Editarea de carte, o meserie de voluntariat- Interviu cu editorul Viorel Nicolau, directorul editurii “Cetatea Doamnei ” din Piatra Neamţ

Între editurile nemţene, pe lîngă Conta, Crigarux, Răzeşu, Nona, ADAN, Constantin Matasă ş.a. “Cetatea Doamnei” este cea mai prezentă pe piaţa cărţii. Cînd v-aţi luat certificatul de editor? Rentează această meserie?

– Editor-anticar şi librar sînt cele două diplome-atestat emise de Ministerul Culturii în 1991, în urma unui examen adevărat de două zile. Bibliografia recomandată cu vreo 3 luni înainte, comisie severă la examene – oral şi scris, note calificative şi, bineînţeles, ta­xele. Pe atunci entuziasmul de a face ceva era încurajat şi prin responsabilitatea examinatorilor. Azi, mahalaua politică a stricat şi această activitate din tărîmul cultural încît activitatea de editor  a devenit o meserie mai degrabă de voluntariat. Într-o perioadă cînd în România se scrie mai mult decît se citeşte – o spun statisticile – s-au creat organizaţii profesionale unde criteriul politic primează, iar managementul presupune înlăturarea celor mici şi dezvoltarea celor cu tupeu şi bani. La proiecte au acces toţi, dar serviţi sînt doar unii. >>>

Reclame

Familia Ghika şi domeniile din comuna Făurei- Neamţ

 Un pictor fin de siècle 

 Fascinat de genealogii, de felul în care ele construiesc punţi între trecut şi prezent, făcând parcă istoria palpabilă, publicam în revista „Contemporanul” nr.46 din 19 noiembrie 1993, patru scrisori pe care i le trimiseseră lui Eugen (sau Eugeniu) N. Ghika-Budeşti (1843 – 1919), doi contemporani iluştri: Vasile Alecsandri şi P. P. Carp. Mare senior ieşean, acest scoborâtor al Ghikuleştilor moldoveni – familie despre ai cărei membri am mai avut prilejul să scriu în paginile României literare (domnitorul Grigore Alexandru Ghyka şi sora sa Elena Şubin, diplomatul şi esteticianul Matila C. Ghyka, enigmaticul George Sebastian) – a oscilat între politica conservatoare şi boema artistică, nefiind consacrat pe deplin nici de una nici de cealaltă. Nu a avut oare suficient talent nici pentru treburile publice nici pentru pictură ? S-a manifestat la el un oarecare diletantism aristocratic care dispreţuia vizibilitatea prea puternică, dar şi truda mai sistematică ? >>>