Ovidiu Trifan – Dumitru D. Botez, orfeul muşatin

              Profesorul şi arheologul romaşcan Ioan Teştiban spunea cândva că Romanul de odinioară tace, acoperit de o brazdă groasă de pământ[1]. În timp, prin strădania unor harnici iscoditori ai arhivelor, o parte din această „brazdă groasă” a fost ridicată, fapt care a permis, într-o mare măsură,  reconstituirea cărţii de identitate culturală a oraşului. În ea sunt înscrise nume de referinţă atât pentru spiritualitatea noastră naţională cât şi pentru cea universală. Aceste nume sunt cunoscute – din fericire pentru noi, romaşcanii – in orbi dar – din păcate, tot pentru noi – mai puţin in urbi, confirmându-se, încă o dată, zicerea de la Luca citire că nimeni nu-i profet în ţara lui. Luna aceasta, la 10 martie, s-au împlinit 118 ani de la naşterea unuia dintre ,,profeţii” romaşcani şi care, ca orice ,,profet” este puţin cunoscut astăzi în ,,ţara lui”, adică în Roman, dar comemorat şi omagiat la Bucureşti. Ne referim la dirijorul, profesorul şi compozitorul Dumitru D. Botez. >>>

Reclame

Gh. A. M. Ciobanu – Dumitru D. Botez „O baghetă de neuitat”

eseist, critic de artă, Roman

Personalitate complexă a culturii noastre contemporane – erudit dirijor, compozitor, pedagog şi estetician – muzicianul Dumitru D. Botez aparţine întrutotul oraşului Roman, oraş în care a văzut pentru prima oară cerul patriei, în care şi-a petrecut cei dintâi paşi în lumea cunoaşterii şi a frumosului artistic, în care şi-a desfăşurat creator zborul unor mâini zămislitoare de minune sonoră. Având ca profesori pe un alt mare romaşcan – Al. Zirra – ca şi pe Antonin Ciolan sau Gavril Galinescu, >>>