Adrian Majuru – Intelectuali fără acoperire

Motto:„Orice popor îşi are comedianţii săi pe care îi şi întreţine, dar este absurd să sperăm că nişte comedianţi vor putea să întreţină un întreg popor” (I.D. Sîrbu).

Obediența nu cere performanță. Ba chiar, am putea spune, o exclude. Un potentat cere supunere în schimbul sprijinului pe care-l oferă servului său. Servul își oferă serviciile sale intelectuale în schimbul funcțiilor, recunoașterii sociale și apoi chiar intrarea în ambalajul foarte colorat al elitei superficiale și orgolioase. Orgoliul este hrănit de puterea asupra celorlalți întărită de spatele puternic al protectorului. >>>

Vavila Popovici- Despre intelectuali

Comunismul a creat acel odios sistem al securității în anul 1948, principalul instrument al represiunii  împotriva poporului român. Modalităţile prin care s-a exercitat teroarea au fost multiple: arestări, anchete, torturi, condamnări, continuând cu teroarea psihologică – organizarea unei formidabile reţele de informatori, colaboratori, punerea la punct a unui diabolic sistem de diversiune şi dezinformare a maselor, ameninţări, şantaj şi încheind cu presiunile făcute asupra întregului aparat de stat, economic şi administrativ. Au fost întemniţați, ucişi în închisori şi lagăre de muncă sute de mii de deţinuţi politici, oameni de toate vârstele şi de toate categoriile sociale şi profesionale, printre care foarte mulți  intelectuali, așa-zisa „cremă a intelectualității românești”. >>>