Paul Cernat – Mircea Eliade, o captivitate şi două evadări prin literatură

Mircea EliadeFaptul că, în lagărul de lângă Miercurea Ciuc, chiar înainte de a începe să scrie Nuntă în cer, Mircea Eliade a tradus din engleză romanul Înger luptător (Figthing Angel) al lui Pearl S(ydenstricker) Buck (1892-1971), nimeni alta decât scriitoarea americană care avea să câştige în acel an Premiul Nobel pentru Literatură, nu e – nu avea cum să fie! – un simplu accident biografic. Şi aceasta chiar dacă propunerea traducerii, dimpreună cu un onorariu substanţial, au venit din partea lui Alexandru Rosetti, directorul Editurii Fundaţiilor Regale, într-un moment dificil pentru Eliade, rămas şomer intelectual în urma eliminării pe motive politice de la Universitatea din Bucureşti1. Indiferent că ofăcea din raţiuni pecuniare sau nu (numai), este ştiut că Eliade nu obişnuia să traducă decât scrieri convergente cu propriu-i program de acţiune culturală: de la Simple povestiri de pe coline de Rudyard Kipling, pe care le tălmăcise în 1929, trecând prin jurnalul de călătorie al lui T.E. Lawrence „al Arabiei” (Revoltă în deşert), tradus şi prefaţat de el în 1935 la Editura Fundaţiilor, şi până la romanul din 1936 al amintitei Pearl S. Buck, autorii acestor volume (dar şi eroii lor centrali) fac parte din rândul aventurierilor, al exploratorilor sau misionarilor occidentali (de regulă, anglo-americani, ca şi destule alter ego-uri ale lui Eliade însuşi) într-un Orient asiatic pe care şi-l apropriazăşi de care se lasă profund impregnaţi. >>>

Petru Ursache- Înapoi la Platon

„Doamna Isabela Vasiliu-Scraba trece peste „mlaştina prezentului” (de care se scutură discret) şi decis şi începe cu începutul, adică readuce în memorie elementele esenţiale de care trebuie să se ţină seama în construirea actului de gîndire.”

Fiecare carte din seria „inefabila metafizică” purtînd semnătura doamnei Isabela Vasiliu-Scraba (şi au apărut cîteva după 1989, scrise cu elan şi publicate în trombă: Filosofia lui C. Noica.Între fantasmă şi luciditate, 1992, 142 p,; Inefabila metafizică, 1993, 224 p.; Atena lui Kefalos, 1997, 215 p.; Configuraţii noetice la Platon şi la Eminescu, 1998, 191 p.; Mistica platonică, 1999, 358 p.; Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, 2002, 187 p.; Propedeutică la eternitate, 2004, 190 p.; precizare: lista nu este „la zi”) întăreşte convingerea că autoarea doreşte să re-valorizeze tradiţia gîndirii filosofice, grav afectată prin ruptura produsă de ideologia bolşeocomunistă începînd cu primul deceniu proletcultist, inclusiv prin catastrofala reformă a lui Iosif Chişinevschi, fără posibilitate de revenire la normalitate nici pînă în zilele noastre. Şansa autoarei şi a noastră este că Filosofia (ca şi Teologia, de altfel) a reuşit să se menţină în cîteva forturi, împotriva vremuirilor, cel puţin ca semne de identitate şi de supravieţuire. Mă refer la gînditori prestigioşi de talia lui Ion Petrovici, Constantin Noica, Anton Dumitriu, la preoţi, teologi, monahi, ca Nichifor Crainic, Dumitru Stăniloae, Iuliu Hossu, Arsenie Papacioc; şi unii şi alţii trecuţi prin închisori, umiliţi, martirizaţi pentru idee, pentru adevăr, pentru credinţă. >>>