Ion Ionescu-Bucovu – Din iubirile lui Marin Preda

„Îl iubesc pe MARIN PREDA viu, mort și până la sfârșitul vieții mele”
( Aurora Cornu)
…Iar de-aș răspunde, oarbă, la chemare,
M-ai mistui-n văpaia trecătoare…
Aștept, iubite,flacăra albastră
Ciudata flacără care nu moare…
(Aurora Cornu-Flacăra albastră)

Eugen Simion spunea undeva că voia să scrie „o viață” a lui Marin Preda pentru că omul e tot atât de interesant ca și opera. Biografia spirituală a lui Marin Preda interesează pe cititor pentru că și-a trăit o bună parte din existența lui retras într-o încăpere tapetată cu plută. Ne place să știm pe cine a iubit, ce credea despre dragoste acel om fragil și nevrotic, cum a iubit femeia, cum a cântat-o el în romanele lui, care a fost sbuciumul lui la părăsirea iubitei, cum primea ideea morții sau ce însemna pentru el prietenia. >>>

Reclame

Eternul feminin – poesis şi creaţie

Bunica
 
Ţi-e faţa brăzdată,
        de şanţurile durerii.
Ţi-e părul albit,
        de povara anilor.
Ţi-s buzele subţiri,
       de mânia tăcerii.
Ţi-s ochii adânci,
       de mulţimea dorurilor.
 Dar sufletul ţi-e plin,
       de harul Iubirii,
       revărsat asupra  Tuturor… >>>

Vavila Popovici – Mai sunt oameni buni!

Prima condiție a bunătății sufletului omenesc este să aibă ceva de iubit; a doua, să aibă ceva de respectat.” George Eliot

 Mi-a reținut atenția un articol publicat zilele trecute într-un ziar din România. Un cerșetor din Kansas, SUA, a înapoiat unei femei inelul de logodnă, inel din platină cu diamante, pe care din greșeală femeia l-a aruncat cerșetorului. Inelul a fost pus inițial în portofel și uitând de el, l-a scos împreună cu alți bani și l-a aruncat în cutia milei cerșetorului. A doua zi, reconstituind momentele și gesturile, dându-și seama ce făcuse, s-a dus și l-a întrebat pe cerșetor dacă a găsit un inel. Acesta i-a înapoiat obiectul. Drept mulțumire, femeia a organizat o strângere de fonduri și din donații i-a dat cerșetorului bani pentru o casă. Fericit, bărbatul a exprimat: „Pare un miracol. Nu credeam că o să găsesc o cale să revin la viaţa pe care o aveam. Cred că în viaţă ne gândim mereu la cele mai proaste concluzii, dar uite că există şi oameni buni. Bunicul meu era preot şi m-a crescut de când aveam 6 luni şi încă mai am acea bunătate de la el”, a mai spus bărbatul. >>>

Constantin Enianu – loc şi soroc

Roman I Muşat şi Eminescu

sunt prototipuri cu care

pe jos sau călare

viaţa mea trece de-s cu

mintea şi inima-n jur

deprins s-aleg lutul pur >>>

Povestea unui pictor român, Irina Negulescu, din San Diego, USA. De la Marea Neagră la… Pacific.

Irina Negulescu a părăsit ţinutul mioritic cu doar câteva luni înainte de căderea lui Ceauşescu, în anul 1989. Dupa o „haltă” de un an de zile în New York, şi-a făcut bagajele şi a plecat spre ţinuturi…mai calde, aterizând tocmai pe coasta de vest a Americii, mai precis în San Diego, o locaţie paradisiacă cu o peisagistică superbă care, pentru pictori, reprezintă un adevarat „artist delight”.

Născută pe buza Mării Negre, la Constanţa, pictorul Irina Negulescu, „a dat” Marea Neagră pe Oceanul Pacific. Dragostea pentru apă a făcut-o să aterizeze pe ţărmul Oceanului Pacific, unde locuieşte şi în prezent. Astfel, Marea Neagră a fost „upgradată” şi ridicată la rangul de Ocean. >>>

Marin Preda: Dacă dragoste nu e, nimic nu e

  „Îl iubesc pe MARIN PREDA viu, mort și până la sfârșitul vieții mele”  ( Aurora Cornu)

…Iar de-aș răspunde, oarbă, la chemare,

M-ai mistui-n văpaia trecătoare…

Aștept, iubite,flacăra albastră

Ciudata flacără care nu moare…   (Aurora Cornu-Flacăra albastră)

 Eugen Simion spunea undeva că voia să scrie „o viață” a lui Marin Preda pentru că omul e tot atât de interesant ca și opera. Biografia spirituală a lui Marin Preda interesează pe cititor pentru că și-a trăit o bună parte din existența lui retras într-o încăpere tapetată cu plută. Ne place să știm pe cine a iubit, ce credea despre dragoste acel om fragil și nevrotic, cum a iubit femeia, cum a cântat-o el în romanele lui, care a fost sbuciumul lui la părăsirea iubitei, cum primea ideea morții sau ce însemna pentru el prietenia.

Marin Preda nu mai este, a rămas însă în istoria literară un mare scriitor, poate cel mai mare scriitor român al ultimului sfârșit de secol. Moartea lui venită din senin, în plină glorie cu romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”  într-un mai apocaliptic, în 1980 a sporit atenția cititorului nu numai asupra operei ci și asupra omului Marin Preda. Cine a fost Marin Preda, omul ? Venit de la țară dintr-o comună pierdută în câmpia Găvanu-Burdea, Siliștea-Gumești, fiu de țăran, dintr-o familie numeroasă, Preda s-a adaptat greu mediului citadin. Așa se explică faptul că sentimentele lui de dragoste  au rămas pe planul doi mult timp, până și-a făcut o carieră. >>>

Republica de la Crușova

Vă prezint mai jos un text in care Daniel Cain exploreaza istoria aromânilor crușoveni. Este remarcabil pasajul despre falia stupida care ii despartea, ca peste tot in Balcani, pe aromânii grecomani, manipulati prin interesele Atenei, de aromânii care aveau constiinta apartenentei la românism. Nu intamplator acestia din urma erau tineri cu mintile deschise in scolile românesti. Astazi grecomanii, lipsiti de fanatismul acelor vremuri, s-au metamorfozat instantaneu in makedonarmãnji, dar ura lor față de românism a ramas intactă… >>>

„Doamna” Oltea, mama lui Ştefan cel Mare

„Doamna” Oltea (n. începutul sec. XV – d. 4 noiembrie 1465). Mama lui Ştefan cel Mare (1457–1504). Originară din zona Trotuşului, unde fiul şi nepotul său Alexandru vor construi, în 1493–1494, o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, „întru amintirea sfântrăposaţilor noştrii înaintaşi şi a părinţilor lor”. Ştefan va dărui acestei biserici, în 1495, un Tetraevangheliar cu o însemnare care arată că este „fiu al lui Bogdan şi al Oltei”. Se pare că nu a fost căsătorită cu domnul Moldovei Bogdan II (sau căsătoria nu a fost recunoscută), ea nu a „fost doamnă în secolul XV şi nici cneaghină (femeie măritată aparţinând boierimii)” (Constantin Rezachevici), titlul lipsind chiar şi de pe lespedea >>>

Gheorghe Grigurcu- Poeme

De-a lungul aleii

De-a lungul aleii o dîră de scrum

scuturat din ţigara de foi a soarelui

la un capăt al ei un pulover roşu

care-n cîteva clipe se-albăstreşte >>>

Visul american, căutat la 78 de ani

Margareta Iojină (foto), din satul Tămășeni, are 78 de ani și o pasiune, cititul, care o ține, așa cum singură declară, în viață.

Citește cîteva ore pe zi, fără ochelari, și crede că cititul este un „sport” care ține mintea activă.
Nu am mers la școală. Tata avea vreo nouă hectare de teren și, cum eu eram cea mai mare dintre cei opt copii, mă puneau să muncesc de toate. Am regretat faptul că nu am fost la școală. Am învățat să citesc cînd au învățat și copiii. Am avut șapte copii – trei fete și patru băieți. Unul s-a dus, cu cîțiva ani în urmă. Le spuneam mereu, cînd erau mici, să pună mîna mîna pe carte, pentru ca să-și poată face viața mai frumoasă„, povestește bătrîna. >>>

Marian Malciu – Ea femeia

poet, Slatina

Cinstiţi FEMEIA!
Acum, la ceas aniversar,
toţi ce-o iubiţi şi-o preţuiţi
veniţi cu flori, aduceţi dar
de ziua ei să o cinstiţi! >>>

Monica Pescaru – Civismul feminin romaşcan

Definiţia clasică, din dicţionar oferă următoarea explicaţie noţiunii de civism: atitudine de bun cetăţean. Sau, conform unor opinii de specialitate, civismul reprezintă legatura organică, vitală dintre om şi societatea din care face parte.

Rolul femeii în societatea româneascã de pânã la Primul Rãzboi Mondial era preponderent de soţie, mamã şi gospodinã, aflată în umbra soţului şi foarte puţin activă civic şi total exclusă din viaţa politică. Participarea Regatului României la prima conflagraţie mondială a >>>

Mihaela Melinte – Fragmente rurale

prozatoare, Galaţi

Sunt trei zile de când vara frige pământul. Căruţa leneşă, trasă de doi boi istoviţi se leagănă uşor pe drumul rănit de gropi. Ţăranul, sleit de arşiţă, doarme sus în iarba abia cosită, care lasă în urmă parfumul viu al pământului. Pe coada aspră a căruţei stă atârnat un copil desculţ, iar soarele nemilos îl loveşte în faţa bălaie. Salcâmii nu mişcă. Vântul a uitat să mai bată, iar roţile căruţei scârţâie spărgând liniştea amiezei. >>>

Vasile Ilucă – Sfinţii din tranşee

poet, Iaşi

poet, Iaşi

O mână descărnată tremurândă cu mişcări nehotărâte întinde cu teamă parcă o reţetă spre farmacistă, care o primeşte cu grijă, o studiază şi începe să-i explice cât costă fiecare medicament prescris. Omul o ascultă cu răbdare de sfânt… În cele din urmă, cu o voce venită parcă din altă lume, întreabă: >>>