Ileana Costea – Designer Smaranda Schächtele şi „Sarea şi piperul” în modă

1Rubrica mea este de cultură. Dar în secolul 21, când tot ceea ce ne înconjoară este fabricat, în care clientul este ultra-pretenţios, unde competiţia între diversele companii este acerbă, frumosul pătrunde implicit peste tot: în pachetele în care se vând produsele, în obiectele de uz casnic, în mobilierul pe care îl folosim, şi evident în modă. Frumosul e atât temporar cât şi mereu valabil, atât local cât şi universal. Moda este o artă subtilă şi complicată pentru că se schimbă încontinuu. În decembrie anul trecut am găsit-o pe Smaranda Schächtele la masa de lucru în atelierul ei din Düsseldorf înconjurată de schiţe. Lucra la un caiet de modă. >>>

Reclame

Ioan Miclău despre cartea ,,Cina lupilor” autor Veronica Balaj

LastScan (2)Argumentand aforismul lui Lucian Blaga despre “animalitate si spiritualitate” – aflam versiunea faptului ca:” Lupul este setos de sange ca o dogma”. Dar tocmai aceasta metaforica asociere a lupului cu dogma ne deschide o cale spre a intra in intelegerea cartii “Cina lupilor”, a experimentatei scriitoare Veronica Balaj. Fiindca tocmai implementarea fortata a acelei dogme staliniste se manifesta asemenea lupului setos de sange, afectand familii si distrugand gospodarii istoric intemeiate. >>>

Scara divină, urcuș în poezia lui Teo Cabel

Coperta2MOTTO: “Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.” Vasile Voiculescu

Poetul Teo Cabel (Cabel Ștefan Teodor) un buzoian ce face cinste locului. Nu întâmplător am ales ca motto, un citat din Vasile Voiculescu, ,,medicul fără de arginți,, și marele poet isihast al Rugului Aprins, un sfânt plecat în veșnicie, iubitor al meleagurilor buzoiene. Poate și dedicația autorului m-au determinat să mă opresc “pe un strop liric” ajuns pe “malurile Begăi”. >>>

Mariana Gurza: Ilie Motrescu – „Cântarea Carpaţilor”, volum de poezii, ediţie bilingvă română-ucraineană, îngrijit de Eleonora Schipor

Eleonora-SchiporMotto: ,,Plămadă de neoromantic”, cum îl caracterizează criticul Mihai Cimpoi, şi pretendent “pentru cel mai bun cântec al lui Orfeu”, cum se autodefineşte, Ilie Motrescu se dezvăluie (îşi “scrie numele ca poet”) sub “toaca singurătăţii”

PrinCântarea Carpaţilor”, volum de poezii aparținând poetului Ilie Motrescu, ediţie bilingvă română-ucraineană, îngrijit de Eleonora Schipor, traducere în limba ucraineana, poeta Maria Gulei, Editura ‘Prut”, Cernauți, 2011, neobosita scriitoare și-a implinit visul. ,,Iată ca mi s-a împlinit și acest vis de a vedea poeziile lui Ilie Motrescu, din perioada adolescenței, traduse în limba ucraineană.”(Eleonora Schipor-postfață) >>>

Ada D. Cruceanu – Un strigăt de durere şi alarmă

b_300_472_16777215_0___images_stories_cronica_cronica-literara_I-M-Almajan-Amintiri-despre-tarani„Străinul cu faţa lată, urcat în scrînciobul puternicilor zilei, a pus drujbele pe pădurile Almăjului. Sub fierul necruţător, cad gemînd, ca nişte ostaşi bătrîni ce au apărat satele, de turci, de nemţi, de ruşi. Cad seceraţi de mîna lacomă a veneticului, stejarii, fagii, ulmii, fala pădurii. În vaierul lor, plîng strămoşii şi se frînge un neam.” (Ion Marin Almăjan)
Pentru mulţi dintre cititori, apariţia unui volum de versuri sub semnătura lui Ion Marin Almăjan„Amintiri despre ţărani”, poeme, Editura David Press&Hestia, Timişoara, 2011, volum pentru care autorul a fost distins cu Premiul pentru Poezie al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor, pe anul 2011 – a fost şi rămîne o surpriză. Pentru că, bine poziţionat pe harta literelor româneşti, Ion Marin Almăjan este, prin definiţie aproape, un prozator de forţă, remarcat ca atare încă de la debut. „Comparînd cartea aceasta… chiar şi cu calitatea ultimelor volume de debut apărute, trag o singură concluzie posibilă, şi anume că maturitatea stilistică şi de gîndire a tînărul prozator timişorean va impune în întreg contextul nostru literar actual un nume » – nota Sânziana Pop pe coperta a patra a volumului de debut al scriitorului, « Sînt dator cu o durere », Editura Eminescu, 1970”. >>>

Iluzia cuvintelor plutitoare – Volumul « Scut Iluzoriu » de Veronica Balaj

Coperta Scut IluzoriuCu poeta şi jurnalista Veronica Balaj din Timişoara, România, m-am intalnit la Budapesta , cu prilejul Festivalului international de poezie,” Mare si cuvinte”, organizat de poetul Aron Gaal, un mediator intre poeții lumii si un poliglot. Dovadă e chiar participarea la ediția respectivă, a unor scriitori din Rusia, Finlanda Muntenegru, Bulgaria, România, Anglia, din Israel, subsemnatul si, desigur, scriitori din Ungaria. Cuvintele leagă mări şi țări, dar, mai ales, dimensiunile poeziei.
M-am bucurat să aflu acolo, încă pe cineva a cărui limbă maternă e româna, ca şi a mea (îmi place să spun asta chiar dacă am plecat de la varsta de zece ani în Israel şi mi-am facut studiile in limba ebraica).
Am schimbat cărţi cu Veronica şi am avut bucuria ca sa-si spuna parerea, in plen, despre cartea mea tiparită în limba maghiară (traducerea fiind semnata de Aron Gaal) şi prezentată la Budapesta in cadrul festivalului amintit.
O persoana comunicativa si foarte deschisa cum este Veronica, sustine usor orice fel de discuție pe mai multe planuri. De la literatura scrisă de mine, am ajuns la literatura română si la cărțile ei. Mi-a oferit un exemplar din volumul său, adus la festival, « Exil de zi si noapte », editie româno-franceza. >>>

Petruş Andrei: Teodor Oancă – Poezia faptului divers

Slujitor al învățământului universitar craiovean, profesorul Teodor Oancă ne surprinde în mod plăcut cu încă o carte pe care o adaugă celorlalte 14 apărute până în prezent. (,,Instantanee cotidiene”, Editura ,,Universitaria”, Craiova, 2013)

Avem de-a face cu o proză scurtă în care au excelat C. Negruzzi, I. Al. Brătescu – Voinești, Emil Gârleanu, Gh. Brăescu, Anton Bacalbașa, D. D. Pătrășcanu și I. L. Caragiale, maestru incontestabil.
După teatru (,,Salonul regal. Teatru scurt”, 2006) și poezie ( ,,Vitrina cu rondeluri”, 2012) Teodor Oancă abordează genul scurt, momentul, schița, secvența, felia de viață: mici întâmplări, gesturi, dialoguri, expresii, dezamăgiri, necazuri semn distinctiv al epocii în care trăim, toate sunt trecute, printr-o conștiință lucidă, în operă de artă. Asemeni lui nenea Iancu, Teodor Oancă ,,simte enorm și vede monstruos”. Exclamăm și noi cititorii, la rândul nostru: ,,Ce lume! Ce lume!”. >>>

Petruş Andrei: „Ion Coman sau mitul Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ” – Alexandru Lazăr

Petrus AndreiÎn urmă cu trei săptămâni, pe 9 martie 2013, am avut deosebita plăcere şi rara emoţie de a-mi întâlni prin Bucureşti anii adolescenţei mele în persoanele distinsei şi frumoasei doamne Rodica (Covrig) Lazăr şi a actorului  şi profesorului universitar dr. Alexandru Lazăr: doamna Rodica, fostă colegă de liceu la Colegiul Naţional ,,Petru Rareş”, o frumuseţe blondă cu cosiţe, o dantescă ,,donna angelicata”, precum va fi fost iubirea adolescentină eminesciană şi domnul Alexandru Lazăr, tânăr actor la ,,Teatrul Tineretului” de curând înfiinţat, sub direcţia lui Ion Coman.

După schimbul de emoţii, a urmat schimbul de cărţi: eu le-am dăruit amabilelor şi ospitalierilor gazde ,,101 sonete” ( Editura ,,Sfera”, Bârlad, 2007) şi ,,Fântâna şi izvorul” (aceeaşi editură, 2012) iar domnul profesor universitar dr. Alexandru Lazăr mi-a oferit cartea ,,Ion Coman sau mitul Teatrului Tineretului” (Editura ,,Nona”, Piatra Neamţ, 2003). >>>

Eugenia Bojoga – Mihail Sadoveanu despre Basarabia la 1919

Anul acesta (2012) se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Dincolo de atitudinea fiecăruia dintre noi faţă de actul istoric de la 1812 şi investirea sa cu o conotaţie pozitivă sau, dimpotrivă, cu una negativă, acest eveniment a marcat profund provincia noastră. Astăzi ştim că tratatul semnat de turci şi ruşi în data de 16 mai 1812 s-a repercutat profund asupra destinului acestui colţ de ţară, având consecinţe nu doar de ordin politic, social şi economic, ci mai ales de ordin cultural şi identitar. Ceea ce nu ştim însă este modul în care au comunicat şi s-au raportat unii la alţii basarabenii şi „fraţii” lor de peste Prut în toată această perioadă de înstrăinare şi cum s-au perceput ei reciproc după reîntregirea din decembrie 1918. >>>

Gheorghe Simon: « Providenţială a fost întâlnirea cu poetul Ioan Alexandru »

gh-simonNăscut la 27 martie 1950, la Mânăstirea Agapia, judetul Neamţ, poetul Gheorghe Simon a făcut clasele primare şi gimnaziale în comuna Agapia, iar cele liceale la Târgu  Neamţ, la Liceul Ştefan cel Mare, în 1969, după care a urmat Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1975. A fost membru fondator şi redactor şef adjunct al revistei „Opinia studentească” din Iaşi. În 1969, a debutat în ziarul Ceahlăul, iar editorial cu volumul „Fulgere captive” (poeme), Editura Junimea, 1984. A mai publicat: „Viata după Iisus” (poeme), Editura Panteon, 1996; „Duminica absentelor” (poeme), Editura Priceps Edit, 2004, „Ardere de tot”, Editura Princeps Edit, 2009, „Amin Agapia”, 2012. A publicat mai multe eseuri de specialitate: La quête sans conquête, Franta 1994; James Joyce, une lecture roumaine, Franţa 1996. Dintr-o convorbire întâmplată acum o lună, redau un fragment în care interlocutorul vorbeşte despre poezie şi prietenie. >>>

Eminescu: ‘tu-i neamul nevoii!

Eminescu ”Asta-i unica înjurătură pe care am deprins-o de la tatăl meu”

Se împlinesc 163 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Viaţa sa fiind cunoscută datorită celor câteva cărţi esenţiale despre el, publicăm câteva amintiri despre Eminescu, omul, mai puţin cunoscute. Ele sunt oarecum inedite deoarece au avut o circulaţie mai restrânsă. Este vorba de evocarea poetului de către un prieten al său, fost coleg, Teodor V. Ştefanelli, în cartea “Amintiri despre Eminescu”, apărută în anul 1914 şi reeditată de Editura Junimea în 1983.  Ştefanelli a fost coleg de liceu cu Eminescu la Cernăuţi, între 1860 şi 1863, şi l-a reîntâlnit în 1869, la Universitatea din Viena. Ştefanelli a trăit între 1849 şi 1920 şi a fost membru al Academiei Române.

Era, scrie Ştefanelli, un om cu puţine pretenţii: “Traiul lui Eminescu era cât se poate de simplu. Nu am cunoscut un om cu mai puţine pretenţii ca dânsul. Când avea bani mânca bine, iar când paralele erau pe sfârşite, se mulţumea cu puţin, fără ca să putem presupune că cauza acestei fragilităţi ar fi lipsa de bani. Eminescu nu bea mult. La un sfert de litru de vin sau la o halbă de bere era în stare să petreacă o noapte întreagă, dar în schimb lua mai multe cafele negre şi fuma mult”. >>>

Mihai Ştirbu – Iubirile scriitorilor: Ion Creangă şi Tinca Vartic

Ion CreangaIon Creangă a fost un cleric onorabil, dar fără vreo chemare deosebită pentru preoţie, aprecia criticul literar Vladimir Streinu (Istoria literaturii române, vol. III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973). A excelat ca scriitor, iar din punct de vedere profesional – în cariera didactică, atât ca învăţător, cât şi ca autor de manuale şcolare.

 Nu cred să existe român care să nu fi auzit de Ion Creangă.

Ion Creangă, povestitorul nepereche al moldovenilor, îşi doarme somnul de veci în Iaşul drag lui, în cimitirul Eternitatea. Acolo, nu departe de cei câţiva metri pătraţi ai veşniciei lui, a poposit pentru totdeauna şi unicul său fiu, ,,Căpitanul’’. >>>

Eugen Emeric Chvala – ,,În spatele oglinzii” şi un cald La mulţi ani! la aniversare

În spatele oglinzii de Eugen Emeric Chvala, Editura Muşatinia 2013

volum de poezie apărut la Editura Muşatinia din Roman Ianuarie 2013

În poezia lui Eugen Emeric Chvala există o impresionantă nevoie a rostirii de sine. Fără a fi tributar didacticismului –  din iubire pentru semenii săi, folosindu-se de un ton uşor ironic şi totodată composiv – poetul, dialogând cu sine, socoteşte că „…am nevoie de un ciocan / să sparg ceva unde am…ceva….ceva ce se vrea afară / să respire / să strige / să fie auzit…” (Egoist). Alergarea mereu spre mai bine este în concepţia poetului o luptă care implică o meditaţie asupra destinului: De ce?, Ascuns în noapte, În spatele oglinzii, De ce oare? ş.a.

După ce îşi revarsă durerea, revolta, neputinţa şi protestul faţă de tot ceea ce este în jurul său cu o „causticitate” remarcabilă, se retrage în sine, în acel „poem încă nescris…” în care „e tot ce vreau şi pot …e zidirea / e fulg de suflet ce-şi caută menirea…” unde „glasul fără amăgire…”  devine lumină, devine iubire  (Zbor în doi). (Emilia Ţuţuianu Dospinescu) >>>

Constantin Tomșa – Cele trei iubiri ale lui Ben Todică. (note de lector)

 Cartea care marchează debutul editorial al lui Ben Todică („Între două lumi”, Colecţia „Spiritualitatea românească de pretutindeni” la Editura „Muşatinia”, Roman, 2012), nimeni altul decât un român plecat în 1979 „spre Roma” şi ajuns, după un an, în Australia, este o avertizare adresată celor care, încă de pe băncile gimnaziului, nu se gândesc decât la plecarea din România, peste hotare, spre Vest.

            În acelaşi timp, ţinem să-i dăm dreptate lui Ioan Miclău (autorul „precuvântării”) care avertizează cititorul că are în mână o carte născută din dorinţa autorului de a lăsă o mărturie scrisă despre „dâra de lumină, adică un anume model al conştiinţei sale, al faptelor sale”.

            Dar cine este Ben Todică?

            Pentru cititorii Revistei „Melidonium”, câteva date: este un român ajuns în pragul vârstei a treia (n. 23 noiembrie 1952, la Iezer, comuna Puieşti, Vaslui), stabilit, în anii ’60, ai secolului trecut, cu părinţii, în Banat, unde va absolvi Şcoala Generală de 8 Ani din Ciudanoviţa (1967), apoi, o şcoală profesională la Bocşa (1970), urmată de Şcoala de Film din Bucureşti (atestat proiecţionist, în 1978), după care a realizat, ca artist independent (cum îi place lui să spună), opt filme în România, până la plecarea din ţară. Au urmat anii, în Australia, când s-a perfecţionat ca inginer de sunet (1992-1993), a colaborat la radio şi televiziune, precum şi cu articole în diferite publicaţii, impunându-se în rândul comunităţii româneşti, dar atrăgând şi atenţia Guvernul Australian, care l-a nominalizat „Australian of the Year”, cu ocazia Zilei Naţionale a Australiei. >>>

“Părintele Adrian Făgețeanu și crucea Rugului Aprins” – Omagiu la un secol de la nașterea sa

Centenar Adrian Făgețeanu

Ediție îngrijită de Andrei  Dîrlău. Editura: Lumea Credinței, București,  2012

 …la un an de la trecerea la cele veşnice şi la o sută de ani de la naşterea marelui duhovnic şi mărturisitor Adrian Făgeţeanu, apare prima carte substanţială de cinstire a memoriei sale, cu texte semnate de autori diverşi, clerici sau laici, printre care se numără: ÎPS Andrei Andreicuţ, Andrei Dîrlău (iniţiatorul şi îngrijitorul ediţiei), Marius Oprea, George Enache, Sorin Preda, George Crasnean, Arhim. Mihail Stanciu, Răzvan Codrescu sau regretatul Mihai Rădulescu. >>>

Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman, la aniversare

Cu ocazia împlinirii venerabilei „vârste” de 140 de ani de la înfiinţare (1872-2012), Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman, organizează evenimente dedicate atât elevilor din actuala generație, celor care au ieşit de pe băncile acestei instituții de învățământ  în anii din urmă cât şi celor ce petrecându-şi tinereţea ca elevi ai  prestigiosului liceu romaşcan,  s-au întors aici, după ani de studii, în calitate de profesori.

:::

Carmen Marin – Visurile şi amintirile lui Dumitru Sinu consemnate de Octavian D. Curpaş

Visuri şi amintiri, spuse cu nostalgie, şi aşternute cu dibăcie, într-un testament de suflet-recenzie la „EXILUL ROMÂNESC LA SFÂRŞIT DE SECOL XX – Paşoptiştii români în Franţa Canada şi Statele Unite”, autor Octavian Curpaş. Editura Anthem, Arizona, 2011

 Dibăcia unui scriitor se „simte” din primele pagini ale unei cărţi. Nu-i vezi „sudoarea frunţii”, dar îi simţi dăruirea. Pătrunzi în adâncul ei, asemenea  unui ocean de cuvinte şi citeşti cu nesaţ frumoasele buchii aşternute acolo. Lumea lor se află în faţa ta, a scriitorului şi a personajelor. Trăieşti odată cu ele evenimentele din perioada parcursă,  „vizitezi” locurile bătute de paşii lui Dumitru Sinu, în cazul nostru, şi respiri aerul american. Da, ai pătruns pe „Pământul făgăduinţei”, aşa cum a făcut odinioară personajul. Dar, înainte de a-l cunoaşte pe veritabilul personaj Dumitru Sinu, trebuie sa-ţi îndrepţi atenţia  asupra scriitorului. >>>

Octavian Curpaş – Lacrimile Luminiţei Amarie

Motto  „Lacrimile sunt roua de pe fruntea

îngerilor care păcătuiesc în cer…” (Luminiţa Amarie) 

 Luminiţa Amarie este o poetă care încearcă cu talent şi demnitate să se facă  cunoscută în lumea literară contemporană. S-a născut în data de 20 ianuarie 1987 în oraşul Dorohoi, Judeţul Botoşani. La o vârsta fragedă a părăsit ţara, stabilindu-se pentru un an în Italia, apoi în Franţa, unde frecventează o serie de cursuri şi specializări, printre care liceul şi studii preuniversitare. Încă din şcoală a fost remarcată pentru talentul său poetic, literar şi artistic. Călătoreşte în Europa, Africa, America de Sud şi Orient. În prezent locuieşte în Marea Britanie, la  Londra, dar se reîntoarce foarte des la Parisul copilăriei şi din ce în ce mai mult în România, unde pământul o cheamă şi-i dă puterea de a scrie. >>>

De unde s-a inspirat Sadoveanu pentru romanul “Baltagul”

Parafrază modernă a baladei populare Mioriţa, romanul “Baltagul” este, fără îndoială,  una dintre capodoperile operei sadoveniene. După mărturisile lui Mihail Sadoveanu, la baza acestuia stă un fapt real: oprindu-se la un han, a auzit o discuţie dintre doi jandarmi despre uciderea unui cioban şi despre posibilii făptaşi. Cam la atît se reduce, din cîte cunoaştem – istoricii literari mă pot contrazice – istoria naşterii celui mai popular roman al autorului. Nu ştiu să mai fie şi alte declaraţii complete şi exacte cu privire la evenimentul care a declanşat hotărîrea lui Mihail Sadoveanu de a scrie acest roman despre drama femeii care îşi caută bărbatul mort de mîna unor altor ciobani care l-au tîlhărit pentru oile sale. >>>

Lansare de carte şi expoziţie de pictură la Muzeul de Artă Roman

Publicistul romașcan Gheorghe A.M. Ciobanu va lansa, în luna septembrie, cele mai recente volume- “Mecena, Medic și Misionar -Teodorescu” și “Portrete dintre rame”, ambele apărute la Editura “Mușatinia”.

 Primul volum este dedicat doctorului bîrlădean Constantin Teodorescu, prietenul profesorului Gheorghe A.M. Ciobanu, cel care a înființat cîteva publicații în orașul Bîrlad și fundația culturală ce îi poartă numele, sub patronajul căreia a inițiat și organizat zeci de evenimente culturale de cea mai >>>

Bietul om sub vremi – însemnări despre „ Memorii în Bărăgan ” de Ion Colojoară

 Nu este prima carte despre Bărăgan apărută după 1990 încoace, nici prima radiografie a unei memorii pe viu, povestirea deportării e povestea unei grave crize, care a afectat profund viaţa personală, familială şi comunitară şi acest lucru e spus mai ales indirect, nu prin ceea ce se povesteşte, ci prin cum se povesteşte.

>>>

La mulţi ani Emilia Ţuţuianu!

Printre ultimii nemţeni apăruţi în arenă, trebuie menţionată neapărat şi Emilia Ţuţuianu (n.12 iulie 1961, Rîşca, Suceava) absolventă a facultăţii de filozofie din Iaşi, fondatoarea Editurii Muşatinia din Roman (2002) cu două cărţi de poezie: Flori de măr şi În amurg (editura Timpul, 2002).

Cum era de aşteptat (v. Finalul secţiunii de faţă, unde apare întrebare: „Poezia – încotro?”) este o poetă liberă de orice veleităţi- prejudecăţi post- trans- ultra etc. moderniste, nu caută originalitatea cu orice preţ.

>>>

Afrodita Carmen Cionchin – Interviu în exclusivitate cu Bianca Valota Cavallotti, nepoata lui Nicolae Iorga. Despre italieni şi cultura română

„Între provincialism, superficialitate şi interese politice”.

„În Italia, specialiştii calificaţi în istoria română sunt foarte puţini. Istoria şi istoriografia română sunt destul de puţin şi deficitar cunoscute”. Este viziunea critică a nepoatei lui Nicolae Iorga, Bianca Valota Cavallotti, cunoscut specialist în istoria Europei Orientale, autoarea unor importante volume ca: Storia dell’Europa Orientale (Istoria Europei Orientale, Jaca Book, Milano, 1993) şi Pronipoti di Traiano: Roma, l’Italia e l’immagine di se dei Romeni (Strănepoţii lui Traian: Roma, Italia şi imaginea de sine a românilor, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000).

>>>

„Lampa care întinde morţii prada” de Mihai Agape – O recenzie de George Brăescu

 Lampa care întinde morţii prada (Mihai Agape, Editura Corgal Press, 2012) inserează o proză care, cel mult doar după titlu, poate pretinde a fi poliţistă. O moarte stupidă, localizată  într-un sat de pe malul Prutului,  petrecută în registrul insidios şi acrimonios  al unui regim de stirpe totalitară şi aflată sub spectrul unor circumstanţe aparent enigmatice, declanşează ample investigaţii de urmărire şi elucidare. Gavril Ambruş, procurorul criminalist proaspăt retrogradat şi însărcinat cu instrumentarea cazului, >>>

Petruș Andrei : Virgil Răzeșu – O carte de învățătură

,,Ce ne facem, doamnelor?” (Editura ,, Răzeșu”, Piatra Neamț, 2012) este un caleidoscop dar și ,,O carte de învățătură” în același timp, pentru toate vârstele. Maniera de creație a scriitorului Virgil Răzeșu este asemănătoare celei folosite de poeți în fabulă, ,,un sistem de fapte în ordinea lor temporală și cauzală, folosit ca material de scriitor într-un text narativ ( în raport cu trama sau ordinea artificial- artistică în care acestea sunt prezentate)” ( DEX, Editura ,,Arc Gunivas”,2007) Motto-ul și cu partea finală a fiecărei scrieri ar constitui morala pe care trebuie să o aibă fiecare operă de artă. Spre exemplificare ne poate servi chiar prima scriere intitulată ,,Clipa de grație”, atât de invocată de poeți. Motto-ul sună astfel: ,,Oricât ne-am frământa, lucrurile se petrec doar când le vine vremea.” Fabula sau povestirea este în legătură cu distincția ce i s-a oferit autorului de către Fundația ,,Drept credinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” din Piatra Neamț și, în concluzie, scurtă pledoarie  în favoarea trăirii bucuriilor simple și a clipelor ,,pline de demnitate și frumusețe.” >>>

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

Sfantul Voievod Stefan cel Mare este cinstit de Biserica Ortodoxa Romana pe 2 iulie. Mentionam ca pe 20 iunie 1992, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut pe Voievodul Stefan cel Mare in randul sfintilor. Pentru ca multi contemporani resping sfintenia lui Stefan cel Mare, am ales sa redam articolul „Dreptcredinciosul domnitor Stefan cel Mare si Sfant sau despre criteriile sfinteniei” al Parintelui profesor Constantin Coman, publicat in volumul „Prin fereastra bisericii sau o lectura teologica a realitatii”, la Editura Bizantina. >>>

Adrian Erbiceanu- Printre silabe

Am avut o zi bună când am primit vestea că pe 21 aprilie 2012, la Montreal a fost lansat volumul de poezii „Printre silabe” (Editura Singur, Târgovişte, 2012), semnat de poetul Adrian Erbiceanu – cunoscut în lumea scriitorilor canadieni nu numai ca poet, ci şi ca preşedinte şi cofondator al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (ASLRQ) şi ca director al Editurii de limbă română din capitala provinciei. Volumul a inaugurat colecţia celor 50 de volume de versuri cu rimă, din cadrul Proiectului „Întoarcerea poetului risipitor”, sub îndrumarea şi îngrijirea Editurii Singur din Târgovişte. M-a bucurat reîntalnirea  cu  poeziile sale fiindcă ele au puterea să lumineze o zonă sensibilă din câmpul trăirilor frumoase, poezii care  încântă prin dulcele şi nemuritorul stil clasic. >>>

Casa Eminescu de la Văratec, lăsată să se prăbuşească

Scriam în articolul anterior că sînt trei dovezi care atestă faptul că în această casă a stat cîndva Eminescu. Prima dintre ele este atestată de academiciana Zoe Dumitrescu Buşulenga (maica Benedicta) care a luptat timp de mai mulţi ani să se restaureze casa, dar nu a reuşit, din care pricină nu a dorit să fie îngropată la Văratec ci la Putna. >>>

Constantin Enianu- Inimă şi Drept (decupaje noematice)

A pune Natura înaintea Societăţii înseamnă a aşeza societatea animală înaintea societăţii oamenilor. Iar în cadrul societăţii umane a pune un sistem intelectual care pretinde că furnizează explicaţii globale, cu regăsiri de interese mai mult sau mai puţin ascunse faţă de oamenii simpli cu iubire (NU teamă) de Dumnezeu, nu înseamnă decât a altera esenţa umană în favoarea esenţei animale. De aceea Inimă şi Drept vor fi două concepte cărora încercăm să le dăm aici un sens şi o devenire. >>>

Petruș Andrei: Virgil Răzeșu-„Mai multă lumină!”

Izbânda literară anterioară a chirurgului, scriitorului și editorului Virgil Răzeșu: ,,Mic tratat de deflorare”(Editura ,,Răzeșu”, Piatra Neamț, 2011) mi-a dat ghes să citesc recentele sale apariții editoriale: Antologia ,,Scriitori din Neamț”, volumul de schițe, cronici, recenzii, tablete, interviuri și amintiri intitulat galant ,,Ce ne facem, doamnelor?” și romanul ,,Inelul pierdut”, toate apărute la Editura ,,Răzeșu”,Piatra Neamț, 2012. >>>

Radu Florescu- Fascinația marginii

Am scris cu altă ocazie despre discretia lui Radu Florescu si despre marginea în care, poetic vorbind, locuieste, o locuire deliberată, întemeiată pe convingerea că este acesta singurul mijloc de a se înscrie în adevăr. Poate că n-am insistat îndeajuns atunci asupra felului în care lumea poeziei sale, articulate tocmai pe coordonatele marginii, refuză exhibarea, spectaculosul, histrionismul, mărturie a unui adevăr care-si este siesi suficient si nu slujeste nimic altceva. Fără îndoială, o anume teatralitate stă la temelia acestei poezii (si ea înseamnă, în fond, constiintă de sine), dar este o teatralitate a negativitătii, a retragerii în sine. Pe această recesivitate se instituie si unitatea de ton a liricii lui Radu Florescu: cu fiecare volum, poetul slefuieste un singur poem (si, în realitate, un anume mod de a fi în lume), asa încît, dacă as cita din mai vechile comentarii, nimic n-ar fi în contradictie cu poemele din ultimul volum, Probă de viată (Editura Conta, 2008). >>>

Gheorghe A.M. Ciobanu- Nou „Ave”, Editurii „Mușatinia”

Orașul nostru are, în acest an bisect, patru omagieri, ca patru mari aduceri aminte ale unor evenimente cardinale în devenirea sa: Melchisedec (120, plecarea dintre noi), Celibidache (100, naștere), Colegiul Național “Roman-Vodă” (140, ctitorire) și Editura “Mușatinia” (10, de la înființare). Cvartet festiv, dar și prilej de prețuire a celor care ne dăruiesc bucuria, că toate patru sînt sărbătorite cu omagieri alese.

 Ne vom opri numai la una, așa cum se cuvine, la Editura decenară, acea care, tot în acest an festiv, a scos cea de a suta carte. Sau, altfel, spus, a zămislit o variată bibliotecă, asemeni unor edituri mai vechi. >>>

Ionuţ Caragea- biografie

Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator de ficţiune, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural.

Afilieri: Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi. (din 2009), Cofondator şi Vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec. (din 2008), Membru de Onoare al Societăţii Scriitorilor din Judeţul Neamţ.(din 2011). >>>

Grigore Bostan, Personalitate de referinţă

Festivalul din această toamnă (2011) organizat la Cernăuţi, consacrat vieţii şi creaţiei lui Grigore Bostan, ne readuce în memorie imaginea redutabilului profesor şi scriitor, a omului de cultură care a reprezentat, în polimorfia etnică şi lingvistică a Cernăuţiului, statutul intelectualului român, a tipului universitar doct, bine fixat în verticalitatea opţiunilor sale. El devenise, în timp, o figură proeminentă şi chiar harismatică, o personalitate de care contextul nu putea face abstracţie, ale cărui părere, poziţie, idei, într-o problemă sau alta, contau.

La Cernăuţi, imaginea savantului, conturată încă din tinereţe, este astăzi binecunoscută şi apreciată. Cercetările sale ştiinţifice au investigat, în special şi cu necesitate, spaţiul bucovinean, recuperându-l şi (re)valorificându-l din noi perspective temporale şi axiologice. Cine a parcurs lucrările sale din domeniul folcloristicii comparate, al istoriei literaturii şi artei româneşti din Bucovina – Corelaţii tipologice şi contacte >>>

Despre măscărici şi supravieţuire

Romanul lui Alexandru Vlad „Ploile amare”, Editura Charmides, 2011datorează destul de multe lucruri prozei lui D. R. Popescu, şi în special naraţiunilor acestuia din ciclul F. Astfel, cititorul cât de cât familiarizat nu va avea prea mari dificultăţi să observe, de amândouă părţile, înclinaţia spre o atmosferă sumbră şi apăsătoare, extinsă peste o lume rurală degradată, cu rosturile întoarse pe dos, preferinţa pentru scenariul detectivistic, care scoate la lumină crime vechi şi tăceri vinovate ale comunităţii, dexteritatea în mânuirea stihialului, cu trimiteri la apocalipsă, apetenţa pentru deriziunea care se substituie tragicului şi pentru fantasticul grotesc, plăcerea de a aduce în scenă personaje şocante, cu comportament contorsionat, marcate de gesturi definitorii şi trăgând după ele biografii încărcate, excentrice. >>>

Valeriu D. Cotea- Dumitru Irimia. Mi-ar fi putut fi prieten…

„Intelectualul este cineva aflat în căutarea adevărului dincolo de interesele sale.”

Jean D’Ormesson

Cu profesorul Irimia mă întâlneam rareori – de obicei, în spaţiul din zona Universităţii, uneori la Academie, în vreo duminică întârziată de toamnă, în deal la Copou, când îl zăream plimbându-se, cu Cristina (soţia – n.n.) alături. Ne opream puţin, schimbam câteva vorbe, aproape convenţionale, dincolo de care însă simţeam, amândoi, căldura unei posibile apropieri, a unui anumit fel – acelaşi, mi-ar plăcea să cred – de a vedea, de a gîndi, de a ne raporta la lumea din jurul nostru.

Preocupările noastre diferite, acelaşi program de viaţă încărcat, o anumită – discretă – rezervă, ne-au oprit pe amîndoi să ne apropiem mai mult/au împiedicat o mai caldă apropiere între noi. Ne erau însă de ajuns – şi cred că nu greşesc – scurtele, rarele întâlniri, ne făcea bine tăcerea asumată, odihnitoare, care consfinţea parcă neîntâmplata noastră prietenie. >>>

Editarea de carte, o meserie de voluntariat- Interviu cu editorul Viorel Nicolau, directorul editurii “Cetatea Doamnei ” din Piatra Neamţ

Între editurile nemţene, pe lîngă Conta, Crigarux, Răzeşu, Nona, ADAN, Constantin Matasă ş.a. “Cetatea Doamnei” este cea mai prezentă pe piaţa cărţii. Cînd v-aţi luat certificatul de editor? Rentează această meserie?

– Editor-anticar şi librar sînt cele două diplome-atestat emise de Ministerul Culturii în 1991, în urma unui examen adevărat de două zile. Bibliografia recomandată cu vreo 3 luni înainte, comisie severă la examene – oral şi scris, note calificative şi, bineînţeles, ta­xele. Pe atunci entuziasmul de a face ceva era încurajat şi prin responsabilitatea examinatorilor. Azi, mahalaua politică a stricat şi această activitate din tărîmul cultural încît activitatea de editor  a devenit o meserie mai degrabă de voluntariat. Într-o perioadă cînd în România se scrie mai mult decît se citeşte – o spun statisticile – s-au creat organizaţii profesionale unde criteriul politic primează, iar managementul presupune înlăturarea celor mici şi dezvoltarea celor cu tupeu şi bani. La proiecte au acces toţi, dar serviţi sînt doar unii. >>>

Constantin Enianu- Hard & Soft (note de lector)

Este un semn pilduitor versul lui Horaţiu: „Am ridicat mai tare ca bronzul monument !” Bronzul din care e alcătuită statuia lui Roman I Muşat din municipiul Roman, acţiune „hard” la care a contribuit şi inginerul-scriitor Mihai Horga, prin turnarea în formă a creaţiei sculptorului local Florin Zaharescu, se conservă cel mai bine printr-un act „soft”, cel al scriiturii. >>>

Editura Muşatinia din Roman- 10 ani de activitate (2002-2012)

                    10 ani de activitate şi 100 de apariţii editoriale

  •  Care este momentul aniversar al editurii? 

 Am fondat această editură în mai 2002, la îndemnul  poetului Daniel Corbu iar în luna august am editat prima carte…Am pornit la acest „dificil” dar frumos drum, în colaborare cu publicistul Gheorghe A.M. Ciobanu, filosoful prof.univ.dr. Tudor Ghideanu, poeta Cecila Pal, doamna Felicia Dumbrava şi diaconul Ciprian Ignat.  Deşi tânără, trecută uneori sub tăcere, Editura Muşatinia a reuşit să dea cititorilor opere de mare valoare pentru cultura naţională şi implicit pentru cultura romaşcană. Am editat într-un timp destul de scurt în jur de 26 volume…iar acum în 2012 numărul titlurilor editate a ajuns la cifra simbolică de 100! >>>

Mănăstirea Pionul şi Palatul Cnejilor Cantacuzini de la poalele Ceahlăului

La Editura “Cetatea Doamnei” din Piatra Neamţ a apărut în aceste zile o nouă ediţie a unei monografii dedicate celor două monumente istorice şi de cult din Neamţ – Palatul Cnejilor Cantacuzini şi Mănăstirea Pionul – care deşi fac parte din patrimonul naţional, se află în prezent într-o stare de degradare avansată, ca multe altele de acest fel de pe >>>

Petruș Andrei: George Irava – Verigă de aur dintre generații

  În societatea modernă a zilelor noastre, pe lângă miturile fundamentale, Mircea Eliade  amintea și de mitul elitelor care ademenesc și cuceresc foarte repede publicul, în special pe cel tânăr: sportivi, boxeuri, cântăreți, maneliști, oameni politici; acest mit este însă unul al efemeridelor pentru că numai cu un mare efort își mai poatecineva aminti numele vreunui om politic din timpul lui Baudelaire, Eminescu sau Edgar Allan Poe. >>>

„Cultura e preferabilă politicii, iar dragostea, culturii“. Interviu cu Liviu Antonesei

E cel mai la indemina sa spun in primul rind ca CV-ul domnului Liviu Antonesei este impresionant, ca as avea nevoie de citeva pagini bune pentru a putea surprinde toate etapele esentiale din cariera sa. In anii ’80, era deja un personaj cunoscut in lumea culturala ieseana, devenind foarte cunoscut in toamna lui 1989, cind Liviu Antonesei s-a numarat printre >>>

Mariana Gurza- „Acolo unde este inima ta, acolo e şi casa ta!”

 Putem spune despre Octavian Curpaş, autorul volumului EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite, volum apărut la Editura Anthem, Arizona, 2011, că face parte din suita intelectualilor români ce au reuşit departe de ţară.

 Destinul celor plecaţi, de multe ori complicat de evenimente şi motivaţii necunoscute nouă, lasă amprenta locului. Aşa cum ar spune şi M. Eliade „destinul este acea parte din Timp în care Istoria îşi imprimă voinţa ei asupra noastră.“ >>>

Octavian Curpaș- Despre jurnalismul de calitate ca demers cultural, într-un dialog cu Lucian Hetco, editor şi redactor şef al revistei „Agero”

Lucian Hetco redactor revista AGERO- Germania

Odată ce te-ai decis să te stabileşti într-o altă ţară, trebuie să iei în calcul că orice adaptare la o nouă cultură este o provocare ce presupune ani de zile de muncă susţinută. Cu o astfel de provocare s-a întâlnit şi poetul şi eseistul român Lucian Hetco, editor şi redactor şef al revistei “Agero”. Acesta ajunge în 1990 în Germania, unde i se deschide un nou orizont. Fiind dintotdeauna, un om corect şi disciplinat, reuşeşte să adopte mai uşor decât alţi etnici români aflaţi aici, valori şi deziderate ce pun pe primul loc ordinea, perseverenţa şi calitatea. Ca dovadă stă şi faptul că de 20 de ani, Hetco este angajat al trustului german TELEKOM, unde în prezent, deţine funcţia de şef de proiecte în domeniul informatic, cu atribuţii manageriale. Lucian Hetco s-a născut în 1963, la Oradea, este căsătorit cu Renate şi are doi fii, Bruno (22) şi Patrick (12). În 1986, acesta şi-a luat licenţa la Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara. >>>

Cartea „În două lumi” de Ben Todică a primit binecuvântarea Domnului

În data de 23 martie 2012, a avut loc Manifestarea cultural-religioasă şi educativ-ştiinţifică internaţională dedicată marelui cărturar şi patriot român bănăţean IOACHIM MILOIA „PER ASPERA AD ASTRA”, ediţia a IX-a, organizată de Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” Timişoara, sub egida Consiliului Judeţean Timiş. >>>

Constantin Enianu- Paznicii esenţelor

poet, Roman

Când am citit manuscrisul cu poezii „Debut ’09: Paznicii pereţilor” de Cornel Paiu, care s-a publicat ulterior prin Editura „Scrisul Românesc” din Craiova în anul 2010,  creaţia era deja distinsă cu premiul „Al. Macedonski – Prima Verba” pe 2009 acordat de Revista „Scrisul Românesc”. M-am simţit apoi onorat de consemnarea în volum ca lector al proiectului. >>>

Simion Kirileanu Teodorescu: in memoriam

folclorist, Neamţ

Născut pe 7 martie 1879 în satul Holda, judeţul Neamţ, azi Suceava. S-a remarcat ca institutor, folclorist, scriitor. Studii: şcoala primară în comuna natală, Şcoala Normală „Vasile Lupu”, Iaşi. Învăţător la „Orfelinatul agricol Prinţul Ferdinand” din Zorleni – Tutova, având director pe Mihai Lupescu; Şcoala din Broşteni, iar din 1906 şi până în 1926, la Şcoala din Holda. Participă la războiul Balcanic din 1913 şi la primul război mondial, când este rănit în luptele din Munţii Călimani, în 1918 – 1919. >>>

Vasilica Grigoraş: Brânduşa Dobriţa – Din dor de dor

                  Brânduşa Dobriţă s-a născut la 11 mai 1956, la Bălţaţi, judeţul Iaşi, într-o familie de învăţători. Urmează cursurile Liceului „Mihai Eminescu”, apoi Facultatea de Filologie, ambele din Iaşi. În anul 1980 este repartizată la Şcoala generală nr. 5 din Vaslui, unde funcţionează şi astăzi ca profesoară remarcabilă de limba şi literatura română. >>>