Maria Diana Popescu – Furt din buzunarul cetăţeanului

Maria Diana PopescuHai să vedem prin ce ţări umblă deputaţii şi senatorii noştri, care sînt foloasele deplasărilor în străinătăţuri şi ce notă de plată plăteşte poporul pentru ei. Tot timpul se plîng că nu le ajung banii alocaţi şi cer alte şi alte fonduri de la Guvern, dar nu renunţă la ţările exotice, unde îşi prelungesc durata şederii. În ciuda bugetului „de avarie” pe care l-au invocat în mod repetat, în primele cinci luni ale anului s-au preumblat în afara ţării pe o notă de plată de 540.000 lei (circa 122.000 euro). Dacă o deplasare în Franţa sau Belgia cuprindea două-trei zile, în Maroc, Senegal, Ecuador, se întindea pe zece zile. Cu ce realizări vin ei de acolo? Cu maculatură pentru sertare şi cu suveniruri personale. La urma, urmei, cine să-i verifice la „măsele şi la portofele”? Bine că pentru aceste deplasări scumpe sînt bani, dar ca să facă şi ei ceva bun pentru Ţară, nu sînt! Îl văd, aşa, pe premier tot timpul cu foarfecele în mînă şi mă gîndesc că poate i-o da prin minte să mai reteze nişte bani din diurna de deplasare a demnitarilor, să mai taie din prea desele deplasări, pentru că toacă banii contribuabilului de pomană, pe excursii fără folos pentru naţiune. >>>