Virgil Răzeşu – Recenzie la volumul ,,Eu, chirurgul” de Dan Gabriel Arvătescu

lansare eu chirurgul2În anul 2006, cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la naşterea lui Mozart, publicam o carte cu titlu şocant: Mozart, sunt eu… a elveţianului Max Genève. Sigur, în lumea psihiatrică ne putem întâlni cu Napoleon, Alexandru cel Mare, Iisus Christos sau cu alte personaje şi nu rămânem surprinşi (ba şi îndureraţi) decât de… rătăcirile minţii.
De asemenea, oricine poate afirma că e pasionat de muzica lui Mozart, că are „ceva” din meşteşugul lui, că se apropie de geniul său ori că a compus ceva la fel, dacă nu mai reuşit ca marele muzician şi aşa mai departe. A declara însă că eşti chiar Mozart, nu, e prea de tot, nu poate fi taxat decât ca o mare necuviinţă, care nu poate rămâne nesancţionată.
Dar autorul, care „mănâncă Mozart pe pâine”, cum afirmă personajul principal al cărţii, conştient de riscuri, ne invită la lectură, decriptează, pe cât posibil, câteva dintre datele încă neelucidate din viaţa scurtă şi zbuciumată a compozitorului şi se contopeşte (evident, atemporal!) într-atâta cu muzicianul cel mai cântat pe toate meridianele lumii, încât cititorul răsuflă liniştit, îşi reprimă revolta iniţială şi, luminat şi el, îi dă dreptate autorului : da, aşa mai merge!
Publicându-şi cartea intitulată „Eu, Chirurgul…” şi confratele nostru întru bisturiu şi condei Dan-Gabriel Arvătescu, de la Roman, îşi asumă un risc important, cu atât mai mult cu cât (aidoma latino-americanului Augusto Roa Bastos, în cartea despre dictatură „Eu, Supremul …”) transformă substantivul comun într-unul propriu, ceea ce te poate duce cu gândul la intenţia de a-şi hiperboliza profesia, activitatea, şi rezultatele, dincolo de ce se ştie, se cunoaşte ori au consemnat alţii. >>>