Fețele modernității la Matei Călinescu

  Văzută de autorul postfetei drept o sinteză epocalăCinci fețe ale modernității, scrisă de regretatul Matei Călinescu (15 iunie 1934-24 iunie 2009), si publicată în SUA într-o primă editie în 1977, urmată în 1987 de o nouă editie întregită cu un capitol despre postmodernism, apare în haina românească în 1995, la Editura Univers, tradusă de Tatiana Pătrulescu si Radu Turcanu, urmată de un cuvînt de însotire al lui Mircea Martin.

Cele cinci fete ale modernitătii sînt decelate în tot atîtea eseuri, fiecare centrat, în ordine, pe modernism, avangardă, decadentă, kitsch, postmodernism, ultimul iluminînd indirect celelalte fatete, prin accentul pus pestrategia retractării sau palinodia – calitate esentială a spiritului postmodernist.

>>>

Adrian Alui Gheorghe- Luna Zadar (nuvelă) (I)

„Atunci, copilul tăcu şi se născu” (Petre Ispirescu)

1. În 19…. , cred că era în luna octombrie, a apărut volumul de prozo-poeme al lui Toma Penescu. Volumul se numea Descoperirea numelui şi era a cincea carte a autorului. Primele patru cărţi, un amestec de poezie, proză şi filosofie nu atrăseseră prea tare atenţia, deşi cei care scriseseră în revistele de specialitate recunoscuseră că autorul are talent, că este original. Dar fie că formula nu era pe gustul publicului larg, obişnuit mai mult cu moda chiar şi în acest domeniu, fie că între public şi critici nu s-a legat un dialog, cert e că primele patru volume trecuseră mai mult neobservate. Timpul le preluase la păstrat, pregătindu-le, cum se întîmplă cel mai adesea, pentru postumitate. Am putea spune, astfel, că mai fiecare autor trăieşte în paralel cu propria postumitate, că fiecare acţionează după noroc, după cît îi rezervă soarta. Sau destinul? Cea de a cincea carte a lui Toma Penescu produse, însă, brusc >>>

Camelia Iuliana Radu – poezie

poetă, Ploieşti

Măştile singurătăţii
Când Greta Garbo a fost întrebată de ce 
purta pălării cât roata carului şi ochelari 
de soare în mijlocul nopţii a răspuns că se ascunde astfel 
de fani.Toată lumea a înţeles că doreşte să nu fie remarcată,
despre camuflaj – nici un cuvânt.
Copy/paste >>>