Mariana Cristescu – „Din Boian la Vatra Dornii/ Au umplut omida cornii…”

540px-coat_of_arms_of_moldavia-svg„De ce nu scrieţi şi despre Ţinutul Herţei? Vă este teamă?”- m-a întrebat, mustrător parcă, un cititor. – „Eu ştiu de la bunicul meu, care a reuşit să scape de acolo pe când era copil, dar copiii mei şi ai altora de unde să afle despre grozăviile care s-au petrecut neamului nostru, că nici măcar eu nu am găsit în vreun manual de istorie!?!” Are dreptate. Nici în manualele şcolare din vremea copilăriei mele nu era măcar menţionat numele Herţei. Mai târziu, nici atât. Nu l-am întrebat ce vârstă are, dar precis copiii cititorului nostru – bucovinean, fie şi doar parţial – „beneficiază” de manuale alternative! Dacă mi-e teamă? Nu. Mă tem doar de Dumnezeu. Aş fi scris, oricum, pe rând, despre toate pământurile româneşti furate, mai ales că ceea ce s-a întâmplat cu Herţa depăşeşte orice imaginaţie. Deşi nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov, şi nici în Notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940, decât cedarea acelor părţi ale Basarabiei şi a Bucovinei care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârşit un abuz, prin încălcarea termenilor ultimatumului, şi au ocupat şi un teritoriu cu o suprafaţă de 400 km pătraţi şi o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ţinutul Herţa. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece fusese trasată pe hartă o linie de demarcaţie cu un creion gros de tâmplărie. >>>

Reclame

Rodica Zafiu – Stilistica plagiatului

   Cazul de plagiat făcut public în ultima vreme, cu textele puse la dispoziţia cititorilor pe site-ul ziarului Gândul, ne permite să confruntăm sistematic textul-sursă (Dumitru Diaconu, Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate, All Beck, 1999) cu textul-ţintă (Victor Ponta, Curtea penală internaţională, teză de doctorat, 2003) şi să evaluăm tehnicile şi strategiile preluării masive de fraze şi paragrafe. Trebuie spus de la început că, în cazul dat, o măsură educativă sau reparatorie – obligaţia de a reface paginile scrise, punând între ghilimele secvenţele preluate, cu indicarea exactă a sursei –, ar produce un efect catastrofal: zecile de ghilimele nu ar transforma textul într-o lucrare ştiinţifică, ci într-o ciudăţenie, într-o succesiune de lungi citate preluate dintr-o singură sursă, întinse pe pagini >>>