Centrul eparhial de la Roman, sub oblăduirea Sfântului ierarh Dosoftei

Arhiepiscopia Romanului si BacauluiPăstor pe scaunul vlădicesc de la Roman, Sfântul Ierarh Dosoftei a fost serbat într-o manieră deosebită la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Păstor al acestei eparhii, ctitor de limbă română, personalitate a vieţii religioase şi culturale româneşti, Sfântul Ierarh Dosoftei a fost serbat într-o manieră deosebită la Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman. Sărbătoarea a debutat cu dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor alcătuit din preoţii consilieri şi inspectori ai Centrului eparhial, precum şi din părinții protopopi. În cadrul slujbei, diaconul Mirel Ionuţ Andronache a fost hirotonit întru preot pe seama parohiei Vultureni (Protopopiatul Sascut). În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre importanţa Sfântului Dosoftei pentru teologia românească, rolul avut în viaţa culturii româneşti şi a Bisericii, în general, reiterând faptul că sfântul Dosoftei face parte din rândul celor patru sfinţi ierarhi care au păstorit pe scaunul vlădicesc de la Roman. >>>

Reclame

Sihaştrii taumaturgi de la Pocrov vindecau bolnavi

pocrovAproape de Mănăstirea Neamţ, sub Muntele Chiriacu,  într-o poiană înaltă de o privelişte ale cărei frumuseţe şi linişte l-au făcut pe Mihail Sadoveanu să o asemene cu “Poiana Raiului”, se află un schit deosebit, Pocrov. Este mai nou decât alte schituri din zonă, fiind ridicat prin anul 1714 de Sfântul Ierarh Pahomie, dar a jucat un rol foarte important în aceste trei secole ca loc al înălţării duhovniceşti. >>>

Din sfaturile Părintelui Paisie Aghioritul

-Parinte, oare nu e mai bine ca un lucru sa fie facut mai pe indelete, ca sa ne putem castiga linistea?

Da, fiindca atunci cand lucreaza cineva cu liniste isi pastreaza pacea si isi sfinteste intreaga zi. Din pacate, n-am inteles ca atunci cand lucram ceva prea repede dobandim o nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu e sfintita. Scopul nostru nu trebuie sa fie a face multe intr-o continua neliniste. Aceasta e o stare deavoleasca. Lucrul de mana care se face cu >>>

Ovidiu Trifan – Tradiţia spectacolului în cultura romaşcană

Spectacolul, ca gest social şi manifestare artistică organizată, cu scop şi finalitate bine precizate, ocupă un loc important în viaţa culturală a unei comunităţi. Ca origine, coboară până în preistorie, începând cu străvechile ritualuri vânătoreşti ale paleantropilor, ele însele spectacole sincretice, cu caracter magic şi utilitar. Aceste reprezentări şi simboluri culturale, aparţinând practicilor din illo tempore, specifice pentru homo religiosus, au fost, cu timpul, conştientizate şi concretizate de homo cultus în manifestări periodice prilejuite de momentele esenţiale pentru o colectivitate a cărei viaţă o reflectau. Astfel, ele au devenit, la nivelul conştiinţei, reacţii mental-afective la problemele existenţiale cu care se confrunta societatea respectivă. Abia cu două milenii şi jumătate în urmă, începând cu teatrul antic grec, spectacolul s-a transformat într-o activitate artistică elaborată, organizată, permanentă, concepută special pentru delectarea publicului. Spre deosebire de egipteni – care au înălţat monumente ale tăcerii şi ale morţii – şi de romani –care au construit arene dedicate forţei fizice – vechii greci au creat lăcaşuri imense pentru spirit, amfiteatrele, spaţii arhitectonice, acustice şi virtuale, care uimesc şi astăzi. Ei au pus bazele unei tradiţii dramaturgice ale cărei forme de manifestare, tehnici şi mijloace de exprimare s-au menţinut de atunci încoace, dând omenirii opere perene, comparabile cu capodoperele shakespeariene şi arta secolului al XX-lea. >>>

Sfântul Ierarh Dosoftei

DosofteiDe-a lungul timpului, cercetatorii au propus mai multe variante privind originea mitropolitului: greceasca, macedoromana (sau meglenoromana) sau romana. Ipoteza originii grecesti a fost abandonata. Dintr-o interpolare a sa in traducerea vietii Sfantului Evanghelist Luca, in care se vorbeste succint despre istoria romanilor de la sud si nord de Dunare, reiese ca Dosoftei avea constiinta ca este roman: ‘acesti romani a nostri sa despart pre trii scaune: Moldova, Tara Romaneasca si Ardealul. Mai este inca una, alature de Tara Greceasca.’ Conform dovezilor existente, viitorul mitropolit s-a nascut la Suceava, in anul 1624, in preajma sarbatorii Sfantului Dimitrie, primind din botez acest nume. Parintii sai, Leontie si Misira Barila, binecredinciosi crestini, erau romani de neam, avand rude in Transilvania si in tinutul Liovului (Polonia).  >>>

Dosoftei Mitropolit al Moldovei

Numele monahal al lui Dimitrie Barila. Cărturar, episcop al Romanului şi Mitropolit al Moldovei. Provine dintr-o familie de negustori macedoneni. Psaltirea este prima operă în versuri tipărită în româneşte cu ajutorul lui Nicolae Milescu şi a patriarhului Moscovei. Dosoftei aduce din Rusia la Iaşi o tipografie la care tipăreşte cărţi liturgice; unele traduse chiar de el. >>>

Scriitori din județul Roman– fişe de dicţionar: literele D / E (autor: Constantin Tomşa)

● Demetrescu Romulus ● Donici Panaite ● Dosoftei ●

● Eftimie ● Enianu Constantin ● Epure Alexandru ● >>>

Melchisedec Ștefănescu – “Lumina Ortodoxiei românești” de Tudor Ghideanu

Aniversarea atestării documentare a unei localităţi, a unei instituţii sau a unui eveniment istoric a mobilizat, de fiecare dată, mari energii umane, în fruntea acestora situîndu-se intelectualii de prestigiu. Aşa s-a întîmplat şi cu ocazia împlinirii, în 2008, a 600 de ani de existenţă a Episcopiei Romanului, cînd au avut loc importante manifestări cultural-religioase, incluse într-un amplu program, manifestări desfăşurate cu binecuvîntarea preacuviosului dr. Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei de Roman. >>>

Nicolae Dabija- Biserică şi neam

Arhimandritul Serafim Dabija afirmase cu o ocazie: „Credinţa pentru Neamul Românesc este ca cheagul pentru brânză. Ea i-a dat tărie şi consistenţă”.
Credinţa ne-a ajutat să supravieţuim, dăruindu-ne speranţă în Dreptatea lui Dumnezeu şi pentru această aşchie de Popor.
Dintotdeauna, biserica noastră a fost una de oblăduire. Ea nu s-a zbătut să cucerească spaţii (canonice) străine, ci şi-a apărat doar propriile fruntarii…
Imaginea preotului basarabean, nevoit să slujească între lumi, o suprapun cu cea a preotului din Cetatea Albă, asediată de turci la 1484: atunci când în luptă a căzut pârcălabul fortăreţei, el a ridicat de jos sabia acestuia şi i-a luat locul, fiind comandantul de pe metereze al asediaţilor… >>>