valorează mai mult decât un castel ros
de vicii şi certuri!
. Omul neserios chiar studii să aibă, este mai nevrednic decât un om simplu dar vrednic!
. Eşti bogat şi nemuritor prin buna creştere ce o dai copiilor tăi, în speranţa că şi ei la rândul
lor vor fi ca tine!
. Cel mai mult trebuie să ne dezamăgească minciunile. A repeta mereu minciuni, se sedimentează un neadevăr pe care generaţiile viitoare îl vor prelua ca adevăr; prelungindu-se astfel necazurile vieţii!

>>>

Ioan Miclău – poezie

Cerul drept catarg al lumii
(Varianta II)

Prezente eclipse de microuniverse
Privind in derivă spre focul nestins,
Privesc înspre inima Terrei,
Visând îmbăierea în aur topit?
Şi-n arginti?
Astfel, muza poeziei,
Ne v-a catapulta spre ceruri,
Cu capul în jos,
Găsind calea eternităţii
Firului de nisip!

>>>

Ioan Miclău – Cerul drept catarg al lumii

(Varianta I)

Norocos de vânt prielnic,
Pentru pânzele-i albastre,
Cerul drept catarg al lumii,
Se înalţă cu iubire,
Peste ape şi pământuri,
Peste ţări, peste oceane,
Peste munţi, câmpii şi dealuri,
Peste oameni cu simţire;
De prin şapte zări a lumii
Au venit ca să peţească,
Mulţi voinici ce acceptară,
Orice greu să biruiască,

>>>

Ioan Miclău – versuri

Sintagme

Cântecul Tarii,
Freamătul mării;
Umbrele zării,
Calea-nstrăinării,
Lemnul pădurii,
Coada securii;
Gândurile noi,
Stiinţe, nevoi,
Lumea trudeşte,
Răul sclipeşte,

>>>

La aniversare – de 2 ani împreună

Aleasă preţuire, urări de ,,înainte” şi alpinism tematic, acestui Mesager multiplu al gândului muşat, revistei Melidonium, ajunsă la 2 ani de fiinţare, urări şi preţuire ce le dorim să fie şi pentru cei cu rânduri, bogate-n har şi farmec literar, cuprinşi în paginile ei, ca şi la cei cu truda nu uşoară, în a o întrupa, mai mult decât se cere azi în lume.

                                                                                           eseist Gh. A. M. Ciobanu – Roman

***

La aniversarea celor doi ani de existență, Melidonium rămâne un exemplu de rezistență culturală într-un peisaj tot mai sărac, în vremuri nu tocmai favorabile din multe puncte de vedere. Bucuria pe care o produce fiecare număr al revistei rămâne raza de speranță în mai bine. E bine că există, încă, semeni promotori de literatură de calitate și acesta este un semn încurajator. Nu-mi rămâne decât să vă urez curaj, putere de muncă spre bucuria noastră a cititorilor. La mulți ani, Melidonium !
                                                                                                   Sergiu Găbureac – Bucureşti

***

Melidonium, revistă de suflet românesc

Şi dacă “La început a fost cuvântul si cuvântul era Dumnezeu…” înseamnă că exprimarea lui se defineşte nu doar ca primordialitate a existenţei ci şi ca moment al contopirii cu divinul, cu excepţionalul, cu conştiinţa superioară.
Artizanul scrisului, mânuitorul de cuvinte, cel care le alege, le şlefuieste si le leagă în înţeles, dă consistenţă ideii, face ca abstractul să se întrepătrundă cu sfera realitaţii concrete, adună pâlpâirile nedefinite ale sufletului în spaţiul clar conturat al sentimentelor. El poate reproduce astfel , la altă scară, actul creator. Acesta devine valid, însă, doar atunci când mesajul lui işi găseşte cititorul, acel cititor pregătit să şi-l însuşească, apt să-l decodeze servindu-se de acelaşi mecanism mental, folosind aceleaşi instrumente intelectuale şi sufleteşti, cheltuindu-şi pentru aceasta timpul, strădania şi inteligenţa. Este, desigur, un fenomen bivalent pe care, prea tehnic, l-am putea numi comunicare – receptare, dar care, în adâncul său, reprezintă o subtilă şi sofisticată împărtăşire a spiritelor. El nu se poate petrece oricum şi nici oriunde. Cartea, cartea adevărată, revista de cultură…sunt acestea spaţii binecuvântate în care cel care scrie şi cel care citeşte, absorbindu-se unul pe celălalt, se împlinesc întâlnindu-se. “Melidonium” este unul dintre ele.
Frumoasa noastră revistă, în viziunea doamnei Emilia Ţuţuianu, care o îmbogăţeşte cu harul, munca şi inima sa, este oaza verde iscată pe întinsul cenuşiu al unei lumi prea frământate, care, prea grăbită, prea încrâncenată în confortul material, aleargă să şi-l asigure. Luminând în pragul aniversării sale, cuminte si deschisă, publicaţia, deşi aparţine comunităţii romaşcane, se adresează tuturor celor care simt romaneşte, oriunde s-ar afla ei.
Din Arizona cea fascinantă, unde mijlocul lunii noiembrie îmbracă in flori grădinile deşertului, în calitate de colaborator, dar mai ales de cititor al revistei “Melidonium”,
îi mulţumesc acesteia că există şi îi urez
                                     LA MULTI ANI!
                                                                                          Iulia Roger Barcaroiu – Arizona

***

2 ani de existență! Pe scara timpului s-ar putea să nu însemne prea mult, dar, pentru acei care, zi de zi,  s-au implicat în această dificilă activitate, acești doi ani s-ar putea să pară o veșnicie. Felicitări tuturor acelora care, sacrificându-și timpul, au pus (și continuă să pună) umărul la edificarea limbii și literaturii române. La acest ceas aniversar gândul meu este alături de dumneavoastră.        La mulți ani!

                                                                                                Adrian Erbiceanu – Montreal

>>>

Ben Todică – O lacrimă pe sânul mării

o-noapte-frumoasa-va-doresc-5_384e4507cc783f

Cuvânt de deschidere pentru o nouă carte a autorului australian de origine română, poetul Ioan Miclău din Cringila Australia – PE DRUMURILE ARTEI. Descoperirile de-o viață.

Cuvânt de deschidere
De multa vreme omul s-a mutat in spatiu unde traieste in facilitati artificiale, in statii care circula interplanetar. Colonii intreagi de orase-capsula de milione de locuitori alimentate de ligi comerciale, corporatii alimentare si industrii militare duc o lupta continua pentru controlul sistemului nostru solar. Zeci de orase l-au parasit pentru a pleca in adancurile universului. Omul e deja sintetic, si putini mai cultiva o farama de suflet prin credinta. Credinta in Forta Suprema.

Odata pornit in spatiu, orasul ajuge in mai putin de sase ani la viteza luminii si apoi se pierde in jungla stelara. Toti stiu ca odata plecati nu se mai intorc. >>>

Ioan Miclău despre cartea ,,Cloaked in fur” de T.F. Walsh

cloaked-in-fur-coverAceasta carte, “Cloaked in fur” (Invelit in blana) este o frumoasa povestire populara din legendele si mitologiile lumii, dar mai ales din povestirile populare romanesti transilvanene. Autoarea T.F.Walsh este romanca, s-a nascut la Oradea si a emigrat in Australia in 1981, la varsta de 8 ani, impreuna cu parintii ei si cu inca doua surori! Si-a terminat Liceul, in oraselul Warrawong, iar Facultatea de Comert, la Universitatea din Wollongong, practicandu-si profesia la mai multe companii australiene. In preocuparile ei libere o atragea literatura, astfel, ca orice iubitor de literatura incepe cu poezia, la care se dovedeste destul de talentata. Multe versuri sunt dedicate mamei sale Florica. Devine ulterior membra la S.C.W.C-Wollongong( South Coast Writer’s Centre), ca mai tarziu sa fie tot mai mult atrasa de scrierile in proza, asta pentru ca o atragea povestirile fantastice, din genul legendelor si mitologiilor. Povesti cu si despre lupi auzite din povestirile parintilor ei, inca din frageda copilarie. Asa cum autoarea T.F. Walsh va recunoaste mai tarziu, ea ascultase de la tata-l ei multe povesti si intamplari cu lupii, cu oameni care se transformau in lupi, dar care trebuiau sa revina la starea de om inainte de rasaritul soarelui, altfel ramanea lup pana a doua zi! In noptile cu luna, “prigoliciul” , adica popular, omul care se putea transforma in lup, urla in padure, adunand lupii adevarati pe care apoi ii ducea pe la stanele de oi ale ciobanilor. >>>

Ioan Miclău – versuri

Ovidius

O lume nouă apăsa,
Păgânatatea veche,
Şi-un semn creştin se-ntrevedea,
Cum la zenit răsare-o stea,
Drept zorilor pereche! >>>

Ioan Miclău despre cartea ,,Cina lupilor” autor Veronica Balaj

LastScan (2)Argumentand aforismul lui Lucian Blaga despre “animalitate si spiritualitate” – aflam versiunea faptului ca:” Lupul este setos de sange ca o dogma”. Dar tocmai aceasta metaforica asociere a lupului cu dogma ne deschide o cale spre a intra in intelegerea cartii “Cina lupilor”, a experimentatei scriitoare Veronica Balaj. Fiindca tocmai implementarea fortata a acelei dogme staliniste se manifesta asemenea lupului setos de sange, afectand familii si distrugand gospodarii istoric intemeiate. >>>

Ioan Miclău – versuri

Frunză verde

De-ai fi, mândro, frunză verde,
Niciodată nu te-aş pierde,
Căci şi unda apei line,
Te-ar aduce către mine!

De-ai fi frunza de pe fag,
Mi-ai cădea la piept cu drag,
De-ai fi frunza de pădure,
Ori prin văi de rug de mure,
Orice-ai fi, eu nu te-aş pierde,
De-ai fi veşnic frunză verde! >>>

Ioan Miclău – Pe drumurile artei

Zbor cu Gândul, roibul vieţii,
Cu aripile-aurite
Şi cu graiul omenesc,
Pelerin pe drumul artei,
Precum însăşi Făt-Frumos
Prin vremi mândre şi străbune! >>>

Ioan Miclău – amintiri

Nicuşor

Localitatea bihoreană Gepiu, a fost de când mă ştiu eu, comună cu primărie, cu post de poliţie, cu biserică, cu oficiu poştal, cu dispensar, cu şcoală primară şi aşa mai departe.
Au avut sătenii şi moară de măcinat făină alba de grâu, şi multe altele trebuincioase unor gospodari buni.
Acum, însă, prin ultimele decenii ale secolului trecut, odată cu acea „dezvoltare multilaterală” administrata de comunişti, comuna a ajuns sat. Ferească Dumnezeu de mai rău! Dar ce vreau să descriu acum, este povestea lui Nicuşor, prietenul meu din pruncie şi fost coleg de clasă la şcoala primară, ce mai târziu s-a numit generală. Desigur, în acea vreme satul încă era comună, dar sub pavilion comunist deja şi era vremea când, se spunea că de bună voie sătenii intrau în ”colhoz”. >>>

Ioan Miclău – Vise, speranţe şi ploi îngheţate

Muntii-Bihorului  foto Christian FilipescuFlăcările roşiatice ale unui orizont restrâns spre înserare, deveneau tot mai cenuşii, sfârtecate apoi de de vârfurile munţilor cădeau molatec peste umerii dealurilor din împrejurimi ca nişte umbre din ce în ce mai dese, mai întunecoase.
Treptat, sub presiunea unor rodii tomnatice ce se revărsau dinspre crestele Munţilor Bihorului, învăluind văile coborâtoare înspre vechea urbe românească a Beiuşului. Umbrele se întunecau neobisnuit de repede; ceea ce de fapt nu era altceva decât o îngrămădire de nori grei, gata în orice moment aşi revărsa puhoiul apelor.
Aceste torenţiale viituri aveau darul să îngrozească din nou localnicii acestor ţinuturi, aşa cum de altfel veacuri dearândul această istorie naturală se repeat aproape calendaristic. Drumurile aveau să se desfunde, băltoacele să apară ca la comandă, îngreunând transporturile, împotmolind camioanele, caruţele, oamenii, inundând trecătorile si cărările dintre satele de munte. >>>

Ioan Miclău – Pădurea, universul copilăriei mele

Moldova de Nord - foto Sorin OnisorMi-a fost dat mie să mă farmec de frumuseţile pădurii, să presimt din frageda copilărie tainele ei, liniştea şi fericirea cu care mă cuprindea, aerul curat ce îl respiram. Eram pătruns de mirosurile florilor, de cântecele păsărilor in dimineţile de vară, in nopţile înstelate. Până şi taninul din scoarţa trunchiurilor de stejari îl puteam mirosi. Dormeam de multe ori la colibele păstorilor si oierilor din satul natal, căci oier era si tatăl meu.

Încerc sa cred că traiam aprior in poezie, fără să-mi dau seama! Încă nu apucasem a merge la şcoală, dar mama mi-a şi croit o traistă frumos îinflorata, în care îmi punea două felii de pâine unse cu ulei de floarea soarelui, ulei proaspăt cu un miros pe care nu il mai găsesc în zilele de azi, peste care presăra puţina sare, să nu prind greaţă la stomac, zicea ea! Ştia mama ce ştia! Peste câteva zile inlocuia uleiul cu untura de porc, peste care presăra boia roşie, care, într-adevăr, îmi plăcea foarte mult. Îmi amintesc şi azi, cu ce poftă înfulecam eu pâinea mea, stând in rand cu păstorii de vite pe liziera pădurii! Mă vedeam deja om mare! >>>

Veronica Balaj – Interviu cu editor Emilia Ţuţuianu

Veronica BalajÎn contextul actual, când se  intersectează atâtea  informaţii în domeniul cultural şi când  totul se află cu repeziciune, ar fi o pierdere dacă accentele culturale dintr-o zonă sau alta a ţării nu ar intra în atenţie, nu ar fi parte din imaginea întreagă a efervescentei culturale naţionale. Orice  act cultural este un adaos, un câştig adus spiritualității  unei regiuni. O emblemă care se  diversifică  mereu prin valorile create de persoanele interesate de acest palier al existenţei. O individualizare spirituală, cu marca fiecărei culturi regionale este absolut necesară tocmai acum, mai mult ca oricând, când se poate vorbi de un amalgam cultural. Cum să ne individualizam? Cum să  marcam ceea ce ne caracterizează şi ne preocupă,  decât  prin  intervenții diferite, prin acţiuni  variate, susţinute cu şi din dăruire?

Emilia Tutuianu

     Acest  lucru îl exersează de ani buni şi dna. Emilia Țuțuianu din Roman care conduce Editura Muşatinia. În  discuţia care urmează vom înțelege  că mai există oameni pasionaţi, care nu-şi precupețesc  forţele  întru propagarea  unor idei  sau în interconectarea de valori culturale.

 Veronica Balaj: Doamnă Emilia Ţu­ţuianu, cum v-a venit ideea acestei edituri pe care cu dăruire o conduceţi şi în ce împrejurări aţi pus bazele ei. De ce Editura Muşatinia? >>>

Ioan Miclău – Între lupii Daciei

Ioan_MiclauÎntre lupii Daciei ştiu că mă facusem om. Şi erau vremurile acelea, îmi amintesc bine, când munţii cei tineri, pe spinarea cărora aveau să crească pădurile, erau încă în clocot în burta Terrei. Ştiu ce zic, – şi nu pentru că doar citim azi în istoria scrisă despre acea istorie nescrisă -, ci prin faptul că eram de faţă cu haita mea de lupi. ŞI nu-i totuna când vezi cu ochii, sau numai auzi cu urechile, fiindcă auzim multe în lume de care te poţi şi îndoi că sunt adevărate. Dar, în cazul de faţă, nu văd ce ar câşiga cineva să se îndoiască de vorba mea, că dacul a fost un lup. Cinstiţi să fim, la alte popoare oamenii susţin că se trag din elefanţi, şoimi, tigri, lei, maimuţe. Sunt eu greşit? Ba încă să se fi auzit ce urlete scoteam când ne răzbea foamea. A ne sfâşia între noi, chiar lupi fiind toţi, nu era ceva neobişnuit. >>>

Ioan Miclău – versuri

Ioan_MiclauEchinocţiu

Echinocţiul e balanţa Naturii,
Iubit și veşnic dar,
Când bunele surori împart lumina lumii
Şi-a timpului hotar.

Egală e ziua cu noaptea,
Pe-ntreg rotund Pămant,
Iar cerul şi-alinie oastea,
Pe-un drum etern si sfânt. >>>

Ioan Miclău ,,Gepianul”: Scrisoare de confirmare şi mulţumire

LastScan (2)Prea Iubite Profesor dr. Adrian Botez, Lumină de Suflet Însufleţitor al Neamului Românesc, Dascăl întru Curăţenia morală a tinerei generaţii romaneşti, Multă Sănătate si Fericire întregii Dumitale Familii! Ai Dumneavoastră neschimbători si sinceri prieteni, Ioan si Florica Miclau – Australia.

Frate mie în Duh de Românie, Domnule Prof. dr. Adrian Botez, cu mare plăcere confirm primirea prestigioasei Reviste ,,CONTRAATAC” Nr.30, mai 2013, însoţită de volumul de poezie întitulat, ,,La Prohodul Bradului”, autorul fiind Domnia Voastră! Le-am primit cu cea mai caldă recunoştinţă, DAR, să ştiţi că nici nu m-am putut despărţi de revistă până nu am citit-o. Sunt convins că au dreptate cei ce numesc această Revistă, Revista Revistelor Culturii şi Educaţei morale şi creştine! >>>

Ioan Miclău – Amintiri din locuri natale!

Florica

 

Pe o stradă ce sfârşeşte,

Drept în fundul unei văi,

Locuia cândva Florica,

Pentru-a cărei ochi şi buze

Aşternut-am multe căi! >>>

Ioan Miclău – Lupta mea cu imaginaţia proprie!

Ioan_MiclauImediat după colţul realităţii, apare infinitatea imaginaţiei care ne duce prin lumile ei infinite dar niciodată imposibile. Intrarea mea în lumea poeziei, de exemplu, îmi este şi azi o enigmă. Mă lupt să-i găsesc rădăcina, chemarea! Mă izbeau de multe ori pretenţiile de tot felul ridicate de cei cu şcoli si studii, de cei ce ştiau deseori merge(vorbi) pe trei cărări, sau cum se mai zice modern, a şti să calce pe cele patru puncte cardinale, dintr-o dată!
Când am trecut pragul Universităţi, am crezut că am găsit şi eu izvorul lumii! Da de unde!
Dimpotrivă, ceva neânţeles mă atrăgea înspre frumuseţea artelor libere, într-o libertate deplină a imaginaţiei mele proprii. Îmi plăcea pictura, muzica,, sportul, si…cartea, incă din copilărie. Alergam în imaginaţia mea, oprindu-mă pe la felurite arte si genuri ale acestora!
A le visa pe toate, înţelegeam, a fi un amalgam adunat în imaginaţie, care deschidea o luptă
din care puteai ieşi şi un rătăcit, cu vise deşarte, rupt în toate părţile neadunând nici un întreg. Dar, presimţeam în mintea mea, încă tânără, că, o legătură între viaţa reală de zi cu zi, şi cea a imaginarului în care ne zbatem, să fie o mai vie atracţie/legătură naturală, decât neapărat albirea mea alergând după diplome de tot felul, doar, doar, am să prind secretul vieţii! >>>

Ioan Miclău – O simplă observaţie!

Ioan_MiclauO simplă observaţie! A vorbi despre ”Comedia umană” a lui Honore de Balzac, despre ”Infernul” lui Dante Aligheri sau ”Cântarea României” a lui Aleco Russo, este ca si cum ai vorbi despre zilele de azi!

Vorbind acum despre spiritualitatea umană in general, despre istorie ca suflet peren al zilei, privind prin câteva ferestre ale gândirii lumea dinafara noastră, deducem prin cea mai simplă observaţie nişte fenomene, mai bine zis fapte în curs de împlinire, pe care omul le urmăreşte cu mare sârguinţa şi chiar devotare! >>>

Ioan Miclău: Pavel Rătundeanu-Ferghete – Iisus Hristos,dreptul la Veşnicie

LastScan (2)Iata o carte pe masura vremurilor! Carte despre care se va scrie destul de elogios, credem, asa
cum se si semnaleaza deja pe fila revistei “Scrisul Romanesc” serie noua Anul XI,nr.4(116) 2013, pag.29,
prin aprecierea dlui Mihai Dutescu, astfel: “Cartea de versuri, Iisus Hristos-Dreptul la vesnicie inseamna castigarea dreptului de a fi poet pentru ardeleanul Pavel Ratundeanu-Ferghete”. Sa dam insa de inceput
cuvant autorului cartii care ne spune: “M-am nascut la 1 octombrie 1949 in Sampetru-Almasului, Salaj.
Debut poezie si proza in revistele scolare:”Orizont”, doua numere, la Liceul Agricol Bistrita(Bistrita-Nasaud) >>>

Ioan Miclău – versuri

Numai noi si codrul verde

Ti-amintesti, draga Florica,

Tu plangeai ca te vei pierde?

Cand prin lunca cea de fagi,

Numai noi si codrul verde,

Stim cat ne eram de dragi? >>>

Ioan Miclău – Cuvinte de minte; Idilisme şi moderne

Nu muntele e inalt, ci noi suntem prea jos; asa si despre viitor!
– Simplitatea are superioritatea ei anume, prin aceasta strafulgera inteligenta
filosofiilor!
– Unde exista o rana vor veni si doua-trei muste!
– Omul de buna credinta nu va zice nicodata ca tu esti un lingusitor daca-i vorbesti
frumos, dar cel rau asa va zice!
– De prea multa invarteala si morile de vant se tocesc cu vremea! >>>

Ioan Miclău – Simplitatea şi talentul

Simplitatea:

  “Tu esti un suflet bun,
Sa bati la usa mea!

Am sa-ti deschid degraba,

Stiindu-te partas,

    De aceleasi suferinti! >>>

Ioan Miclău – Versuri sisife ridicate spre neant

Cântec…
Ah, de unde bate vântul,
De acolo vine cântul,
Vântul sufla dintre fagi,
Cantecul din locuri dragi!
Vântul vine pe furis,
Cantecul pe langa Criş!
Eu ma-nnec Doamne de dor >>>

Ioan Miclău – Doina poeziei noastre

Asezand gandirea punte,
Iar eu vesnic calator,
Cu un deget pus la frunte,
M-am lasat furat de dor!
Peste negura pustiei,
Pe-unde dorul tainic trece, >>>

Ioan Miclău – Urme, o nouă carte a dlui. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu Bârda: recenzie

1A evoca opera si personalitatea dlui.Al.Stanciulescu Barda este o treaba nu prea usoara; dar, daca ai avut fericirea a cunoaste mai indeaproape opera, preocupatiile, stradaniile si nadejdile acestui  erudit scriitor, in paralel cu misiunea sa apostolica, deasemenea vrednica de apreciat, vei descoperi ca ai la indemana o imensa posibilitate si forta narativa, tocmai pe baza faptelor Domniei Sale. >>>

Maria Burlă – Lansare de carte: „Mecena, medic și misionar Teodorescu” la Casa Pogor din Iași

„Câtă vreme se pomenește numele unui om și se mai fac pomeni în numele lui, omul acela încă mai poate face bine.”

Marți, 23 octombrie 2012, la Galeriile de Artă „Pod Pogor – fiul”, Muzeul Literaturii Române Iași (Casa Pogor) a avut loc lansarea cărții „Mecena, medic și misionar Teodorescu”, in memoriam dr. Constantin Teodorescu, plecat la cele veșnice de mai bine de un an, carte semnată de Gheorghe A.M. Ciobanu, profesor, eseist, critic și om de cultură și apărută la editura Mușatinia din Roman.

Printre invitați s-au numărat Valentin Ciucă, Emilia Țuțuianu–Dospinescu, Richard Constantinescu și Nelu Grădeanu.  >>>