Importanţa vieţii religios-culturale în comunitatea urbană a Romanului: perspective ecumenice

Urbea Romanului, cea veche şi cea nouă, aduce cu sine un parfum dulce ale timpurilor trecute, al timpului tumultuos prezent şi al visurilor năvalnice viitoare, dar toate cele trei timpuri – trecut, prezent, viitor – au o caracteristică unică şi de netăgăduit: amintirea. Acea amintire ce nu minte şi care ne face să vedem Romanul nu cu ochii critici ai expertului, ai criticului sau ai cercetătorului, ci cu îngăduinţa blajină a trăitorului de rând.

În această perspectivă mă înscriu în rândul participanţilor celui de al doilea Conferinţa Naţional de Antropologie Urbană, ediţia a II-a, eveniment de marcă al vieţii culturale romaşcane şi doresc să aduc un gând de preţuire şi de mulţumire tuturor acelora care s-au străduit să organizeze, nu la număr, ci la suflet şi la calitate, un astfel de eveniment. >>>