Doina Aldea Teodorovici – Zbor pe-o aripă de eternitate…

Doina-Aldea„În Basarabia, Eminescu era în exil, era interzis, dar Vieru nu;
prin Vieru, l-am cunoscut pe Eminescu.” (Ion Aldea Teodorovici)

Trecem în viaţă unii pe lângă alţii, fiecare pe culoarul său destinic, intrând în timp şi ieşind din el cu aceeaşi chinuitoare dorinţă de tălmăcire profundă a verbului „a fi”. Pentru unii, tălmăcirea aceasta are o importanţă minoră. Alţii, în schimb, o transformă în crezul fundamental al propriei lor fiinţări terestre. Este şi cazul Doinei Aldea Teodorovici, un destin extrem de scurt, aproape egal ca întindere temporală cu cel al Mântuitorului christic, care a strâns însă în lăuntricitatea lui o bogăţie covârşitoare de semnificaţii majore ale neamului său. Chip delicat, de un magnetism misterios, slobozind prin cântec şi o forţă interioară aparte, din pagina albă a cărţii, versul poeţilor români în sufletul văzutului şi nevăzutului ei auditoriu de oriunde, Doina Aldea Teodorovici a reprezentat cea mai bună definiţie a tipului de artist liric sortit de divinitate să imprime, prin alcătuirea complexă a discursului muzical propriu, o dâră >>>

Reclame