Dr. Vasile Ursachi: Cetatea nouă a Romanului – o mare şansă pentru romaşcani

ursachi-vasileÎn vederea punerii în valoare a celui mai important monument de arhitectură militară din perioada marelui muşatin Ştefan cel Mare, Cetatea Nouă a Romanului, existentă pe raza municipiului nostru, se impune lansarea unui program complex de valorificare turistică, în beneficiul populaţiei din această zonă, precum şi a numeroşilor turişti români şi străini, care ar putea să fie atraşi de acest interesant obiectiv. Totodată, zona de confluenţă a Moldovei cu Siretul, ar putea interesa şi un mare număr de investitori, legaţi de municipiul Roman şi de legendele, care, de cele mai multe ori, începeau cu cetatea lui Ştefan cel Mare şi tunelul de legătură cu Episcopia Romanului. Folosind această legendă, care a încântat copilăria tuturor romaşcanilor şi punând în valoare ceea ce ştiinţa arheologică a demonstrat, ne putem gândi la realizarea celui mai impunător obiectiv turistic din Roman, care să revigoreze, în mare măsură, viaţa oraşului şi locuitorilor lui.

        Pentru început se impune obţinerea transferului de teren pe care se află cetatea, de la comuna Gâdinţi la municipiul Roman, intabularea lui şi realizarea unui studiu de fezabilitate, în suprafaţă de câteva hectare, cu acces la drumul Gâdinţi – Ion Creangă şi râul Siret, după care este necesar să se alcătuiască un plan complex de valorificare a acestei zone, în strânsă legătură cu oraşul nostru. Toate acestea printr-o campanie de sensibilizare, atât a persoanelor particulare, cât şi a investitorilor şi instituţiilor de stat. >>>

Tudor Ghideanu – Constantin Noica în context european

  Tudor Ghideanu Comprehensiune  şi explicare

Aidoma lui Empedocle, care şi-a urcat mereu Etna lui, până la dispariţie, asemenea lui Heidegger, care s-a retras în munţii săi Pădurea Neagră spre a înţelege Fiinţa, Noica şi-a instalat „ermitajul” său filosofic, pe înălţimile Păltinişului, unde l-au urmat adesea şi mucenici şi „clone” şi „fii” credincioşi, şi fii „naturali”, „bastarzi” ai cugetării, „clone” sau „entităţi vii” care se înmulţesc artificial – şi nu pe calea dată de Dumnezeu! – adică fiinţe „fără de Mamă şi Tată” excrescenţe damnate, ale unei „istorii” de clocot al secolului XX.

            Teza obsesivă şi paricidă a acestei „Hydre” este „nu există filozofie românească”, totul, la noi, este un fel de Ersatz, venit de peste tot, de aiurea! Cu o îndărătnicie luciferică, „clonele” îşi ameţesc sindromul pe care l-am numit „sindromul Simion Dascălu”, acel nenorocit care l-a  „suspendat” pe venerabilul vornic, ziditor de Letopiseţ: vornicul românesc Grigore Ureche cu al său „de la Râm ne tragem!”. >>>

Sărbătoarea Războienilor

Română: Mănăstirea Războieni, Neamț County, Ro...

Mâine 27 iulie se va da startul celei mai mari şi mai vechi manifestări din istoria locală, „Sărbătoarea Războienilor”. Locul ales, nici nu se putea altul mai nimerit!, este cel din preajma  impunătorului  monument din parcul comunal,  ridicat de  ofiţerii Regimentului “15 Războieni” în memoria ostaşilor căzuţi în lupta de la Valea Albă,  în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Monumentul este opera sculptorului alsacian Visenberger şi a fost inaugurat  la 27 octombrie 1879. La data de 29 august 1903 a avut loc prima ediţie a manifestării „Sărbătorii Războienilor”, organizată la iniţiativa lui Spiru C. Haret – ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice de atunci. >>>

Dacii – baza etnică a poporului român

dacArticolul Limba română, mamă, prin pelasgă, a latinei constituie o răsturnare a problemei, o reaşezare din temelii a situaţiei. Era vorba însă numai de o cotitură sub raport lingvistic. Să vedem dacă problema nu se pune tot în felul acesta şi sub raport etnic, de la popor la popor, de la Daci la Romani. Mă refer la teza tradiţională, exprimată cu farmec arhaic (dar atât) de Grigore Ureche, că «noi de la Râm…».

E vorba de reexaminarea vechiului concept de romanitate, pe plan european şi îndeosebi romanitatea poporului român, despre care am învăţat că s-a format printr-o sinteză daco-romană, rolul precumpănitor atribuindu-se Romanilor, ca să ne putem mândri şi noi cu ei. >>>

Sorin Ullea (3 mai 1925 – 11 martie 2012) – O personalitate surprinzătoare: in memoriam

IMGSorin Ullea[1] a fost „o personalitate surprinzătoare” – se poate spune, parafrazând titlul unuia dintre cele mai cunoscute studii ale sale. A fost un om de mare voință şi un împătimit al artei şi istoriei medievale a românilor. Cu toate acestea, Sorin Ullea spunea că nu a avut voinţă, ci doar pasiune – mărturiseşte doamna Simona Ioanovici, care cu deosebită amabilitate ne-a pus la dispoziţie un bogat material privind tumultoasa viaţă şi activitate ştiinţifică ale unuia dintre cei mai importanţi medievişti şi cunoscători români ai artei bizantine. Pentru contribuţia sa, îi exprimăm doamnei Ioanovici recunoştinţa membrilor Sectorului de artă veche românească al Institutului de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.

Pe linie paternă, Sorin Ullea descindea dintr-o familie de boieri moldoveni înrudită la mijlocul secolului al XIX-lea, prin Dumitru Stoika, cu o familie de români înnobilaţi din Transilvania – Stoika sau Sztojka de Alsó-Venicze (de la Veneţia de Jos, azi în judeţul Braşov)[2]. Stabilit la Iaşi, Dumitru Stoika a activat ca profesor de limbi clasice la Academia Mihăileană, lăsând în urmă şi o Gramatică latină, publicată în 1852. Fiica sa Iulia s-a căsătorit cu un urmaş al familiei de boieri moldoveni Ullea, cu Dumitru, şef de gară la Ungheni, fiul postelnicului Gheorghe Ullea. Traian, unul dintre cei şase copii ai lor – tatăl viitorului istoric de artă Sorin Ullea – a fost cavalerist, apoi magistrat militar, colonel, preşedintele Tribunalului militar din Iaşi, iar între 1945-1948, şeful cenzurii presei din Bucureşti. Vânător şi autor al unor scrieri de vânătoare, Traian Ullea (1900-1987) a fost prieten cu Mihail Sadoveanu[3] şi Păstorel Teodoreanu. Un frate al lui Traian Ullea, Octav, ofiţer, a fost maestru de ceremonii al Casei Regale în vremea lui Carol al II-lea şi a Regelui Mihai. >>>

Emil Petru Rațiu – Bourul moldovenesc la Bolzano

 Frumosul oraş de la poalele Alpilor, are multe comori de artă şi istorie … Dar ceea ce m-a atras pe mine aici a fost altceva; au fost urmele lui Petru Şchiopul, domnul român care şi-a trăit ultimii ani de viaţă la Bolzano şi tot aici a fost înmormântat. În octombrie 2006 am venit la un Congres la Bolzano şi prilejul a fost bun pentru a căuta urmele sale. A doua zi după ce-am ajuns, am mers la Primăria oraşului, la „Arhiva istorică”, şi am întrebat dacă au rămas urme documentare despre trecerea Domnului român între 1592-1594 şi despre locul unde a fost înmormântat. Directorul Arhivei, nu mai auzise despre aşa ceva! Deasemenea, colaboratorii săi, mi-au răspuns uimiţi, cu un cor de întrebări: -La noi? La noi? Posibil aşa ceva?!

    Cel mai interesat în rezolvarea chestiunii a fost un cercetător tânăr, dl. Hannes Obermair, care m-a invitat să trec peste două zile.  După două zile m-am prezentat la primărie, la Arhiva istorică, unde dl. Hannes Obermair, cercetător principal, m-a întâmpinat de astă dată radios: -L-am găsit, l-am găsit!  Vechile arhive ale oraşului aduseseră la lumină figura lui Petru Şchiopul, Domn al Moldovei între 1574-1579 şi între 1582-1591, din dinastia munteană a Basarabilor, dar care domnise în Moldova, deoarece mama sa, Doamna Chiajna, fusese fiica lui Petru Rareş şi nepoata marelui Ştefan.  Dar unde era înmormântat Petru Şchiopul? >>>

Povestea lui Simion Dascălul despre întemeierea Țării Moldovei

Din Letopisețul lui Grigore Ureche. Fotocopie a unui manuscris din sec. XVII

„O poveaste den  predosloviia celui moldovenesc ce într-însa spune că iaste făcută țara den doao limbi, den români (ромѫни) și den ruși, de care lucru să cunoaște că și păn’ astăzi iaste țara giumatate de ruși, giumatate de români. Ce aceasta poveaste nu să află însămnată de Uriache vornicul, iar eu, Simion Dascalul, n-au lăsat-o neînsămnată nici aceasta. >>>

Doamna Elena Rareş, soţia lui Petru Rareş

Doamna Elena [Ecaterina] Rareş  (n. aprox. 1490, Serbia-d. 1553, Suceava), soţia domnului Moldovei Petru Rareş (1527–1538, 1541–1546), regenta lui Ştefan Rareş (1551–1552), ctitor. Fiica despotului sârb Iovan Brancovič şi a Elenei Iacşici, era coborâtoare, după tată, din familia voievozilor Nemanja, a marchizilor de Montferrat, a ducilor de Mantua, fiind rudă şi cu marile familii aristocratice sârbeşti şi albaneze. Una dintre surorile ei vitrege, Despina Miliţa, a devenit soţia domnului Ţării Româneşti, Neagoe Basarab. S-a căsătorit cu Petru Rareş în primăvara anului 1530 (momentul trecerii ei prin Transilvania figurează în registrele Braşovului în luna aprilie). În 13 iunie 1531 se naşte primul lor fiu, eveniment consemnat în registrele bistriţene. Au avut împreună patru copii, trei băieţi: Iliaş, Ştefan şi Constantin, şi o fată, Ruxandra. După alungarea soţului din prima >>>

Mănăstirea Arbore

În 1503 Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Ştefan cel Mare, sfetnic de seamă al lui Bogdan al III-lea şi tutore al lui Ştefăniţă Vodă, cel care în 1497 a apărat cu curaj Cetatea de Scaun timp de trei săptămâni împotriva asediului polon, cel care începând din 1486 a fost portarul Sucevei aproape 40 de ani, a ridicat un paraclis la Curtea sa situată pe valea râului Solca.
În 1523 „în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ştefan Vodă (Ştefăniţă Vodă) au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fi aflat cu hiclenie” (Grigore Ureche). Luca Arbore a fost înmormântat în ctitoria sa. Chivotul de mormânt al ctitoruliui (în pronaos) este apreciat ca cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Nordul Moldovei. >>>

Doamna Maria Voichiţa, a treia soţie a lui Ştefan cel Mare

Doamna Maria Voichiţa (n. ?1457, Târgovişte – d. 26 febr. 1511, Suceava). A treia soţie a domnului Moldovei Ştefan cel Mare (1457–1504). Fiica domnului muntean Radu cel Frumos (1462–1475) şi a Doamnei Maria ­Despina. A fost luată ostatică împreună cu mama sa, la 24 noiembrie 1473, în timpul unui raid întreprins de Ştefan cel Mare împotriva lui Radu cel Frumos, eveniment înregistrat de cronica Moldovei: „La 24 ale aceleiaşi luni, miercuri, a luat Ştefan voievod cetatea şi a intrat în ea. Şi a luat şi pe doamna lui Radul voievod şi pe fiica lui, care-i era singura născută, şi toate comorile lui şi toate veşmintele lui şi toate steagurile lui” >>>

Doamna Evdochia, prima soţie a lui Ştefan cel Mare

Doamna Evdochia [Ovdotia] de Kiev (n. prima parte a secolului XV – d. 25 noiembrie 1467, Suceava). Prima soţie a domnului Ştefan cel Mare (1457–1504). Fiica cneazului de Kiev Alexandru [Olelko] (†1454), descendent al marilor duci ai Lituaniei, rudă cu regele Poloniei, şi a Anastasiei (†1470), sora marelui cneaz al Moscovei. A devenit doamna lui Ştefan, voievodul Moldovei, la 5 iulie 1463, în faţa înaltelor feţe bisericeşti ale ţării şi Curţii Domneşti. Eveniment de o covârşitoare importanţă, care „îl interesa atunci pe Ştefan, … [deoarece] prin căsătoria cu Evdochia, nepoata de văr a lui Cazimir IV, el se înrudea cu suzeranul său, regele Poloniei” (Constantin Rezachevici). Căsătoria a fost consemnată şi în două scrieri contemporane, cronica de curte a domnului Moldovei şi Cronica >>>

Ştefan cel Mare: 2 iulie 1504 – 2 iulie 2012

Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504. S-a născut în anul 1433 la Borzeşti şi a plecat de pe această lume în 2 iulie 1504, la Suceava. A domnit 47 de ani, perioadă care nu a mai fost egalată în Istoria Moldovei. În timpul său, ţara a dus multe lupte pentru independenţă împotriva Imperiului Otoman, a Regatului Poloniei şi a Regatului Ungariei. Mai multe dintre bisericile şi mînăstirile ridicate de el fac parte din patrimoniul mondial. Calităţile umane, cele de om politic, de strateg şi de diplomat, acţiunile sale fără precedent pentru >>>

Florin Constantiniu- O nouă ipoteză despre numele Basarabiei

O carte incitantă, înnoitoare şi provocatoare (în înţelesul de invitaţie la reflecţie), este cea a istoricului de la Chişinău, Ion ŢurcanuÎn căutarea originii numelui Basarabia, Chişinău, Ed. Labirint, 2010, 191p. Autorul nu mai are nevoie de o prezentare printre specialişti. Pentru marele public, voi spune însă că este una dintre cele mai de seamă personalităţi ale istoriografiei de dincolo de Prut, autor, printre altele, al unei sinteze de istorie a Românilor şi al unei monumentale bibliografii a istoriei Basarabiei, cu o excelentă introducere de filozofie a istoriei. Ion Ţurcanu este un specialist de mare clasă, şi cuvântul său se cuvine ascultat cu cea mai mare atenţie. În istoriografia română, numele >>>

Conflictul dintre Matia Corvin și Ștefan cel Mare în cronica lui Grigore Ureche

Informațiile din acest text sunt extrase din cronica lui Grigore Ureche (1590-1647), numită „Letopisețul țării Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viiața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă. Cronica face referire la evenimentele majore care s-au petrecut în Moldova medievală între anii 1359-1594. >>>