Gheorghe Pârlea – Un clinchet de dor din dreapta Prutului, ca răspuns la „dangătul de dor” al poetului basarabean Ionel Căpiţă

IONEL CAPITAÎntâmplarea de a-l cunoaşte pe universitarul Vasile Şoimaru de la Chişinău, am mai spus-o (puţin altfel), a fost pentru mine ca o ieşire a primitivului din hruba evului său eminamente rudimentar. Desigur, comparaţia nu vizează progresul tehnic, căci nici satul în care trăiesc nu a rămas închistat în „civilizaţia” epocii de piatră, nici eu, locuitorul său, dascăl al şcolii primare timp de 34 de ani până la întâlnirea cu intelectualul chişinăuian, n-am trăit cu mentalitatea omului de Cro-Magnon. Comparaţia mea – ce-i drept, o hiperbolă – vizează decorul meu lăuntric, transformarea interioară. Căci asta ar însemna contactul meu cu omul de carte Vasile Şoimaru, implicit cu faptele sale culturale care m-au atins – cunoscându-le (parte din ele) şi în unele chiar implicându-mă. Iar folosul meu cultural-spiritual a căpătat plusvaloare prin contactul intermediat de acest energic militant pentru românism cu alţi intelectuali din nobila sa stirpe, direct sau indirect, prin operele lor artistice şi/sau publicistice, dedicate cu precădere resuscitării conştiinţei naţionale, stare de spirit aflată în gravă suferinţă pe ambele maluri ale Prutului. >>>

Reclame

Victor Mitocaru, printre semne de cultură

La urma urmelor, se ştie că, atunci când ţii neapărat ca ceva să îţi iasă bine, cu rost, ei bine, exact atunci, faci ce faci şi dai, vorba cea slăvită, cu stângul în dreptul. Totuşi, voi încerca de-a lungul acestei pagini să desenez cu eficienţă literară un portret Victor Mitocaru. De ce îmi face plăcere un asemenea exerciţiu ? Pentru simplul dar onorabilul gând că încă mai există oameni interesaţi de ceea ce se află în jurul lor, oameni a căror curiozitate se întâlneşte adesea cu firescul şi cu dorinţa de a restitui, măcar pentru o clipă, o stare de normalitate îndepărtată. Îl preţuiesc pe Victor Mitocaru în special pentru această neobosită încrâncenare de a recupera din zona sensibilului (devenit între timp insensibil) acele gânduri, gesturi, prietenii, atât de normale în alte timpuri. Nu profesez emoţia nejustificată a celor ce au rămas cantonaţi în trecut dar îmi gândesc perspectivele critice ca fiind tributare unui echilibru al bunului simţ, al unei măsuri binevenite. >>>

Maria Rugină – Măsura omului ,,făcut”

IUBIREA este stea polară – Luceafărul mișcării tale.
Ea te înalță și coboară, dând vieții sens, imbold și cale.
Iubirea te va căuta: ea n-are viață fără tine
Și tot ce ai și ce nu ai, de drept și-n fapt, îi aparține.
 
Iubirea nu-i o datorie, nici un impozit permanent,
Pe care să-l plătești o viață, dacă n-ai fost o clipă-atent.
Cârma se află doar în tine, este esența ta ca fire,
Coroana inimii-lumină, descătușată de-ntâlnire. >>>

Vasile Conta

 “Cea mai mare inteligenţă pe care a dat-o până la el neamul românesc”, cum l-a caracterizat Titu Maiorescu, Vasile Conta s-a născut la 15 noiembrie 1845 la Ghindăoani, fiu al preotului Grigore Conta. Succint, biografia lui, seamănă izbitor cu cea a lui Eminescu: amândoi genii, amândoi au murit la vârste tinere, au fost junimişti şi deschizători de drumuri în domeniul lor. Va începe clasele primare la Târgu Neamţ (unde l-a avut coleg în primul an pe Creangă), face gimnaziul la Iaşi (şi-a întrerupt studiile pentru a însoţi, ca şi Eminescu, o trupă de teatru ca sufleor), va avea bursă de studii în străinătate (Belgia), de unde se va întoarce cu diplomă >>>

Unii istorici oficiali au decis: susținătorii dacilor sunt fasciști sau comuniști!

Drept raspuns la unele declarații făcute recent de unele personalități ale lumii noastre academice în ziarul Adevărul și în revista Historia, cum ar fi domnul profesor doctor Ioan Piso și doamna profesor doctor Zoe Petre, vă supunem atenției, ca drept la replică, următorul text. De precizat că articolele cărora noi le răspundem mai jos pt fi regăsite aici www.adevarul.ro   si aici www.historia.ro

 Pentru unii istorici, cine promovează intens amintirea dacilor este fascist

 Stimate domnule profesor Ioan Piso, am parcurs cu interes declarațiile dumneavoastră și afirmațiile făcute pe marginea demersului nostru în paginile ziarului Adevărul. Vă mărturisesc deschis că sunt profund dezamăgit de modul în care ne “combateți”, căci discursul pe care îl adoptați nu are nimic de-a face cu zona academică pe care se presupune că o reprezentați. În tot textul interviului pe care l-ați dat, nu am reușit să găsesc nici măcar un contraargument de natură științifică, unul cât de mic, la afirmațiile noastre din primul film documentar (Dacii – Adevăruri tulburătoare) sau care să combată, coerent și documentat, ceea ce noi publicăm pe site. >>>

Alina Manole – Poesis

   Debut în volum de versuri: “Deasupra nopţii”, Editura “Cronica”,  Iaşi, 1998. Apariţie în “Dicţionarul scriitorilor ieşeni contemporani”, ediţia a II-a, 2002. A publicat în volumele colective de cenaclu “Virtualia”, Iaşi. Inclusă în antologia “Time after Time”, The International Library of Poetry, USA, 2000. Colaborări şi semnalări critice în: “Cronica”, “Poezia”, “Convorbiri literare”, “Timpul”, “Atheneum” (Canada), “Symposion”, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

Poemele lui David

a măsura poezia este ca şi cum ai bate la uşa
străinului cu degetele deschide e tânăr îşi rade
barba o dată la două zile iubeşte
o fată cu părul lung mergeau împreuna la şcoală ea
vorbea tare cânta la chitară şi îşi purta umbra sânilor
vertical pe cămaşa umedă el
citea mereu dintr-o carte pe care scria mare
linux şi oh dacă ar şti tata >>>

Opinia publică și administrația locală în proiectele edilitare ale Romanului interbelic

În secolele XIX – XX, oraşul parcurge modificări semnificative, calitative şi cantitative, specifice modernităţii. În stabilirea caracteristicilor oraşului  se poate apela atât  la realizările materiale (edificii laice şi de cult, utilităţi ş.a.), dar şi la modalităţile de îmbinare a acestora, drept reflectare a mentalităţii din epocă. Tendinţa spre progres, spre civilizaţie a determinat o altă abordare în ceea ce priveşte spaţiul public, în general, mergând în pas cu vremurile, spre o viziune coerentă asupra administrării acestuia. 

Oraşul Roman, ca vechi centru medieval, cu tradiţie în domeniul comercial şi meşteşugăresc, a cunoscut de  la sfârşitul secolului al XIX-lea  şi în special în prima jumătate a sec. XX o evoluţie deosebită, în privinţa structurii sale şi a ritmului accelerat de dezvoltare. >>>

Vavila Popovici: Cinstea- floare rară, mult dorită, mult căutată

„A trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept” (Platon).

Ei, da!  „Pentru 50.000 de euro nu mă dau jos din pat!” Asta probă de cinism! Iată omul nou creat de aceste vremi post – revoluționare! Ăsta da, sentiment de superioritate, de încredere exagerată în propriile capacităţi! Ăsta, da, narcisism! Om care și-a văzut imaginea reflectată în nu știu ce oglindă și s-a îndrăgostit de ea… Ăsta da, orgoliul – manifestare exagerată a egoului care se dorește superior celorlalți! Asta da, neobrăzare – lipsă de cuviinţă, poate chiar impertinenţă? Cu adevărat omul cinic are ceva diabolic, pervers în ființa sa. Cinicii (de la kynos = câine), au fost adepții școlii filozofice antice întemeiată de un elev al lui Socrate, sub deviza: „Să trăim conform naturii” – restrângere la nivelul animalității, cu dispreț față de principiile elementare ale moralei. Emblema lor era >>>

Ion Antonescu – testament

mareşal Ion Antonescu (1882-1946)

   Români, fraţi dragi şi încercaţi, 

Cugete risipite, vetre stinse şi trădate,  >>>