Ştefan Lucian Mureşanu- Sensul onomatopeelor în creaţia lirică bacoviană

BacoviaMotto: Veacul m-a făcut / Atât de cult, / Încât mă uit / Peste oameni. / Am învăţat atâtea / În timpul din urmă, / Că suntem / La un punct însemnat. (George Bacovia, „Vizită”)

 Poate ca nimeni altul George Bacovia şi-a trăit viaţa într-un sens greu imitabil, descifrat de către mulţi dintre biografii săi ca un om al meditaţiei profunde, însă definit ca un fiind cu un sens scrutător al unei lumii care îşi încheia un ciclu de fiinţare telurică. El trăia pentru că fusese dăruit cu viaţă, însă în trupul lui bolnav eul cosmic gemea la fiecare adiere de vânt, care anunţa apropierea unui sfârşit al egoului teluric. Asculta sunetele şi, precum marilor înţelepţi ai lumii, le dădea un sens şi le unea cu toate ideile, sumbre imagini apocaliptice într-un joc sinistru al onomatopeelor[1]. În templul singurătăţii, al meditaţiei şi al locului în care lumina nu pătrundea, doar eul i se zbătea întru eliberarea şi înălţarea spre culmile nemuririi radiante. >>>

Ștefan Lucian Mureşanu – Funerar şi sens al regretelor în scânteile galbene bacoviene

Motto: ,,or, nu! s-aprind luminile-n oraş… / sunt alţii, şi un alt poet – / e mult de când dormim în umbră, / în cimitirul violet…” (George Bacovia, „Amurg”)

Funerarul este solitudinea efectului în creaţie al poetului. El depăşeşte dimensiunea telurică, se uneşte cu spaţiul cosmic, ondulează regretul şi îl coboară în sufletele oamenilor. În inima lui am putea crede că există două fonduri: luminos, care se revarsă în mediu prin licăririle ochilor şi întunecos, care vuieşte prin voce în unde sonore, perturbând existenţa. Orice vibraţie rezultă din melancolie şi distruge în poezia bacoviană normalul, transformându-l în regret. Regretul este tocmai taina funerarului pe care îl adânceşte în lumesc: O femeie în doliu pe stradă, / O frunză galbenă tremura după ea – („Scântei galbene”, 1965:91). Poetul vrea să creadă că a uitat de trecerea timpului şi că Pământul se va adânci într-o beznă pe care el o vede intrând în fiecare noapte: Pierdut, mă duc şi eu, cu braţele învinse, braţele nemişcate ale celui fără de viaţă sunt învinse, pentru că poetul se vede dus pe drumul nopţii: Plângând, după pierderea darului iubirii Şi fredonând cu bucuria nemuririi pentru că, abia atunci, Bacovia realizează trebuinţa gândirii >>>

Alex Ștefănescu – Poezia dată în dar

IONITA-Daniel-TESTAMENTA trecut vremea când o antologie era expresia dorinţei unui cititor pasionat (eventual profesionist) de a da şi altora ocazia de a citi poeziile care l-au încântat pe el. Acum o antologie se alcătuieşte din ambiţia unui critic literar de a se prezenta în faţa opiniei publice ca o instanţă supremă sau din nerăbdarea unei noi generaţii de poeţi de a se impune, după înlăturarea necruţătoare a celei dinainte. Ceva din farmecul culegerilor, crestomaţiilor, florilegiilor de altădată s-a pierdut. Aproape că-mi vine să mă adresez, copleşit de nostalgie ca Eminescu în Epigonii, predecesorilor noştri: „Voi, pierduţi în gânduri sânte, convorbeaţi cu idealuri;/ Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri”. >>>

Octavian D. Curpaş: “Optimismul bacovian” de Angela Monica Jucan – Pentru că punctul terminus înseamnă un nou început

Se spune despre Bacovia că este un poet trist, că versurile sale sunt deprimante. Şi totuşi, Bacovia este poetul unei imense vitalităţi. În sprijinul acestei idei vine şi cartea Angelei Monica Jucan, intitulată „Optimismul bacovian”, apărută la Casa de editură Dokia, Cluj-Napoca, în 1999. „Tocmai pentru că este simbolist pur, la Bacovia „plouă, plouă, plouă”, dar mohoreala este numai un aspect exterior. Esenţa ploii stă – ştie oricine – în puterea ei fertilizatoare. Când ţi se pare că Bacovia stă să moară de plictis în poeziile lui „ploioase”, el vorbeşte, în realitate, de cea mai mare potenţialitate de viaţă masiv comasată în câteva versuri. Optimismul numai nu explodează de sub simbol”, spune autoarea. >>>

Festivalul București, mon amour

► București este capitala cu cei mai mari poeți europeni: George Bacovia, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu, Vasile Voiculescu și Ileana Mălăncioiu.

► Bucureștiul este orașul în care au locuit și locuiesc cei mai mari romancieri români: de la Hortensia Papadat Bengescu și Camil Petrescu, la Marin Preda și Nicolae Breban, de la Augustin Buzura la Dumitru Radu Popescu

 Între 18 și 20 octombrie 2012, la București, s-a desfășurat Festivalul București, mon amour, deschis cu Gala Premiilor Contemporanul de Aura Christi, Nicolae Breban și Augustin Buzura. Printre laureații de până acum ai revistei Contemporanul – publicație de cultură, politică și știință – se află personalități marcante ale literaturii, culturii și publicisticii române, între care Octavian Paler, Augustin Buzura, Radu G. Țeposu, Ion Mureșan, Eugen Negrici, Ștefan Borbély, Călin Căliman, Constantina Raveca Buleu, Alex Ștefănescu, Marian Victor Buciu, Silvia Radu, Marta Petreu, Sorin Roșca Stănescu. >>>

Şcoală de Cultură şi Afirmare Românească la Bacău şi Roman

Platforma Civică “Acțiunea 2012″ a organizat în perioada 10-12 august o nouă ediție a Școlii de Cultură și Afirmare Românească la Bacău și Roman cu participarea a peste 50 de tineri de pe ambele maluri ale Prutului.

Așa cum sper că știți deja, parte a Programului “Lideri pentru Unire”, Şcoala de Cultură şi Afirmare Românească are în vedere pregătirea, stimularea şi valorificarea potenţialului tinerilor etnici români din România și din Republica Moldova prin prezentarea unor modele româneşti autentice, susţinerea unor prelegeri de istorie, etnologie, folclor, management cultural şi de proiect, new media, de dezvoltare personală şi profesională, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi aplicative. >>>

Cezar Ivănescu – in memoriam

Cezar Ivanescu (6 august 1941 – 24 aprilie 2008)

Către cerul ascuns, către neant, către ceea ce trebuie văzut şi arătat, te înalţ, gând liber, cum liber sunt să te trimit către ceea ce te poate învia sau ucide; tocmai liber fiind, dintre cei liberi, care mor liberi.

Cu ce curaj, din întâmplare fără margini, neruşinat este curajul meu, te voi căuta aruncând duios ucigătoare săgeţi, raze iubitoare către tine; tu, singura atotiertătoare; eşti întocmai neantul

   O libertate aleasă îţi dau, Privire Creatoare!

>>>