Alex. Ştefănescu – Petre Ţuţea

Petre TuteaPetre Ţuţea (născut la 6 octombrie 1901 în comuna Boteni din judeţul Argeş, în familia unui preot ortodox) a făcut parte, în perioada dintre cele două războaie mondiale, din elita intelectuală a ţării. Studiase Dreptul la Cluj, se iniţiase în istoria formelor de guvernământ la Universitatea “Humbold” din Berlin şi devorase pe cont propriu mii de cărţi, ajungând încă înainte de a împlini treizeci de ani un erudit. Gânditor original, considerat un “geniu al oralităţii”, naţionalist fervent, deopotrivă sincer şi declamativ, prieten al lui Nae Ionescu şi al celor formaţi la şcoala lui – Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica ş.a., s-a bucurat de recunoaşterea contemporanilor. În timpul lui Ion Antonescu a fost director în Ministerul Economiei. După instaurarea regimului comunist a căzut în dizgraţie şi a avut de suferit represalii drastice, fiind anchetat, bătut şi întemniţat. În cursul a 13 ani de detenţie (1948-1953 şi 1956-1964) a trecut prin penitenciare din Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi Aiud, cunoscute ca locuri de exterminare a deţinuţilor politici. A reuşit să supravieţuiască şi mai mult decât atât, să continue să vorbească celor din jur, deţinuţi şi gardieni, despre credinţa sa în destinul poporului român şi în valorile creştinismului. O frază rostită de el în închisoare a rămas celebră: “Fraţilor, dacă murim aici în lanţuri şi în haine vărgate nu noi facem cinste Poporului Român, ci Poporul Român ne-a făcut onoarea să murim pentru el!”

>>>

Reclame

Poeta Cecilia Bănică-Pal, între cele două linişti

PalProtagoras este autorul celebrului aforism: “Omul este măsura tuturor lucrurilor, și a celor care există precum există, și a celor care nu există, precum nu există”.
Poeta Cecilia Bănică-Pal, în volumul La umbra timpului, editura Muşatinia, Roman, 2010, prefațată excelent de prof. univ. dr. emerit Tudor Ghideanu, cu o postfaţă semnată de Ghe. A. M. Ciobanu, ,,măsoară timpul / dintre cele două liniști…/ așteptând mereu liniștea de după noi”. (Măsura timpului, pg. 19)
Așa cum însăşi autoarea ne atenționează: ,,tot ce am scris s-a născut la umbra timpului”. Grafica volumului aparține fiului poetei, Sabin Pal.
Viziunea poetei despre timp şi spațiu face trimitere spre estetica transcendentală a lui Kant care expune în prima secțiune concepțiile despre spațiu, pentru ca în cea de-a doua secțiune să vorbească despre timp. ,,Iluminarea este ieșirea omului din starea sa de imaturitate auto-impusa”.
Problematica umană constituie o preocupare frecventă a oamenilor de cultură.
Conform Dicţionarului de Filozofie (Editura Politică, Bucureşti, 1978) spaţiul şi timpul desemnează ,,formele de bază ale oricărei existenţe”. Încă din antichitate au fost abordate filozofic de cei mai mari cugetători. Spațiu şi timpul, teme inepuizabile pentru gânditorii de ieri şi de azi.
Cecilia Bănică-Pal aidoma lui Blaga, se pare că ,,a făcut un pact de coexistenţă paşnică cu timpul: nici el nu mă urmăreşte, nici eu nu fug de el. Într-o zi ne vom întâlni”.
Fiorul istoriei o regăsește ,,pe căi târzii” urmărită de ,,umbre de zei” ce o înfioară. ,,Aşa plecară, an de an/ vremurile de glorii şi durere…/iar osemintele sub lan/ se transformă în flori şi-n stele.” (Fiorii istoriei, pg.20) >>>

George Petrovai – Albert Camus sau ipostaza scriitorului exilat în existenţă

Emil Cioran era de părere că cultura Franţei face parte din familia marilor culturi din toate timpurile. Chiar dacă în spatele acestei afirmaţii se desluşeşte satisfacţia celui ce s-a lăsat absorbit de limba şi cultura franceză într-o asemenea manieră decisivă, încât – pentru a nu-şi altera noul stil eminamente franţuzesc – a refuzat să mai scrie în limba română, totuşi, nu putem să nu fim de acord cu spusa celebrului nostru fost compatriot: Da, spiritul francez a învins întotdeauna sabia, chiar şi atunci când Descartes, acest mare rege al cugetării libere, duela de la mare distanţă cu minţile încătuşate în dogme şi suficienţă. Şi poate că tocmai distanţa statornicită între cele două tabere adverse a contribuit în chip remarcabil la infuzarea cartezianismului cu universalism…
În paranteză fie spus, cu gândirea lucrurile stau aidoma ca şi cu iubirea – amândouă trebuie să fie libere pentru a fi durabile şi eficiente: Că iubirea-i taină sfântă/ ce dezleagă şi-ndulceşte,/ ştim cu toţii şi ne-ncântă/ că iubind taina sporeşte./ Omu-i trestie fragilă,/ zis-a Pascal gânditorul -/ doar iubind poţi fi acvilă/ ce cu-azur îşi stinge dorul.
Pentru a ne convinge de măreţia culturii franceze şi de rolul ei de prim motor ce i-a revenit în derularea culturii universale, n-avem decât să mergem pe firul ei de la primele respiraţii notabile în poezia lirică europeană şi până în zilele noastre. >>>

Lazăr Lădariu şi „Secunda de pământ”

Pages from L¦dariu, coperta, 2013„Grădinile suspendate ale Poetului sau prăbuşirea în cer” îmi intitulam un comentariu trecut, vorbind despre „Vecerniile memoriei”, un alt volum de versuri  al al lui L.L.. Şi spuneam atunci despre lirica sa, comparând-o, ca şi pe cea despre care vorbim acum –  „Secunda de pământ” -, cu luxurianta  grădină ridicată, în miezul deşertului, de Nabucodonosor, pentru Semiramida, regina sa persană, afirmând că, asemenea acesteia, din filele cărţii imaginaţia clădeşte, ca dintr-un abur de vis, bătrâne trepte de piatră prinse în încleştări de ramuri verzi, pe care, urcându-le, îşi vor fi tocit gândurile înţelepţii, ocrotiţi de arbori cu rădăcini în cer. >>>

Constantin Frosin: ,,Eliade văzut de pairii săi”

Mircea EliadeÎntrebat de ce scrie literatură, Eliade afirma, la un moment dat, că scrie pentru că nu poate altfel, şi pentru a-şi păstra sănătatea şi echilibrul sufletesc. Pornind de la acest element, să-i zicem, autobiografic, ne propunem să urmărim imaginea pe care Eliade a lăsat-o în mintea şi memoria contemporanilor săi, s i n g u r a care contează, pentru că acei semeni i-au fost aproape, l-au cunoscut mai bine decât cei care-şi dau acum cu presupusul şi dezgroapă morţii, în căutare de potcoave de cai verzi… >>>

Petruş Andrei – Eminescianismul lui Grigore Vieru

Prin eminescianism înţelegem ,,Moment distinct al istoriei literare, marcat de Mihai Eminescu, care, prin repunerea întrebărilor fundamentale ale existenţei şi prin răspunsurile originale, prin simţul absolut al limbii şi al muzicalităţii poetice, a dat o maximă strălucire romantismului românesc.” (conform ,,DEXI”, Editura ,Arc-Gunivas”, Chişinău, 2007)
Într-o altă accepţie, eminescianism înseamnă ,,Mijloc de expresie artistică specific gândirii şi operei eminesciene; totalitatea particularităţilor stilistice care caracterizează opera lui Eminescu”(idem).
În cel mai important studiu al său intitulat ,,Eminescu şi poeziile lui” (1989) Titu Maiorescu făcea o afirmaţie care îşi menţine mereu valabilitatea, anume aceea că: ,,Tânăra generaţie se află astăzi sub influenţa operei poetice a lui Eminescu(… )Pe cât se poate omeneşte prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui, şi forma limbei naţionale, care şi-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării româneşti.” >>>

Mariana Cristescu – Nicolae Dumitru, în căutarea… Paradisului pierdut

Nicolae Dumitru„Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă sufletului.” (Johann Sebastian Bach)

 „Paradisul pierdut sau Patimile după Bach” s-a intitulat recitalul pianistului Nicolae Dumitru. Recital sau, mai degrabă one man show, momentele muzicale fiind „îmbrăcate”, prefaţate, postfaţate cu agreabilă dezinvoltură şi strălucitoare erudiţie de comentariile protagonistului.

Să ne amintim, de la început, că „Paradisul pierdut” este un poem epic scris de englezul John Milton în 1657 (publicat un deceniu mai târziu), considerat una dintre cele mai importante creaţii de limbă engleză, alături de opera marelui Will. >>>

Maria Diana Popescu – Virgil Panait a băut frecţie „Diana” şi l-a dat în judecată pe Dumnezeu

„De ce avem dreptul să-l dăm în judecată pe Dumnezeu”

Ştiţi când au blondele creierul cât o boabă de piper? Atunci când se dilată…” zice domnia sa, Virgil Panait, la pagina 37. Nici nu bănuia că „jurnalul” său va încăpea pe mîinile unei blonde, zic eu, cu modestie, cu o boabă de piper în plus. Cititorul care doreşte exerciţii de practică juridică şi de imaginaţie îndrăzneaţă să parcurgă acest jurnal (unul neobişnuit, datele consemnării sînt pe sărite), pe care autorul spune ca l-ar fi găsit într-un caiet jerpelit, lîngă containerul de gunoi, cu urme de încălţăminte pe el, dovadă că îl mai călcase cineva în picioare. >>>

Petruş Andrei: Ben Todică – Durerea Paradisului pierdut – Bucuria Paradisului regăsit

 ,,Exilul face parte din destinul poporului român.”  (Mircea Eliade)

     Un român adevărat, aflat la aproape 30.000 km. distanţă de Ţara – mamă, la Melbourne în Australia,a făcut şi face astfel de lucruri fără nici un sprijin din partea nimănui. Numele său este Ben Todică şi s-a născut la 23 noiembrie 1952 în satul Iezer, comuna Puieşti, judeţul Vaslui. Astăzi domnia a împlinit 60 de ani, prilej fericit cu care , de aici, din inima ţării, îi dorim sănătate, spor în toate şi un călduros ,,La mulţi ani!”

     Viaţa sa este un complicat roman, simplu de povestit: pe când avea doi ani , părinţii săi, Aurica şi Gheorghe Todică pleacă din Puieştii Vasluiului şi se stabilesc în Banat, unde tatăl său a început să lucreze la minele de uraniu din Ciudanoviţa. Benoni Todică a plecat din ţară în anul 1979, la frumoasa vârstă de 27 de ani. Pentru a supravieţui în ţara adoptivă, îndeplineşte munci dintre cele mai diverse, calificându-se în profesii diferite, dar iubirile adevărate vor fi doar trei: filmul, teatrul şi scrisul. Cei plecaţi în timpul dictaturii ceauşiste păreau pierduţi pentru totdeauna şi amintirea lor părea să se acopere cu cenuşa uitării. Dar >>>

Mariana Cristescu – Petre Țuțea: 110 ani de la naștere

„…Nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el!»…

  „Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri”. Sunt cuvintele-sentinţă ale celui supranumit „un Socrate al românilor” – PetreŢuţea. S-a născut, într-o oră astrală pentru Neamul românesc, în urmă cu 110 ani, la 6 octombrie 1902, la Boteni, în Muscel, în familia unui preot român. S-a ridicat la ceruri în 1991.

Strălucitul filosof, eseist, economist şi om politic, astfel se mărturisea: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ!”. >>>

Iurie Osoianu – versuri

* * *

… Eu am avut norocul să mă nasc român
Şi-am mai avut norocul de a şti
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri… >>>

Mariana Cristescu – O carte şi un autor „despre care nu se va vorbi” ?

De la bun început, precizez că rândurile următoare nu sunt o cronică, ci un simplu semnal de carte. De carte excepţională!
Nu foarte recent, dar nici foarte demult, a văzut lumina tiparului, la Editura Semne, sub auspiciile Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni (preşedinte prof.dr.Victor Crăciun, care semnează şi Postfaţa), volumul „România moluscă” – Douăsprezece discursuri publice despre starea naţiunii, autor fiind generalul (r) Mircea Chelaru, una dintre cele mai interesante şi controversate personalităţi ale prezentului.
Într-o lume a totalei degringolade a societăţii româneşti, a convenienţelor ipocrite dictate de interese mercantile şi/sau politice, a alunecării individului sub pragul acceptat al condiţiei bipedei sensibile şi la altceva decât la clinchetul >>>

Vavila Popovici – Pilobolus

ALTĂ PAGINĂ A FESTIVALULUI DE DANS MODERN – 2012  

„Orice grație este un avânt, o bucurie a înălțării.”          Emil Cioran 

   Despre Pilobolus am mai scris anii trecuți, cu ocazia desfășurării Festivalului de Dans Modern – AFD 2010 si 2011, ca despre o Companie remarcabilă prin programele sale strălucitoare şi provocatoare, pline de imaginaţie, spirit, de explorare atletică și colaborare creativă. Dansatorii se aruncă în aer, cad, execută fascinante piruete, totul făcut cu precizie, dovadă a exercițiului intens și al talentului. De fapt, toți dansatorii își dăruiesc întreaga tinerețe acestei obositoare dar fascinante arte.   >>>

Irina Loghin, un mit al muzicii populare româneşti

Spui Irina Loghin şi de îndată ai faţa ochilor acea doamnă frumoasă şi distinsă, care de peste 40 de ani poartă stindardul muzicii populare româneşti pretutindeni în ţară şi înafara graniţelor ţării.

Este de la sine înţeles că fără o înzestrare specială nu ai cum să ajungi în fruntea interpreţilor de mare clasă şi apoi să te menţii pe aceste poziţii decenii la rând într-o asemenea manieră determinantă, încât pentru mai multe generaţii de ascultători, stilul tău inimitabil să se confunde cu însăşi muzica de cea mai aleasă factură, indiferent de speciile abordate: doine, balade, colinde, cântece de dragoste, de nuntă sau de leagăn. >>>

Nicolae Steinhardt- Centenar

Miercuri, 4 iulie 2012, începând cu ora 10.00, la Academia Română (Calea Victoriei nr. 125), va avea loc o sesiune de comunicări dedicată Centenarului Nicolae Steinhardt (1912–1989). Evenimentul este organizat de Fundaţia „Nicolae Steinhardt” şi Academia Română (Secția de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie). Vor lua cuvântul: Acad. Ionel Haiduc (Președintele Academiei Române), P. F. Părintele Daniel (Patriarhul României), I. P. S. Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, P. S. Justin Sighețeanul (Președintele Fundației „N. Steinhardt”), Acad. Alexandru Surdu (Presedintele Secției de Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie Academiei Române), C.S.I Dr. Nicolae Mecu (Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”), Pr. Conf. Univ. Dr. Stefan Iloaie (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Conf. Univ. Dr. Florian Roatiș (Universitatea de Nord Baia Mare), Lect. Univ. Dr. George Ardeleanu (Universitatea din București). >>>

Adrian G. Romila-Bolile lui Cioran si filosofia

Adversar al gandirii sistematice, aforist umoral si sceptic intratabil, Cioran a spus tot atat de multe pe cat a lasat nespuse. Asa se explica si multimea de carti „despre Cioran”, adunate ca sa umple uriasa tacere de pe marginea textelor sale, fie ele carti „fundamentale”, caiete intime sau scrisori. 

Acest ultim liric bantuit de negatii al Europei s-ar mira, desigur, daca ar vedea cata cerneala a curs in incercarea de a-i recupera hermeneutic „ideile”. Paradoxal, prolifica literatura despre Cioran nu a stins fascinatia pentru ganditorul rasinarean si nici nu i-a epuizat posteritatea. Autorul Silogismelor amaraciunii e inca in voga, la noi si aiurea, chiar daca, adesea, aventurile si umbrele biografice au fost mai pregnante decat cartile sale. >>>

Confesiunile unei poete: Irina Mavrodin

Pretinzând că nu ar avea înzestrări de povestitoare şi memorialistă (ceea ce nu-i chiar adevărat), poeta, eseista şi traducătoarea mult apreciată Irina Mavrodin a recurs la metoda ,convorbirilor” care s-au adunat într-un interesant volum, realizat de jurnalistul Al. Deşliu de la Focşani. Materia este extrem de diversă, dar naraţiunea dialogată se constituie în esenţă ca o biografie travestită. Autoarea se destăinuie, punctează momentele importante ale vieţii şi mai ales trăirile, sentimentele şi gândurile care o bântuie încă din adolescenţă. Pe parcurs ne vom întâlni fireşte cu poeta, cu sensibilitatea ei, aflată mai mereu în prim plan, şi totodată cu eseista emiţând judecăţi de valoare nu numai asupra operelor, ci şi asupra vieţii literar-culturale de la noi sub multiple aspecte. >>>

Vavila Popovici- Cabotinul şi mârlanul

„Dã-mi, Doamne, ce n-am gândit, sã mã mir ce m-a gãsit!” – proverb românesc

Mi-am amintit de titlul unei cãrti citite în copilãrie – adolescentã, care mi-a suscitat interesul. N-am retinut autorul, dar am retinut titlul: Cabotini si cabotine. Era scrisã pe la începutul secolului trecut, dovadã a existentei cabotinajului pe atunci, rãspândit la francezi în special, de unde a si provenit denumirea, spun unii. O gãsisem într-o librãrie si întrebând librarul ce înseamnã cabotin si despre ce este vorba în carte, acesta s-a eschivat sã-mi rãspundã si asa cum sunt bãrbatii, mi-a rãspuns cu o glumã: „Copilã, nici în farmacii farmacistul nu cunoaste denumirilor tuturor medicamentelor”. Ajunsã acasã, ca orice copil cuminte si interesat, am >>>

Mariana Gurza- ,,Avem un drum comun – VIAŢA!”

 O nouă apariţie editorială a scriitorului australian de origine română, Ben Todică, purtând un titlu incitant „În două lumi”, la Editura Singur, 2011.

Pentru Ben Todică, citându-l pe Eugen Lovinescu, “literatura unui neam nu e decât unul din fenomenele ce se produce în sânul acelui neam, pe lângă multe altele.” Om al cuvântului, “binecuvântat de cuvânt”, Ben Todică simte prezenţa Lui Dumnezeu în existenţa sa. Deşi departe de casă, de locurile dragi, Ben Todică este legat de Neamul Românesc prin rădăcini adânci ce şi-au întins ramurile în depărtări. >>>

Mariana Gurza- „Acolo unde este inima ta, acolo e şi casa ta!”

 Putem spune despre Octavian Curpaş, autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite, volum apărut la Editura Anthem, Arizona, 2011, că face parte din suita intelectualilor români ce au reuşit departe de ţară.

 Destinul celor plecaţi, de multe ori complicat de evenimente şi motivaţii necunoscute nouă, lasă amprenta locului. Aşa cum ar spune şi M. Eliade „destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră.“ >>>

Claudia Moscovici- De ce îl iubim pe Brâncuși

publicist, critic literar, S.U.A

Asemenea sculpturilor sale magnifice, pentru români, artistul Constantin Brâncuşi (1876-1957) este un monument naţional. Pentru a extinde metafora, el este, de asemenea, unul dintre pilonii modernismului. Preferat în Ţara gazdă, Franţa, el chiar are, ca şi mentorul său Auguste Rodin, propriul său muzeu la Paris. Ca mulţi iubitori de artă, şi eu sunt un mare admirator al lui Brâncuşi şi, ca mulţi oameni de origine română, sunt mândră, într-o oarecare măsură, că unul dintre compatrioţii mei a avut un impact atât de important asupra artei şi culturii. >>>

Emil Cioran- in memoriam

  „Sunt oameni cărora le este dat să guste numai otrava din lucruri, pentru care orice surpriză este o surpriză dureroasă şi orice experienţă un nou prilej de tortură.” >>>

Interviu cu poetul Daniel Corbu

În splendidul ţinut al Neamţului, pe malul Ozanei cea limpede ca cristalul, la umbra cetăţii bătrâne şi nestricate de mână de om, se naşte la 7 aprilie 1953 cel ce va ridica versul la rang de gnoză şi va trăi doar pentru a respira poezie.

Păstrător al graiului românesc autentic şi moştenitor al iubirii patriotice, Daniel Corbu trăieşte la răscrucea dintre două lumi, una metafizică reprezentată prin rădăcinile sale abisiniene şi dorinţa acută de îmbrăţişare şamanică postmodernă şi una palpabilă, ce se poate defini prin cuvântul versului gravat în tezaurul culturii româneşti. Ca fundament primordial existenţial, Daniel Corbu aşterne asemeni unei pături spirituale versul vertical ce conferă nu numai siguranţa ci şi accesul direct la o reîntoarcere la origini. >>>

Mihai Cismărescu: Exilul creator- Vorbe…

Avocat, redactor radio, jurnalist, poet

Nu am crezut niciodată în mod prea sincer în „drama”, în „blestemul” exilului, al diasporei. Şi nu spun aceasta „din cinism”. Exilul mi se pare a fi adevărata condiţie a omului, condiţia omenească prin excelenţă. Câte clipe de fervoare, de exaltare aş fi pierdut, dacă nu aş fi cunoscut exilul? Pe câţi oare nu i-a êîmbogăţit”, nu i-a „ridicat” desrădăcinarea? Câteodată m-am întrebat ce aş fi făcut dacă aş fi fost într-o situaţie normală, orânduită, „fericită”. Pascal scrie undeva că „les malades n’ont pas encore le droit d’etre pessimistes”. Nici exilaţii, fraţii mei. >>>

Eroi români uitați

Să susținem refacerea monumentului Regimentului 14 Dorobanți și a celorlalte Monumente militare din orasul lor natal Roman, pentru Eroii care au murit pentru Romania. Oraș pe care nu l-au mai vazut. Oraș care i-a uitat..

Emil Cioran: „Traim la marginea istoriei pentru ca nu am fost niciodata un popor de cuceritori” >>>