Mariana Cristescu – România umbrelor…

cazinoul2O dimineaţă însorită de toamnă târzie a anului 1972. Un autobuz confortabil, al ONT Carpaţi, doldora cu compozitori, rula vesel către „Marea cea mare”. Tânăr redactor muzical la Radio Bucureşti, „boboacă”, încă nu apucasem să-i cunosc pe toţi personal, nici măcar din studiourile de înregistrare. „Hait, m-am aranjat! – zic în sinea mea. În afară de mine, o singură cucoană, parfumată cu Givenchy şi elegantă, doar eşarfa costă cât patru salarii de ale mele. Nu stau lângă ea. O fi vreo fandosită, iar eu sunt cu blugi.” Trezită devreme, încă somnoroasă, şi fără chef, am vrut să mă aşez în spate, să mai moţăi un pic. Nu m-au lăsat. >>>

Scrisoare deschisă Doamnei Ecaterina Andronescu

Stimată doamnă,

Ne-am întîlnit faţă către faţă de două ori. O primă dată, cînd aţi acceptat să vizitaţi Colegiul „Noua Europă”. Vă solicitasem o întîlnire pentru a încerca o clarificare de statut a acestei instituţii şi aţi răspuns cu promptitudine şi receptivitate. Îmi amintesc că, deşi ministru, aţi venit la volanul maşinii proprii şi că am putut avea un dialog rezonabil. A doua >>>