Florin Mircea Zaharescu, artist plastic din Roman

“Chiar dacă nu este o expoziţie unitară ca temă, aşa cum mi-am dorit, este o expoziţie reprezentativă pentru ceea ce am lucrat în ultimul timp, în care sunt prezentate atât lucrări din atelier, cât şi lucrări pe care le-am împrumutat din colecţiile personale ale celor care au achiziţionat lucrările mele. Este destul de greu să fac o expoziţie personală, pentru că cele mai multe dintre lucrările mele sunt de mari dimensiuni şi cu greu pot fi prezentate într-o sală de expoziţie”, a spus artistul Florin Zaharescu. >>>

Reclame

Minodora Ursachi: O apariție editorială necesară – Identități artistice la Roman

Identitati artistice la Roman..Dicționarul „Identități artistice la Roman” a apărut ca o necesitate, dar și ca o datorie morală a unui om care a cercetat de-a lungul anilor fenomenul artistic local, drumul parcurs în timp al creatorilor legați într-un fel sau altul de aceste locuri, care și-au adus contribuția ori o aduc la creșterea și diversificarea artei noastre românești, la conturarea și particularizarea mișcării artistice locale. Sunt prezentați artiștii, romașcani prin naștere, fiii adoptivi, cei care au studiat la diferite școli, au fost profesori, au desfășurat activitate expozițională sau au poposit deseori la rude și prieteni, unii stabiliți aici, alții în alte orașe ale țării sau peste hotare. Nu i-am uitat nici pe cei din împrejurimile Romanului sau pe adevărații artiști ai cuvintelor – criticii de artă, prezenți la numeroase vernisaje și lansări de cărți. Formați în țară sau în străinătate, prin a căror operă de o mare varietate de forme, a expresiei plastice, a viziunii estetice și concepției filozofice, ei s-au făcut resimțiți și în evoluția artelor plastice din Roman.
Odată cu înființarea Școlii de Muzică și Artă la Roman, au plecat de aici absolvenți talentați care au primit o instrucție artistică de calitate din partea unor profesori deosebiți – Dumitru Avram, Grigore Andreescu, Gh. Iliescu, Gh. Tonița, Gh. A. M. Ciobanu și Iosif Haidu, confirmați mai târziu drept valori în arta națională. >>>