Constantin Mălinaş: ,,Gheorghe Şincai şi Oradea” (restituiri)

Implinirea la 28 februarie 2004 a 250 de ani de la nasterea marelui Gheorghe Şincai ne da prilejul sa revedem iarasi drumurile sale prin centrele de idei si actiune ale Şcolii Ardelene, intre care Oradea a ocupat un loc remarcabil, generator de constiinta romaneasca in cadrul eclesiastic, de care biografia sincaiana este puternic legata.
De altfel, tocmai acestea au fost temeliile, care ne-au motivat sa actionam in 1990, pentru ca Biblioteca Judeteana Bihor sa-i primeasca numele, ca patron cultural, fapt cu care ne mandrim si pe care in fiecare an il sarbatorim, in luna noembrie, in memoria Elegiei sale, publicata in anul 1804 la Oradea si a scrisorii din 2 noiembrie 1811, prin care isi lasa manuscrisele la Oradea, in grija Episcopului Samuil Vulcan.
Dar legaturile lui Gheorghe Sincai cu Oradea au fost mai multe decat aceste doua, citate mai sus, au fost mai de durata, ceea ce ne propunem sa refacem si sa dezvaluim in cele ce urmeaza. >>>

Reclame

Dumitru Rucăreanu… „Aștept primăvara!”

rucareanuDumitru Rucăreanu a murit într-o zi de duminică, pe 3 martie, și nimeni n-a știut nimic. Presa a aflat târziu, după incinerarea care a avut loc miercuri, în secret, așa cum și-a dorit actorul. A vrut să rămână departe de ochii presei care, de altfel, l-a ocolit în ultimii ani. Avea 81 de ani. Pentru că Dumitru Rucăreanu a preferat tăcerea în jurul morții lui și absența circului mediatic care se repetă aproape plictisitor de câte ori mai moare un artist, încât uneori ai impresia că auzi același text, doar cu numele schimbat. Pentru că puțini au vorbit despre el și rolurile lui în ultima vreme, pentru a nu aluneca în plasa ipocriziei generale care ne face să începem să scoatem la iveală arsenalul de cuvinte din limbajul de lemn din care nu lipsesc „generația de aur”, „monstru sacru” etc. etc. Și doar ca un exercițiu de reamintire, o discuție pe care am avut-o cu Dumitru Rucăreanu, într-o cafenea de la Piața Amzei, într-o dimineață de acum doi ani, și publicată atunci în Jurnalul Național. O discuție plină de umor și de multe povești și amintiri din tinerețe. În ziua în care ne-am întâlnit, ningea. Mi-a spus pe jumătate amuzat, pe jumătate întristat: „Cum să te simţi în Bucureşti, când într-o juma de oră toată zăpada asta albă frumoa­să, devine cenuşie?! Aştept primăvara…”. >>>

Romașcanul Ovidiu Kloșka, în lumea artiștilor plastici

Absolvent al Facultății de Electronică și Telecomunicații, Ovidiu Kloșka și-a dorit foarte mult să urmeze Artele Plastice. Deși nu a fost încurajat de familie, Ovidiu a crezut în talentul său.

 Tînărul pictor romașcan Ovidiu Kloșka, în vîrstă de 35 de ani, stabilit de cîțiva ani în Focșani, a devenit un nume în pictura românească și a încîntat Europa cu lucrările sale.

Am descoperit adevărata artă prin galeriile ieșene și albumele de artă vîndute de anticarii de pe Lăpușneanu. Nu am mîncat culori, deși prin primele clase am băut apa de la acuarele după ora de desen și, uite, deocamdată tînăr, delirez continuu și dedicat, și lansez din cînd în cînd invitații într-un spațiu de conservare a spiritului“, se descrie artistul plastic. >>>

Ținutul Herța

Erupi, te reverși, te strecori, te lași fulgerat și totuși te temi. Te temi sa calci pe pamântul natal, atât de pătimit și plans, atât de infantil și lipsit de atenția noastră. Ne-a fost și ne este ca o scară spre cer. L-am lăsat, l-am părăsit, însă nu lam trădat – am revenit de fiecare dată. căutând idealuri și cutreierând meleaguri, iarăși și iarăși ne apăreau in minte bunătatea și sfințenia oamenilor noștri, simpli, neprihăniți, gârboviți și plini de sudori. Ne lipseau mult. Eram drogați de modernizmul tehnologiilor devenisem mult perverși, nimerind pe drumuri și carări straine. Am trecut prin cele mai dificile situații, am trait multe momente strașnice. Am murit și am înviat și iată-ne aici. Lângă o cruce de lemn, la rascruce de drumuri, în centrul universului. >>>