Părintele Gheorghe Şincan, Paroh la Târgu Mureş: Mariana Cristescu – admiraţia şi preţuirea noastră

Într-o lume trepidantă, deschisă la bârfă  mai degrabă, la ridicol şi senzaţional, în care tot mai puţini dintre semenii noştri au răbdare să se aplece cu respect şi pioşenie asupra unei cărţi, la ce bun să mai scrii, la ce bun freamătul unei metafore, interesul pentru litera tiparită,  când toate cele omeneşti sunt deşertăciune a deşertăciunilor?  Într-o astfel de lume, iată că, anul acesta, Doamna Mariana Cristescu ne-a invitat, cu  drag,  şi mult  curaj am putea spune,  cu generozitate şi seninătate sufletească, la o dublă lansare, la un eveniment aşteptat îndelung şi minuţios pregătit, emoţionant atât pentru domnia sa, cât şi pentru noi cei de faţă. >>>

Reclame