Iubirile adolescentine ale lui Garabet Ibrăileanu

Garabet.IbraileanuAcum 143 de ani (23 mai 1871) se năştea la Târgu Frumos cel care avea să devină cel mai ilustru reprezentat al Vieţii Româneşti de la începuturile ei, unul din întemeitorii revistei, criticul literar G. Ibrăileanu. De la Târgu-Frumos, Ibrăileanu a plecat la Roman, la moşia de la Poiana lui Iuraşcu. Mărturisea autorul în amintirile sale: “Aici, la Poiana lui Iuraşcu, am cunoscut întâi natura. Cea dintâi amintire de lună o am de aici. Veneam într-o seară cu mama mea şi cu alţii de la iaz spre casă. Era lună plină (…) Cel mai frumos lucru de-acolo pentru mine erau poate iazul şi moara. Şi cred că, în adevăr, era un iaz foarte frumos. O bucată era lung şi trist, singuratic. O altă bucată, cu malurile pline de verdeaţă şi de copaci. Iar moara avea ceva nemaiauzit de misterios”.
Profesorul dr. docent Gavril Istrate, filolog şi istoric literar al Universităţii ieşene, care a trecut în veşnicie acum câteva luni, pe când păşea spre suta de ani, povestea într-un interviu acordat lui Costin Anghel, despre ilustrul său profesor Ibrăileanu: “Eu am avut şansa să fac parte din ultima serie de studenţi care l-au ascultat pe el, la începutul anului 1934, vreo şase-şapte lecţii. El era bolnav. Noi insistam mereu pe lângă asistentul lui ca el să vină la curs, să-l vedem. Într-un final, a venit. Ei bine, noi, în vremea aceea, nu-l puteam compara cu nimic. Cursurile lui începeau de obicei la ora 16. Dar noi, studenţii din anul I, eram în sală de la ora 14, dar nici atunci nu aveam loc în bănci! Ne aşezam pe jos, >>>

Reclame

Veronica Balaj – Interviu cu editor Emilia Ţuţuianu

Veronica BalajÎn contextul actual, când se  intersectează atâtea  informaţii în domeniul cultural şi când  totul se află cu repeziciune, ar fi o pierdere dacă accentele culturale dintr-o zonă sau alta a ţării nu ar intra în atenţie, nu ar fi parte din imaginea întreagă a efervescentei culturale naţionale. Orice  act cultural este un adaos, un câştig adus spiritualității  unei regiuni. O emblemă care se  diversifică  mereu prin valorile create de persoanele interesate de acest palier al existenţei. O individualizare spirituală, cu marca fiecărei culturi regionale este absolut necesară tocmai acum, mai mult ca oricând, când se poate vorbi de un amalgam cultural. Cum să ne individualizam? Cum să  marcam ceea ce ne caracterizează şi ne preocupă,  decât  prin  intervenții diferite, prin acţiuni  variate, susţinute cu şi din dăruire?

Emilia Tutuianu

     Acest  lucru îl exersează de ani buni şi dna. Emilia Țuțuianu din Roman care conduce Editura Muşatinia. În  discuţia care urmează vom înțelege  că mai există oameni pasionaţi, care nu-şi precupețesc  forţele  întru propagarea  unor idei  sau în interconectarea de valori culturale.

 Veronica Balaj: Doamnă Emilia Ţu­ţuianu, cum v-a venit ideea acestei edituri pe care cu dăruire o conduceţi şi în ce împrejurări aţi pus bazele ei. De ce Editura Muşatinia? >>>

Mărioara Vlioncu: Mircea Eliade – radiografia propriei identităţi sau dimensiunea eului în proza autobiografică

Literatura autobiografică a generat, de-a lungul timpului, numeroase controverse, mai ales în ceea ce priveşte apartenenţa literară a unui gen cum este cel al jurnalului. Pentru că literatura autobiografică eliadescă este reprezentată de Memorii şi Jurnalul portughez, se impune o trecere în revistă a câtorva dintre opiniile pe care le-am considerat pertinente în ceea ce priveşte funcţiile estetice ale jurnalului. Astfel, dacă G. Călinescu apreciază jurnalul intim ca pe o adevărată prostie, Eugen Ionescu vorbeşte despre un gen literar în adevăratul sens al cuvântului. Între aceste opinii, bazate pe studiul aprofundat al acestui gen de scriitură, jurnalul intim pare să-şi definească un statut estetic meritat.

Opiniile contradictorii nu fac altceva decât să semnaleze mai întâi, negând sau susţinând apartenenţa estetică, existenţa în sine a acestui gen, ignorat până la cea de-a doua generaţie de critici, cea a lui Nicolae Iorga, a lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Dragomirescu şi Eugen Lovinescu. Merită menţionată părerea lui Eugen Ionescu, cel care consideră jurnalul superior romanului, tragediei sau poemei, deoarece el reprezintă o formă netrucată de reproducere a vieţii, cu rezerva că, utilizat fără talent, ca, de altfel, orice formă de literatură aşa-zis subiectivă, poate naşte mediocritate, ducând la decăderea acestui gen sau a oricărui altuia: Jurnalul (jurnalul intim sau reportajul) nu este numai preferabil romanului, tragediei, poemei şi celorlalte genuri literare, pentru că e mai complet (în sensul că nu e nevoie să alegi) şi mai adevărat (în sensul că nu elimină realităţile care luminează, de fapt, sensurile), dar jurnalul este genul originar literar, genul tip, iar romanul, tragedia, poema etc. sunt pervertiri ale jurnalului pur. Jurnalul este adevăratul gen literar (Ionescu 1991: 191). >>>

Donaţie pentru Muzeul din vila Hogaş, Roman

Muzeul de istorie al Colegiului Național “Roman-Vodă” din Roman, adăpostit de vila în care a locuit Calistrat Hogaș, a primit o donație din partea unei foste eleve a liceului: Dna. Anca Mihaela Poplicher, care predă matematica de 21 de ani în trei universități din Statele Unite ale Americii – New Hampshire University, Southern Illinois University și University of Cincinnati. Legătura cu liceul a fostei eleve roman-vodiste este una profundă. Bunicul profesoarei Anca Mihaela Poplicher, Ioan Dăscălescu, a fost directorul Liceului “Roman-Vodă” în perioada 1949-1958, iar bunica acesteia, secretara unității de învățămînt.

>>>

Colegiului Naţional „Roman-Vodă” din Roman

Scurt istoric al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”

La 30 septembrie 1872 îşi deschidea larg porţile o nouă instituţie de învăţământ, ce va fi un liceu model al Romanului şi al ţării. Înfiinţarea acestuia s-a datorat eforturilor locale căci, deşi Camera Legiuitoare votase întemeierea şcolii la 22 ianuarie 1869, ministerul a răspuns în mai multe rânduri nefavorabil cererilor locuitorilor oraşului, motivul invocat fiind acela al lipsei fondurilor. Costin Brăilescu – sufletul şcolii romaşcane – va întocmi un memoriu ce >>>

Constantin Tomșa- Perenitatea și actualitatea lui Calistrat Hogaș

critic literar, Piatra Neamț

 În anul în care s-au împlinit 160 de ani de la naşterea şi 90 de ani de a moartea celui al cărui nume a devenit emblematic pentru Piatra-Neamţ, – am numit pe Calistrat Hogaş, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, un nume cunoscut şi apreciat în lumea criticii şi a istoriei literare actuale, pune la dis­poziţia cititorilor interesaţi o nouă carte despre cel pe care George Călinesu- în a sa «Istorie a literaturii române de la origini până în prezent» 1-941), îl considera: „…un diletant superior cu o singură coardă şi ca atare un scriitor minor. Însă un minor mare”, iar Tudor Vianu era de părere că este un Creangă trecut prin cultură. >>>

George Călinescu (1899 – 1965) – in memoriam

scriitor, critic literar,

Pe 19 iunie 1899, se naște la București Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan. Copilul e crescut de impiegatul C.F.R. Constantin Călinescu și de soția sa, Maria, în casa cărora mama băiatului lucra ca menajeră. Familia Călinescu, împreună cu ”femeia în casă” și copilul, se mută la Botoșani, apoi impiegatul Călinescu este transferat la Iași. Aici Gheorghe Vișan (viitorul scriitor) e înscris la Școala ”Carol I”, de pe lîngă Liceul Internat. >>>

Vasile Ursachi: Haralambie Mihăescu – viaţa şi opera unui mare savant

„Ilustrul cărturar Haralambie Mihăescu a văzut lumina zilei la 7/20 februarie 1907 în comuna Udeşti, jud. Suceava, într-o familie de ţărani săraci cu nouă copii, Haralambie fiind al doilea fiu al Domnicăi şi al lui Dumitru.

>>>