MAria RUgină – versuri

V r e i,  n u  v r e i

În raport cu tine, eu pot fi SUBSTANȚĂ:
Am structură, sens, loc și cutezanță;
Te percep ca FORMĂ cu gânduri rebele,
Doar când stai în calea tendințelor mele.

Ca să mă consumi, încerci tot ce poți:
Captare, forare, lacăte la porți;
Te dizloci pe tine, ca să mă înghiți,
Absorbindu-mi starea, prin porii măriți. >>>

Maria Diana Popescu – Ce se naşte din pisică şoareci mănâncă

Cam toată presa internă a dat „delete” importanţei istorice a zilei de 23 august, doar-doar o rămîne în memoria colectivă ca zi de îngropăciune a autointitulatului rege decedat pe meleaguri turceşti. Erijaţi în istorici cu acest prilej, unii nepricopsiţi s-au adăpostit de ploaie şi-au pus de cîte-o clacă prin studiourile naţionale, alţii s-au dat în stambă în strada mare. Ce-o fi căutat purtătorul de iluzii şi de vorbe goale al benere printre ei, Dumnezeu ştie! La fel şi preşedintele, părăsit de aliaţii din presa internaţională, care au consemnat derapajele sale (aceasta însemnînd pierderea ultimelor redute de sprijin extern, adică lovitura de graţie care îi confiscă pîrghiile de putere rămase, în condiţiile în care a pierdut deja sprijinul popular), dispariţia autointitulatului rege al ţiganilor a picat pentru preşedinte ca o lespede pe picior, lipsindu-l de un aliat greu în bătăliile electorale viitoare. Scăpat din braţe de publicaţia germană „Frankfurter Allegmeine Zeitung” şi atacat vehement de către Karl-Peter Schwarz (acelaşi ziarist care anul trecut, în contextul referendumului de suspendare, >>>

MAria RUgină – Tema mea ,,cea de toate zilele”

Mă simt ca la-nceput de mit, când toate tind spre separare,
Iar Firea – încă nefiindă – schițează semne de-ntrebare:
De ce să mă fărâmițez, sa fiu ceva sau altceva,
Dacă Nefirea e stăpână și are Tot, fără să dea?

Oare-acceptând alternativa mai poți să te unești cu tine
Sau vei rămâne pe vecie o parte Rău și-o parte Bine?
De ce-aș schimba liniștea oarbă pe o frântură de lumină,
Doar ca să văd Viul din mine, care-n derută se înclină? >>>

Mihai Ştirbu – Vasile Alecsandri şi Paulina

Vasile Alecsandri a fost considerat cel mai mare poet român până la afirmarea lui Mihai Eminescu, iar criticul literar Titu Maiorescu îl numea … „cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută, poetul «Doinelor şi lăcrimioarelor», culegătorul cântecelor populare păruse a-şi fi terminat chemarea literară (…). Deodată, după o lungă tăcere, din mijlocul iernei grele, ce o petrecuse în izolare la Mirceşti, şi iernei mult mai grele ce o petrecuse izolat în literatura ţării, poetul nostru reînviat ne surprinse cu publicarea Pastelurilor …” (Convorbiri literare, 1871)

 Vasile Alecsandri, care-şi doarme somnul de veci în curtea casei sale din Mirceşti, a fost nu doar un om politic, scriitor şi poet. A fost un adevărat boier al vremurilor trecute. S-a bucurat de o existenţă fără grija zilei de mâine, s-a bucurat de privilegiul de a fi făcut doar ce-şi dorea, mai nimic nestându-i în cale. Şi-a purtat paşii prin lume, ca diplomat şi călător, dornic de a vedea locuri şi civilizaţii mereu noi. Doar destinul neprevăzut, cel care nu ţine cont de averi şi măriri, i-a întristat existenţa chiar când se bucura de o dragoste (Elena Negri) adâncă, împărtăşită. >>>

Florentina Niţă – Proiecţii holografice de la Ciudanoviţa la Melbourne şi mai departe

Cu siguranţă experienţa oricărui român în diaspora este unică în felul ei şi merită să fie cunoscută. Cum memoria poate să piardă din vedere cu timpul acele aspecte care au diferenţiat parcursul, mai uşor sau mai greu străbătut, a fiecăruia, aducându-i până la urmă pe toţi la acelaşi numitor comun, cine reuşeşte să le salveze, măcar în parte, face prin aceasta un serviciu lui însuşi şi comunităţii în general, îmbogăţindu-i spiritualitatea cu partea sa de contributie.

Iar când braţul se înarmeaza cu un microfon sau cu o cameră de filmat, când vocea ţi se poate transmite dintr-un studiou de radio sau televiziune, aceste mărturii devin obuze ce pot să explodeze la mare distanţă şi să trezească conştiinţe. >>>

Constantin Enianu – Eliberarea de anteu

nu sta sub suveranii de provincie
căci lumea de aici are forţa ei
uşorul rost cu scopuri de o uncie
să-l laude naivi jertfiţi ca miei >>>

Andrei Pleşu – Despre gazetărie

Deunăzi, am auzit o tînără jurnalistă spunînd unei colege, într-o emisiune de televiziune, că „mănîncă politicieni pe pîine“. M-am întrebat, cu oarecare perplexitate, dacă acest tip de gurmandiză intră în fișa postului de jurnalist. Imaginea mea despre profesiunea cu pricina e alta: cred că jurnalistul este un harnic și curajos culegător de informații, un comentator calm și echidistant al evenimentelor curente, un ins capabil să-mi ofere datele de care am nevoie pentru a înțelege, a analiza și a-mi face o părere proprie despre ceea ce se întîmplă în realitatea imediată. Sînt de acord că un bun jurnalist poate (și trebuie) să fie îndrăzneț, hărțuitor, necomplezent, tenace în scormonirea faptelor și în identificarea adevărului. Mai cred și că, dacă moderează dezbateri televizate, el trebuie să aibă geniul, sau măcar talentul, de a intermedia între opinii contradictorii, de a fi un manager înțelept al dialogului și al bunei-cuviințe. Evident, aș fi încîntat să constat că jurnalistul are, cînd scrie, și o >>>

România este şi acolo unde e un singur român – Un tur în jurul României: Bulgaria

Românii din Bulgaria susţin că guvernul de la Sofia le încalcă drepturile în mod fragrant. Politica de deznaţionalizare a românilor, manifestată activ de către statul bulgar, este mult mai accentuată decât lupta pe care o duc românii din sudul Dunării pentru păstrarea şi promovarea limbii şi culturii româneşti.

Bulgaria a aderat la Uniunea Europeană în 2007  fără a acorda drepturi depline comunităţii româneşti din acest stat. Constituţia nu recunoaşte minorităţile naţionale, astfel, românii din Bulgaria sunt incluşi doar în categoria grupurilor etnice. Conform datelor oficiale de la recensământul din anul 2011, numărul vorbitorilor de limbă română nu depăşeşte cifra de 6 mii («vlahi» – 1964, romi – 1837, români – 822, bulgari – 733). >>>

Ținutul Herța

Erupi, te reverși, te strecori, te lași fulgerat și totuși te temi. Te temi sa calci pe pamântul natal, atât de pătimit și plans, atât de infantil și lipsit de atenția noastră. Ne-a fost și ne este ca o scară spre cer. L-am lăsat, l-am părăsit, însă nu lam trădat – am revenit de fiecare dată. căutând idealuri și cutreierând meleaguri, iarăși și iarăși ne apăreau in minte bunătatea și sfințenia oamenilor noștri, simpli, neprihăniți, gârboviți și plini de sudori. Ne lipseau mult. Eram drogați de modernizmul tehnologiilor devenisem mult perverși, nimerind pe drumuri și carări straine. Am trecut prin cele mai dificile situații, am trait multe momente strașnice. Am murit și am înviat și iată-ne aici. Lângă o cruce de lemn, la rascruce de drumuri, în centrul universului. >>>

Daniel Dăian- poezie

                       descântecul ultimului părinte

 tatăl meu nu şi-a învăţat braţele drepte

erau doar o altă inconştienţă

care implora viaţa altora

cu oasele normale >>>

Dimitrie Grama- După furtună

După ce a dat înconjurul dependințelor și a mângâiat fruntea armăsarilor, Baba Floarea s-a așezat pe banca de granit din spatele fântânii, privind soarele care tocmai își arăta fruntea deasupra zidurilor de la Răsărit.

Toată noaptea un vânt puternic, trăgând după el o furtună de vară, a hăituit munții Aninei, luminând din când în când Valea Mare, unde doar câte o căprioară speriată zvâcnea în sprinturi scurte de la un tufiș la altul.Înspre dimineață norii s-au retras și din ce în ce mai rar, cîte un tunet înfundat mai răzbătea pînă în sat, de undeva de prin Sîrbia. Apoi, ca și când cineva ar fi vrut să compenseze lumea pentru larma din timpul nopții, o liniște profundă, de mormânt, a învăluit satul, muntele și valea. Baba Floarea nu s-a culcat, a stat de veghe toată noaptea, ascultând glasul liber al naturii și acum, când primele raze de lumină au început să răspândească liniștea aceea nefirească, s-a ridicat cu greutate din fotoliul de piele și fără grabă a început să se dezbrace. Rămasă doar în combinezonul lung de in, s-a îndreptat înspre oglinda venețiană care acoperea aproape jumătate din zidul ce dădea spre cancelarie. Cu brațele scurse de-a lungul corpului, femeia din oglindă se uita la Baba Floarea cu o intensitate atât de adâncă, încât îți venea să crezi că, în fond, era vorba de dragoste sau de o poruncă cerească.

>>>

Danaela Daliela – Împlinire

poetă, București

Tăcerea sufletului arde piatra lespezilor grele care mă despart de Tine.

 Flacără infinită din veacul infinit, cupola sufletului meu unde îmi ridic fiinţa de dor.

În năpraznicul iureş a firii mele care sunt uneori, învăţ să-­mi mărturisesc dragostea. >>>

Virgil Diaconu – Acum, că zeul doarme…

Acum, că zeul doarme, poţi şi tu să te-arăţi.

Cu toate vrăbiile, cu toate stelele căzătoare. >>>