Vavila Popovici – Încurcaţi în socoteli

„Niciodată nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui război sau după o vânătoare” –

Georges Clemenceau

Zilele acestea mi-am amintit de un tablou care mi-a plăcut când am vizitat Muzeul National de Artă al României, tabloul pictorului de Octav Băncilă, intitulat „Încurcat în socoteli”. Un școlar în fața unei table pe care este scrisă o înmulțire: 249 x 87. Școlarul este descurajat, stăpânit de un sentiment de neputință, de neîncredere în sine, este depășit de problema unei înmulțiri cu atâtea cifre!!, lasă capul în jos. Dacă ne gândim, este reacția corectă a unul suflet curat, care preferă să nu scoată nici un cuvânt, evidențiindu-se neputința dar >>>

Românce care ne fac cinste- Regina Maria

Regina Maria [Alexandra Victoria de Saxa-Coburg Gotha], Principesă de Marea Britanie şi Irlanda, regină a României (1914–1927) (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia – d. 18 iulie 1938, Sinaia). Regina Maria, a doua regină a României, soţia regelui Ferdinand I (1914–1927), scriitoare. A fost prima fiică a lui Alfred de Saxa-Coburg şi Gotha, duce de Edinburgh, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, şi a Mariei Alexandrovna, fiica ţarului Alexandru II. S-a născut într-o perioadă în care Anglia cunoştea apogeul evoluţiei sale în plan politico-economic şi cultural, într-o familie alături de care a avut şansa de a călători şi de a se simţi acasă pretutindeni. Astfel, pe lângă ţara sa natală, Anglia, şi Rusia, „prinţesa infantă” a învăţat să cunoască Malta (tatăl său fusese numit comandantul flotei Regatului Britanic din Marea >>>

Regina Maria, o mare ambasadoare

Acest volum al memoriilor Reginei Maria, „Capitole târzii din viaţa mea” (traducere din engleză de Valentin Mandache), reprezintă continuarea seriei „Povestea vieţii mele” şi nu a mai fost publicat până acum. După îndelungi căutări, el a fost descoperit la Arhivele Naţionale de către Diana Mandache, care ne descrie istoria lui accidentată, comparabilă cu a unui document clandestin. Se ştie că relaţiile dintre Regina Maria şi fiul ei Carol al II-lea n-au fost dintre cele mai bune, încă din vremea războiului, când, părăsindu-şi unitatea de pe front, încălcând Constituţia şi Codul princiar acesta s-a căsătorit în secret, la Odesa, cu Zizi Lambrino şi a renunţat la tron. A urmat un zigzag al împăcărilor cu familia şi al renunţărilor, primul matrimoniu fiind anulat, prinţul moştenitor căsătorindu-se cu Elena de Grecia (mama viitorului Rege Mihai), însă divorţând curând şi alegând-o pentru restul vieţii pe aventuriera Elena Lupescu, un >>>