Dan Grigoraş, omul pentru care teatrul este raţiunea de a exista

 A interpretat sute de personaje, încă de pe vremea studenţiei, a câştigat premii importante la festivaluri de teatru din întrega ţară şi îşi doreşte să joace roluri cât mai complexe şi variate. Născut pe meleaguri vrâncene, Dan Grigoraş a descoperit arta teatrală pe când era elev al Liceului AgroIndustrial din municipiul Adjud, acolo unde dragostea pentru literatură s-a contopit cu pasiunea pentru teatru, inoculată de profesorul de limba rusă, Vasile Batâr, în colaborare cu dascălul de limba română, Adrian Botez. Dornic să devină un actor de renume, mai ales că era sigur de faptul că acesta este adevărata sa vocaţie, a urmat Facultatea de Teatru şi Film din Bucureşti. Pe perioada studenţiei a interpretat zeci de roluri care l-au ajutat să se formeze şi să cunoască o bună parte din tainele acestei arte care, aşa cum susţine, reprezintă „însăşi raţiunea de a exista”. „Teatrul este cea mai bună formă de purificare. Toate emoţiile, atât pozitive, cât şi negative sunt descărcate pe scenă. Practic evadezi din cotidian şi te transpui într-o altă lume”, mărturiseşte actorul. >>>

Reclame

Eugenia Bojoga – Mihail Sadoveanu despre Basarabia la 1919

Anul acesta (2012) se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Dincolo de atitudinea fiecăruia dintre noi faţă de actul istoric de la 1812 şi investirea sa cu o conotaţie pozitivă sau, dimpotrivă, cu una negativă, acest eveniment a marcat profund provincia noastră. Astăzi ştim că tratatul semnat de turci şi ruşi în data de 16 mai 1812 s-a repercutat profund asupra destinului acestui colţ de ţară, având consecinţe nu doar de ordin politic, social şi economic, ci mai ales de ordin cultural şi identitar. Ceea ce nu ştim însă este modul în care au comunicat şi s-au raportat unii la alţii basarabenii şi „fraţii” lor de peste Prut în toată această perioadă de înstrăinare şi cum s-au perceput ei reciproc după reîntregirea din decembrie 1918. >>>

Ioan Miclău – Urme, o nouă carte a dlui. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu Bârda: recenzie

1A evoca opera si personalitatea dlui.Al.Stanciulescu Barda este o treaba nu prea usoara; dar, daca ai avut fericirea a cunoaste mai indeaproape opera, preocupatiile, stradaniile si nadejdile acestui  erudit scriitor, in paralel cu misiunea sa apostolica, deasemenea vrednica de apreciat, vei descoperi ca ai la indemana o imensa posibilitate si forta narativa, tocmai pe baza faptelor Domniei Sale. >>>

Octavian Curpaș – Plecat din Arizona, muzicianul Ciprian Fodorean a fost ucis în timpul susţinerii examenului de şoferi profesionişti în Cluj !

CirprianFodoreanEfemeritatea vietii noastre aici pe pamant este un fapt pe care nimeni nu-l poate nega; ca suntem trecatori o stim cu totii. Ce nu stim, este cat vom trai. Multi au plecat de pe acest pamant lasand toate planurile lor nerealizate sau neincepute. Am ramas fara cuvinte la primirea vestii ca un prieten bun, Ciprian Fodorean, a trecut la cele vesnice printr-un accident de circulatie pe strada Plopilor din orasul Cluj Napoca, in timp ce urma sa- >>>

Redeșteptarea scepticismului românesc sub blazonul lui Pseudo-Titulescu

Este evident că Adrian Năstase atunci când găsea o apropiere între Victor Ponta și Nicolae Titulescu nu îi cunoștea în egală măsură pe amândoi, iar comparația lui nu l-ar fi onorat nicicum pe marele diplomat, oricât de impetuos se anunța tânărul politician social-democrat; ceea ce a urmat este edificator. Titulescu, până a fi comis atâtea gafe politice, ca un om de onoare, și-ar fi dat demisia imediat ce i s-ar fi imputat plagieri grosolane în teza de doctorat, dacă ar fi putut să le conceapă vreodată. A aștepta de la Victor Ponta o demisie de acest gen e zadarnic. Proiectul lui politic, care nu este al lui în intregime, se încăpățânează să forțeze realitatea și evidențele să intre în tiparul orizontului său. Cu fiecare nou pas al guvernului, am tot mai presant dezamăgiri conceptuale; ne afundăm în definit fără să atingem definitoriul. Guvernarea acestui Pseudo-Titulescu sfidează conceptualul. >>>

Mihai Eminescu – „Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini”

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Pornind de la această realitate culturală care, deşi publică, este necunoscută publicului (căci Eminescu este mai mult citat decât citit), ne-am gândit să-l “confruntăm” cu situaţia din prezentul imediat, printr-un interviu virtual. De fapt, virtuală este proiecţia în prezent, pentru că răspunsurile “intervievatului” sunt, de fapt, extrase din textele sale apărute în publicaţiile FederaţiuneaConvorbiri LiterareCurierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) – şi din manuscrisele publicate postum. >>>

Fascinaţia lecturii – O poveste dintr-un veac romantic

Când citeşti cărţile lui Boris Crăciun îţi dai imediat seama că scriitorul este unul dintre oamenii luminaţi şi puternici în spirit, cu o pasiune  devorantă pentru istorie, acordând cunoaşterii trecutului sens şi semnificaţie. Îşi scrie cărţile cu o temeinicie rezultată dintr-o acribioasă documentare şi cu o plăcere care nu poate să-i vină decât dintr-o iluminare a ideii că literatura istorică poate valoriza cel puţin sugestia: omul actual ar fi o fiinţă absolut dezorientată şi rătăcitoare dacă nu-şi află trecutul, strămoşii, identitatea, iluştrii înaintaşi. Scrisul lui este ca o ameţitoare aluvionare de întâmplări, când provocatoare, când >>>

Constantin Chiriac(II): „În România nu prea sunt industrii culturale“

Imediat după Revoluție v-ați implicat în proiecte internaționale?

Teatrul din Sibiu a ars de câteva ori în istorie. S-a întâmplat şi în 1989, la Revoluţie, când au ars toate bunurile, cu excepţia scenei. Am plecat pe banii mei la Berlin şi am făcut prima structură asociativă – „Renaşterea teatrului sibian“, o structură independentă, graţie căreia am început să călătoresc prin lume. Atunci l-am cunoscut pe Helmut Kohl, care mi-a
făcut o invitaţie la un târg de aparatură de teatru şi de film şi am început să cunosc oameni importanţi. Am făcut un Festival Internaţional de Poezie, am mers în Belgia, acolo am reuşit să particip, în 1992, la evenimentul Capitala Culturală Europeană de la Anvers şi atunci mi-a încolţit în minte ideea că Sibiul poate deveni în timp o astfel de Capitală. Am avut ideea festivalului de teatru în 1993. Când am devenit directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Sibiu, am organizat şi primul festival, un festival studenţesc cu participare internaţională. Apoi, în 1994, ca să demonstrez că totul este rupt de trecut, am organizat >>>

Ana Blandiana în „Patria neliniștii”

„Mă supun ierbii
Care mă salvează
De neliniştea care sunt eu însămi”

Observam altădată că acel buchet de „poeme noi”, oferit de Ana Blandiana într-un elegant volum, ivit la Humanitas (Refluxul sensurilor, 2004), avea un oarece tâlc. Mulţi comentatori, aplaudând sau deplângând activismul civic al poetei („confiscată de politică” după seismul decembrist), evident cronofag, au insinuat ipoteza abandonului. Altfel spus, Ana Blandiana, ispitită de politichie s-ar fi despărţit de poezie. Poeta îşi propunea o demonstraţie potrivnică, vestejind ideea (de circulaţie, totuşi). >>>

Iluzionistul Alin Blaine l-a cunoscut pe Dumnezeu

Tânărul Alin Blaine (28 de ani), originar din Braşov, a dovedit până anul trecut că este cel mai bun iluzionist din România, doar că succesul nu i-a hrănit sufletul. Chiar dacă îşi făcuse un loc în showbiz datorită trucurilor sale incredibile şi putea chiar să fie în locul câştigătorului „Românii au talent“, Cristian Gog, Alin a renunţat la tot luând o decizie cât se poate de neaşteptată pocăindu-se. Declaratia sa intr-o emisiune de mare audienta de la Antena 1, o puteti urmari aici: >>>

Gh. A. M. Ciobanu – Max Blecher, un fluture în mâl

eseist, Roman

eseist, Roman

           Un destin tragic, al cărui ultim şi infernal act s-a consumat între pereţii tiranici ai unei case, pe atunci, la marginea oraşului Roman: Max Blecher (1909-1938), un spirit cu aripi nebănuit de largi care, timp de trei decenii, a fost, în cea mai mare parte al lor, prizonierul, fără putinţă de eliberare, al unui corp degradat, imobilizat de boală şi alterat de puroi.

>>>