Internetul, în 90% din bibliotecile nemţene

Recent, încă 10 biblioteci comunale selectate şi propuse de Biblioteca Judeţeană “G. T. Kirileanu” Neamţ au fost acceptate în Programul Naţional BIBLIONET, finanţat de Fundaţia “Bill şi Melinda Gates” din Statele Unite şi lansat în România din 2008, printr-un parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR). Alături de cele zece biblioteci din mediul rural (Agapia, Bălţăteşti, Borca, Cândeşti, Dămuc, Dobreni, Dulceşti, Icuşeşti, Pipirig şi Urecheni), în acest al patrulea val de >>>

Reclame

Scriitori din județul Roman– fişe de dicţionar

Începând cu acest număr, propunem Revistei Melidonium, spre publicare, fişele de dicţionar ale câtorva scriitori născuţi/trăitori în localităţi din istoricul Judeţ Roman, abuziv desfiinţat de administraţia comunistă după Al Doilea Război Mondial. Prezentele fişe se vor regăsi într-un dicţionar alcătuit de noi şi care, probabil, va fi publicat până la sfârşitul anului 2015. Dacă cititorii au şi alte date referitoare la iniţiativa noastră, îi rugăm să ni le facă cunoscute, iar noi ne obligăm să le folosim în forma finală a dicţionarului nostru şi să menţionăm numele colaboratorilor. (autor: Constantin Tomşa)

>>>