Ion Ionescu-Bucovu: Mateiu I. Caragiale, romancier

Am recitit decurând romanul lui Mateiu  I. Caragiale „Craii de Curtea Veche” și am redescoperit o proză proaspătă cu valențe nebănuite, care mi-au scăpat la prima lectură. Mă gândeam apoi la soarta scriitorului, nedorită de tatăl  Caragiale care zicea că „Un tată ar trebui să fie din cale afară denaturat ca să ureze vreunuia, celui mai nemernic dintre copiii săi, cariera de publicist onest. Douăzeci și patru de copii să am -să mă ferească Dumnezeu!- pe toți i-aș face oameni politici, adică avocați; și dacă unul n-ar fi în stare să învețe măcar atâta, l-aș învăța să prinză câini cu lațul. Hengher, da! da’ literat, nu!” >>>

George Călinescu- omul total al literaturii române

George CalinescuPe 12 martie 2013 se împlinesc 48 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari oameni de litere ai țării noastre. Profesor cu o voce fermecătoare, critic literar, istoric literar, prozator, poet, dramaturg și gazetar, George Călinescu (născut la București la 19 iunie 1899 și decedat la 12 martie 1965 la București-Otopeni) este ultimul scriitor de talia unui Cantemir, Hașdeu sau Iorga. După el, o altă personalitate e greu să mai umple acest gol.  Înfiat la 7 ani de la familia Vișan din București ( se pare de origine romă) de familia Constantin Călinescu din Iași, a avut un destin frumos dictat de o soartă care i-a adus gloria. Studiile liceale le-a făcut la Iași, a urmat Facultatea de litere, a fost profesor de liceu la Iași, Timișoara și București. Editează revistele „Capricorn” și „Sinteza”, este codirector, alături de Ralea la „Viața românească”. Își ia doctoratul cu teza „Avatarii faraonului Tla”, apoi e conferențiar la Universitatea din Iași iar din 1945 este profesor la Universitatea bucureșteană. Una din marile greșeli care i se impută este aceea că s-a amestecat în politica partidului comunist, fiind ales deputat până la moarte. >>>

Mihai Ştirbu – Vasile Alecsandri şi Paulina

Vasile Alecsandri a fost considerat cel mai mare poet român până la afirmarea lui Mihai Eminescu, iar criticul literar Titu Maiorescu îl numea … „cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul «Doinelor şi lăcrimioarelor», culegătorul cântecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară (…). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor …” (Convorbiri literare, 1871)

 Vasile Alecsandri, care-şi doarme somnul de veci în curtea casei sale din Mirceşti, a fost nu doar un om politic, scriitor şi poet. A fost un adevărat boier al vremurilor trecute. S-a bucurat de o existenţă fără grija zilei de mâine, s-a bucurat de privilegiul de a fi făcut doar ce-şi dorea, mai nimic nestându-i în cale. Şi-a purtat paşii prin lume, ca diplomat şi călător, dornic de a vedea locuri şi civilizaţii mereu noi. Doar destinul neprevăzut, cel care nu ţine cont de averi şi măriri, i-a întristat existenţa chiar când se bucura de o dragoste (Elena Negri) adâncă, împărtăşită. >>>

Maria Dana Lovinescu: Ziarist, traducător literar (3 sept. 1933-17 nov. 2012)

maria-dana-lovinescuS-a născut la Piatra Neamț, Maria Dana Crivetz, unic copil al magistratului Mircea Crivetz, moștenitor al unei familii boierești din Moldova.  Și-a dorit să studieze arhitectura și, la terminarea liceului, a dat examen la Institutul de arhitectură din București, obținînd nota zece atît la desen cît și la matematică. A căzut însă din cauza originii sociale “nesănătoase”. Era începutul anilor cincizeci. Justiția poetică a făcut ca, șaizeci de ani mai tîrziu, nepoata care îi poartă numele, Dana Maria Beligan, să devină arhitect, în Australia.

Cunoscătoare a patru limbi străine, Maria Dana Crivetz a urmat cursurile Facultății de filologie a Universității din București, unde s-a bucurat de îndrumarea unor profesori precum George Călinescu, Tudor Vianu, Ana Cartianu, Leon Levițchi; și de colegi precum Nicolae Labiș, Fănuș Neagu, Nicolae Velea. S-a specializat în limba și literatura engleză.  >>>

George Petrovai – Fantasticul, magicul și fabulosul în cultura română

Incontestabil că fundamentele gândirii și culturii românești sunt alimentate de izvoarele curate și bogate ale culturii sale populare. De aici decurge specificul culturii noastre, sau ceea ce definea Lucian Blaga prin „matricea spirituală a poporului român”.

Acuma sigur că sunt voci care se arată nemulțumite ba de specificul culturii românești, ba de neîmplinirile ei, ba de amândouă deodată. „Căci”, spun aceste voci, „o cultură atât de impregnată de folclor ca cea românească, are toate șansele să fie receptată de culturologii străini, în speță cei occidentali, ca o cultură interesantă în exotismul ei, dar are puține șanse să părăsească periferia culturii universale. Poți foarte bine, susțin nemulțumiții, să menții specificul național, dar în același timp să te apropii de marea cultură universală, singura modalitate prin care pot fi atinse cele două mari aspirații ale oamenilor de cultură: înfrățirea culturală și recunoașterea internațională. Dar pentru asta, noi, românii, trebuie să renunțăm la autarhismul cultural datorat folclorului, suficienței și influențelor pernicioase alimentate de vitregiile istoriei naționale. Nu în acest mod au procedat Eminescu, Blaga sau Mircea Eliade, cu toții trecuți prin universitățile Apusului?” >>>

Sergiu Găbureac – Bibliotecarul ca blestem

Am avut parte de un weekend plin de surprize. Conferinţa Naţională a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ed. a 23-a) m-a determinat să iau drumul spre locaţia ţinerii reuşitului eveniment. Organizat impecabil. Am  verificat, pe viu, cum a nimerit orbul Brăila. Ştia braille !

Un serviciu de bibliotecă ce funcţionează, de mai bine de un deceniu, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Înfiinţat pentru cei mai bine de 8.000 de potenţiali utilizatori existenţi pe malurile Dâmboviţei. Cu concursul altui neliniştit Sergiu. Ruba. >>>

Istoria literaturii ca ecritură a disperării şi a iubirii de semeni

După cum se ştie, George Călinescu a publicat, în 1941, monumentala lucrare, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (cu ediţia secundă, din 1982, îngrijită de fostul său asistent universitar, Al. Piru), rod al unei munci titanice, pe măsura doar a omului de geniu. Întâmplarea a făcut ca, după 65 de ani, unul dintre foştii săi studenţi din cumplitul debut al epocii staliniste / proletcultiste, prof. univ. dr. Ion Rotaru, să realizeze o lucrare impresionant-asemănătoare, evident, pe un mai mare segment temporal, de la „originile dacice“ ale Valahimii (Dacoromânimii), ori, şi mai exact spus, de la Ovidiu (Publius Ovidius Naso, născut la Sulmona-Italia, în 20 martie 43 î. H., exilat în Dacia Sud-Dunăreană, la Tomis / Constanţa, unde a murit în anul 17 d. H.), şi până în orizontul anului 2006, O istorie a literaturii române de la origini până în prezent (Bucureşti, Editura Dacoromână TDC, 2006, pagini mari, 240 x 310 mm, „A-3“: 1336). >>>

Scriitori din județul Roman– fişe de dicţionar: litera C

(autor: Constantin Tomşa)           ● Cazimir Otilia ● Ciobanu Gheorghe A. M. ● Ciortan Georgel ● Clipa Gherasim ● Codreanu-Niculescu Ana ● Costea Puiu ● Costin Miron ● Cristoveanu Nicolae C.

>>>

Zoe Dumitrescu Bușulenga – „Pentru mine nu există moarte”

Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atât de activă şi atât de plină încât un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege iar maturitatea le ignoră vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pănă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vârsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decât lucrurile materiale, iar restul este uitat.

>>>

Mândria de a fi român

În ultimul timp am întâlnit persoane, în special dintre tineri care, la întrebarea daca sunt mândri de faptul că sunt români sau ce părere au despre România, dădeau un răspuns scurt: nu, nu sunt mândru că sunt român…fiecare argumentând în felul lui. Acum, întrebarea mea este: ce i-a determinat pe aceşti oameni să fie aşa indiferenţi faţă de propria lor ţară şi de ce? Care sunt cauzele si cine se face vinovat de aceste lucruri? Nu o să incerc să aflu răspunsuri la aceste întrebări pentru ele se află în faţa fiecăruia dintre noi, în schimb o să încerc să pun problema mândriei de a fi român pe baza istoriei.

>>>

Dr. George Anca- ABHIJNANA „Recunoaşterea” la Eminescu şi Kalidasa

   „Recunoaşterea” este un termen de specialitate şi am să-l prezint ca scriitor. Nu neapărat pentru distracţie, dar voi face caz de concept şi de metodologie  şi pentru că vreau într-un fel să ne relaxăm discutând lucrurile astea. Am petrecut câţiva ani în India şi aş vrea să împărtăşesc din experienţa respectivă, cercetând „recunoaşterea”. Dumneavoastră aveţi auzind termenul acesta anumite reprezentări de specialitate, de la microbiologie la criminalistică. Avem propria percepţie a recunoaşterii. >>>

Constantin Tomșa- Perenitatea și actualitatea lui Calistrat Hogaș

critic literar, Piatra Neamț

 În anul în care s-au împlinit 160 de ani de la naşterea şi 90 de ani de a moartea celui al cărui nume a devenit emblematic pentru Piatra-Neamţ, – am numit pe Calistrat Hogaş, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, un nume cunoscut şi apreciat în lumea criticii şi a istoriei literare actuale, pune la dis­poziţia cititorilor interesaţi o nouă carte despre cel pe care George Călinesu- în a sa «Istorie a literaturii române de la origini până în prezent» 1-941), îl considera: „…un diletant superior cu o singură coardă şi ca atare un scriitor minor. Însă un minor mare”, iar Tudor Vianu era de părere că este un Creangă trecut prin cultură. >>>