Obiceiuri de Anul Nou

obiceiuriIn nici o alta parte a tarii repertoriul Anului Nou nu cunoaste o atat de mare varietate si bogatie de manifestari folclorice ca in Nordul Moldovei. Transmise pe cale orala din generatie in generatie, intr-o permanenta schimbare si innoire, atat ca functie cat si ca mod de realizare artistica, obiceiurile traditionale bucovinene legate de Anul Nou au ajuns pana in zilele noastre ca niste spectacole grandioase care concentreaza, ca si in trecut, atentia intregii colectivitati.

La cumpana dintre ani, in satele din Nordul Moldovei te intampina o atmosfera unica, de intensa traire emotionala care, de cele mai multe ori, reflecta o realitate cotidiana, legand punti nevazute intre om si cosmos, intre om si mediul inconjurator, intre om si semenii sai. >>>

Reclame

Trei arhierei au slujit la hramul Mănăstirii Dorna Arini

Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Gheorghiţeni, comuna Dorna Arini, judeţul Suceava, şi-a serbat ieri hramul în prezenţa a sute de credincioşi din toată ţara.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi de PS Longhin, Episcop de Bănceni – Ucraina. >>>

Dorna Arini – mănăstirea de pe malul Bistriţei

Bistriţa curge liniştită, iar Bârnărelul „o priveşte”, de parcă ar vrea să o cicălească de ce e prea domoală. Pe mal de râu foşnesc arinii, iar pe munte e un alt spectacol – bacii îşi mână turmele. Apoi, se aud bătând clopotele şi întreg peisajul se umple de un sunet sfânt, venit dintr-un mare turn lemn (clopotniţa). E dangătul ce cheamă la rugăciune, e dangătul de la Mănăstirea „Acoperemântul Maicii Domnului” de la Dorna Arini.  >>>