Personalităţi romaşcane – Ioan Strat

Ioan_StratIoan Strat (alternativ Ion Strat [1], n. 1836, Roman, judeţul Roman – d. 21 oct. 1879, Bucureşti), jurist, economist, profesor, primul rector al Universităţii din Iaşi, politician, senator, deputat, de două ori ministru al Finanţelor, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, diplomat la Paris şi Constantinopol. A fost un promotor al liberalismului economic.

Originea, studiile. S-a născut la Roman, în familia lui Dimitrie Strat, boier, agă, prefect de Roman şi senator. Mama sa se trăgea la rândul ei dintr-o veche familie de boieri moldoveni. Educaţia primară a primit-o în casa părintească de la Roman şi la moşia familiei din Băcnăşeni (Bacău), sub supravegherea unui profesor german venit de la Heidelberg. După ce a terminat studiile secundare în ţară a plecat la studii în Germania, mai întâi la Heidelberg şi apoi la Universitatea din Berlin, unde a studiat dreptul. >>>

Reclame

Viorica Agarici – schiţă biografică

La vremea când poalele dealurilor împădurite ale Dămieneştilor erau pline de primele floricele albastre şi albe, viorele şi ghiocei, când iarna se îngâna cu primavara, acum peste o sută de ani, în conacul boierilor Morţun era mare bucurie. Se năştea primul copil al tinerilor soţi Ortansa, născută Morţun şi Gheorghe Văsescu. Era 24 februarie 1886, o zi de primăvară timpurie. Copila avea să primească, pe lângă numele Maria şi pe cel al floricelelor delicate dar puternice în faţa încercărilor timpului, Viorica.

damienesti08Dămieneşti era, la sfârşitul sec XIX un târguşor din judeţul Roman, plasa Fundu situat pe pârâul Creţoaia, la 25 de km de oraşul Roman, cum cobori pe partea stangă a Siretului, spre podişul Bârladului. Populaţia Dămieneneştilor era compusă din români, unguri (aici cu înţelesul de catolici n.n) şi 45 familii de evrei. Era considerat, la acea dată, al treilea centru comercial, ca mărime al judeţului. Avea două biserici de lemn una ortodoxă şi cealaltă catolică, o şcoală primară. În documente se pomeneşte de Dămieneşti la 1848, ca fiind un târguşor destul de bine dezvoltat. La intrarea în localitate nu existau case, doar mai la vale se zărea târguşorul înşirat, cu câteva dughene şi un fund de deal cu trei căsuţe îngropate în el. Pe atunci ţăranii aveau foarte puţin teren agricol, în schimb toate pământurile formau moşiile boierilor Morţun, Roiu şi Agarici. În timpul primului război mondial, mulţi ţărani au participat la lupta pentru apărarea ţării. În memoria celor căzuţi la datorie s-a ridicat, în 1932 prin contribuţia obştii, monumentul Vulturul. >>>

Mariana Cristescu – „Din Boian la Vatra Dornii/ Au umplut omida cornii…”

540px-coat_of_arms_of_moldavia-svg„De ce nu scrieţi şi despre Ţinutul Herţei? Vă este teamă?”- m-a întrebat, mustrător parcă, un cititor. – „Eu ştiu de la bunicul meu, care a reuşit să scape de acolo pe când era copil, dar copiii mei şi ai altora de unde să afle despre grozăviile care s-au petrecut neamului nostru, că nici măcar eu nu am găsit în vreun manual de istorie!?!” Are dreptate. Nici în manualele şcolare din vremea copilăriei mele nu era măcar menţionat numele Herţei. Mai târziu, nici atât. Nu l-am întrebat ce vârstă are, dar precis copiii cititorului nostru – bucovinean, fie şi doar parţial – „beneficiază” de manuale alternative! Dacă mi-e teamă? Nu. Mă tem doar de Dumnezeu. Aş fi scris, oricum, pe rând, despre toate pământurile româneşti furate, mai ales că ceea ce s-a întâmplat cu Herţa depăşeşte orice imaginaţie. Deşi nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov, şi nici în Notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940, decât cedarea acelor părţi ale Basarabiei şi a Bucovinei care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârşit un abuz, prin încălcarea termenilor ultimatumului, şi au ocupat şi un teritoriu cu o suprafaţă de 400 km pătraţi şi o populaţie de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ţinutul Herţa. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece fusese trasată pe hartă o linie de demarcaţie cu un creion gros de tâmplărie. >>>

Octavian Curpaş – Lacrimile Luminiţei Amarie

Motto  „Lacrimile sunt roua de pe fruntea

îngerilor care păcătuiesc în cer…” (Luminiţa Amarie) 

 Luminiţa Amarie este o poetă care încearcă cu talent şi demnitate să se facă  cunoscută în lumea literară contemporană. S-a născut în data de 20 ianuarie 1987 în oraşul Dorohoi, Judeţul Botoşani. La o vârsta fragedă a părăsit ţara, stabilindu-se pentru un an în Italia, apoi în Franţa, unde frecventează o serie de cursuri şi specializări, printre care liceul şi studii preuniversitare. Încă din şcoală a fost remarcată pentru talentul său poetic, literar şi artistic. Călătoreşte în Europa, Africa, America de Sud şi Orient. În prezent locuieşte în Marea Britanie, la  Londra, dar se reîntoarce foarte des la Parisul copilăriei şi din ce în ce mai mult în România, unde pământul o cheamă şi-i dă puterea de a scrie. >>>

Doamna Maria Voichiţa, a treia soţie a lui Ştefan cel Mare

Doamna Maria Voichiţa (n. ?1457, Târgovişte – d. 26 febr. 1511, Suceava). A treia soţie a domnului Moldovei Ştefan cel Mare (1457–1504). Fiica domnului muntean Radu cel Frumos (1462–1475) şi a Doamnei Maria ­Despina. A fost luată ostatică împreună cu mama sa, la 24 noiembrie 1473, în timpul unui raid întreprins de Ştefan cel Mare împotriva lui Radu cel Frumos, eveniment înregistrat de cronica Moldovei: „La 24 ale aceleiaşi luni, miercuri, a luat Ştefan voievod cetatea şi a intrat în ea. Şi a luat şi pe doamna lui Radul voievod şi pe fiica lui, care-i era singura născută, şi toate comorile lui şi toate veşmintele lui şi toate steagurile lui” >>>

Ceramica populară în ambientul urban din Moldova

Asemenea oricărei alte forme de expresie a ceea ce numim astăzi „artă populară”, olăritul aduce în peisajul meşteşugurilor tradiţionale o întreagă tipologie de vase ale căror trăsături
stilistice se regăsesc în multitudinea de forme şi motive ornamentale, fapt ce le recomandă în implicarea de zi cu zi, în viaţa socială a comunităţii. Poate mai mult decât în cazul altor vechi meşteşuguri, produsele ceramice au făcut posibilă legătura peste timp între generaţii, dezvoltând un întreg sistem de credinţe şi mentalităţi, vizibile şi astăzi în cadrul comunităţilor de olari. Având, în primul rând, un caracter utilitar, blidele olarului au făcut din totdeauna casă bună cu evenimentele importante din viaţa omului însoţindu-l şi la bine şi la rău. Implicaţiile acestora în riturile de trecere au determinat dezvoltarea unei simbolistici aparte, legată de forma şi materialul din care este făcut, de conţinutul şi destinaţia lor practică sau rituală. >>>

Gică Manole – Note pe marginea unui eşec istoric

prof. dr. Dorohoi

Modernizarea României, în ultimele două secole, a fost una relativă, fragmentară, imperfectă. De la fanarioţi încoace, ne aflăm într-o perpetuă societate de tranzi­ţie. Una din explicaţiile acestei nesfârşite stări de tranzi­ţie poate consta în făptul că entitatea statală românească modernă a fost constituită pe un fundament greşit/ero­nat; iar vinovatul nu este străinul, >>>