Dimitrie Grama – Ilidia, paradisul meu

dimitriLocul meu de vecie este la Ilidia, pentru că mie mi-au spus alţii dinaintea mea că acolo şi numai acolo este paradisul. Şi eu, care-s rupt din ei, îi cred.
Noi, fiinţa umană, nu trebuie să redescoperim orinalitatea originii, ci omul „modern“ ar trebui să-şi redescopere potenţialul propriu, potenţial cu carea fost înzestrat să „cucerească“ lumea înconjurătoare, chiar de unul singur. Fiecare din noi suntem un Robinson Crusoe, adică înzestraţi, de cel ce ne-a creat, cu resurse enorme de supravieţuire şi de re-creaţie (prin asta doresc să spun nu recreaţie distractivă ci de re-creaţie în sine, de remodelare a spiritului înspre contopire cu divinul). Vorbesc despre legătura pierdută acum în om cu fenomenele primordiale de cunoaştere şi înţelegere, despre pierduta iniţiativă „originar“ organică, care odată, în timpuri imemorabile, ne-a făcut să fim „masters of the world“. În această calitate, locul şi „ambianţa“ naturală erau direct expresii ale unui „continuum“ nepipăibil, de neexplicat, care ne întregea ca „neam“. Diversitatea tradiţiilor în aceeaşi matcă în aceeaşi perioadă de timp, era doar o reflectare a bucuriei unui spirit şi cuget liber. Bineînţeles că orginismul în sine este reflectat în, doar o parte a-şi spune, din „afirmarea diversului sau a diversităţii“, pentru că originismul conţine şi ceea ce noi nu putem vedea, simţi sau exprima ca grup definit de entităţi: omul.
Era modernă, pe lângă minunatele „ajutoare“ materiale, ne-a adus şi o nouă formă de „sclavie“. Fiecare om, cred eu, ar putea enumera una sau poate mai multe forme de dependenţă modernă şi nici nu este de mirare să fie aşa, deoarece şcoala modernă a devenit un instrument de control, de „globalizare“. >>>