Răzvan Ducan – „România moluscă” de Mircea Chelaru

a

Doru Dinu Glăvan- preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, general de armată (r) Mircea Chelaru şi Răzvan Ducan (Tg. Mureş, iunie 2013)

După citirea cărţii domnului general în rezervă, dr. Mircea Chelaru, fost Comandant Corp Armată, fost Şef al Statului Major General, am căutat, pentru început, prezenţa conţinutului în titlu, cuvântul moluscă, atribut atribuit României de azi, ca şi României recente, însemnând „încrengătură de animale nevertebrate, cu corpul moale, lipsit de schelet intern…”. La o primă vedere titlul pare unul nepotrivit, ca să nu zic jignitor, privind starea ţării, însă “la a doua vedere”, ce implică (a implicat) citirea şi analizarea “pe text”, cu argumentele aduse de autor, nu mai este unul hazardat, ci unul îngrijorător de lucid, înspăimântător de realist.
Cartea gândită sub forma a 12 discursuri (12 fiind un număr de echilibru, cu multe semnificaţii religioase şi nereligioase: 12 apostoli, 12 triburi ale poporului lui Israel; la vârsta de 12 ani Iisus a mers la Templu; 12 luni ale anului, etc.) este, după cum spune autorul, în prefaţa ei “mai degrabă o radiografie diagnostic cu toate că are multe dintr-o reţetă de tratament”, care nu încearcă numai să constate, ci să şi explice “de ce s-a ajuns aici”, şi “pentru a-i trezi pe unii din somnolenţa raţiunii…”, în speranţa dislocării inerţiei idioate “a unei aşteptări falimentare”.
Încă de la început autorul se autoidentifică cu poporul român, de la cel “depozitar şi practicantul unor valori de excepţie” la cel care “nu este scutit de defecte majore, de judecăţi în eroare şi comportamente pline de cusur”, etc. Tocmai de aceea expresia “această Românie căreia îi aparţin” este pentru Mircea Chelaru similară coşbucienelor versuri, de a fi “suflet în sufletul neamului”său. De aici grija ca discursul său să fiu unul al atenţiei sporite, al analizelor obiective, dincolo de aprenta subiectivă, al grijii de a nu violenta prin atitudine şi verb ceea ce a slujit “o viaţă întreagă”, prin haina de militară, adică România profundă, dincolo de cosmetizări şi contorsionări, mai mult sau mai puţin voite.
Titlurile propriu-zise ale discursurilor (dincolo de numerotarea lor, ca un antet, de la “Întâiul discurs” până la “Al doisprăzecelea discurs”) sunt tot atâtea laitmotive, în juror cărora, şi în numele cărora, Mircea Chelaru, adună, sortează şi analizează tematic, “starea naţiunii”.
Peste tot în aceste discursuri, deliberat, ca pentru aprofundare, pentru anumite cuvinte cheie sau fraze, autorul foloseşte aldine, “tuşe groase” ce au menirea de a reliefa pilonii reprezentativi în susţinerea ideilor şi judecăţilor. >>>

Colocviile „Punți de lumină” au marcat, la Târgu-Mureș, constituirea celui mai puternic avanpost UZPR din Transilvania!

La Târgu-Mureș, în zilele de 27-28 decembrie 2013, a avut loc una dintre cele mai consistente „îmbogățiri” ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, prilejuită de cea de-a patra ediție a Colocviilor Cuvântul liber – „Punți de Lumină”. Președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a înmânat legitimații următorilor jurnaliști târgmureșeni: Nicolae Băciuț, părintele protopop Gheorghe Șincan, Răzvan Ducan, pr. Costel Neacșu, Vasile Victor Luca, Maria Alexandra Florea, Ioana Flavia Florea, Carmen Mihăescu, Nicolae Dan Cetină. Aceștia s-au adăugat „veteranilor” Mariana Cristescu (amfitrioana și inițiatoarea „Punților”), Lazăr Lădariu (redactorul-șef al cotidianului „Cuvântul Liber”), precum și mai noului venit Nicolae Balint.
Tot în echipa (deja filială) Târgu-Mureș au intrat, cu această ocazie (la inițiativa Marianei Cristescu), generalul Mircea Chelaru, fiul acestuia, jurnalistul sportiv Iulian Cătălin Chelaru, precum și Maria Gheorghiu. Care nu este doar o reputată cantautoare, ci și realizator de emisiuni la Radio România și realizator Tv. Astfel, filiala Târgu-Mureș a UZPR devine cea mai puternică din Transilvania (și a doua din România, după București), atât prin număr, cât și prin calitatea profesional-identitară a membrilor. În plus, Mariana Cristescu, în continuarea ideii de „Punți de lumină” și în spiritul consolidării românismului în Transilvania, a „recrutat”, în echipa sa, ziariști din afara județului Mureș (Maria Gheorghiu, Mircea Chelaru, Iulian Cătălin Chelaru), aceștia făcând parte din filiala UZPR din Târgu-Mureș. Mariana Cristescu și-a propus să extindă rețeaua filialei și în afara țării.
Cea de-a patra ediție a Colocviilor Cuvântul liber – „Punți de Lumină” a avut următorul program cultural: >>>

UZPR deschide seria Seratelor „Eminescu Jurnalistul”

afis uzpMarți, 10 decembrie, la ora 19,00, la Teatrul Mignon de pe Strada Hristo Botev nr. 1, demarează „Seratele Mihai Eminescu Jurnalistul”, inițiate de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Este un spectacol-dezbatere, la care publicul poate participa fără nicio altă restricție decât aceea a bunului simț.
Prima serată „Eminescu Jurnalistul” va avea ca suport piesa de teatru ”Interviu cu Mihai Eminescu” aparținând scriitorului și jurnalistului Miron Manega, membru UZPR. Va fi un montaj de teatru-lectură, cu concursul a patru actori (Cristi Dionisie, Sebastian Vâlcea, Claudia Drăgan și Raluca Grumăzescu), în regia lui Mihai Lungeanu. Sensul acestui demers este acela de a-l readuce pe Eminescu în conștiința opiniei publice, în toate dimensiunile personalității sale, inclusiv – și mai ales – aceea de jurnalist.
Seratele ”Mihai Eminescu Jurnalistul” vin în continuarea și spre confirmarea intenției declarate a președintelui UZPR, Doru Dinu Glăvan (cu prilejul decernării, în vara aceasta, a Premiilor „Eminescu ziaristul”), de a crea un centru de polarizare a jurnalismului creativ și moral: „Eminescu a fost și rămâne un model de etică profesională pentru orice jurnalist român care-și respectă meseria, de aceea l-am ales ca simbol tutelar al Uniunii noastre și de aceea am instituit acest premiu”. 28 iunie 1883 are semnificaţia morţii «civile» a lui Mihai Eminescu, scoaterea lui din presă. A fost o zi neagră pentru jurnalismul românesc, dar şi un indiciu al forţei sociale a presei, de vreme ce Eminescu jurnalistul nu a putut fi făcut să tacă decât prin cămaşa de forţă. Precizăm (…) că recursul la modelul jurnalistic Eminescu este un recurs la moralitatea şi valorile creative ale jurnalisticii în esenţa ei. Şi nu urmărim exploatarea în folos propriu a prestigiului uriaş al modelului, ci încercăm să ne raportăm la el, slujindu-l după puterile şi resursele noastre de conştiinţă. Slujindu-l pe el, ne slujim, de fapt, pe noi.” >>>