Lazăr Lădariu: „Timpul iubirilor” de Mariana Cristescu

„Acum, când totul se năruie în jur, e timpul jertfei de sine şi al iubirilor fundamentale. Calea e lungă şi scara înaltă” – scrie Mariana Cristescu în cele câteva cuvinte „În loc de prefaţă” la noua ei carte, „Timpul iubirilor” (Editura „Nico”).
Un titlu – capcană, oarecum înşelător, într-adevăr, într-un moment al existenţei româneşti, în care, aşa este, „totul se năruie în jur” într-un timp al „jertfei de sine”. De fapt, este o vreme a implicărilor responsabile şi necesar benefice prin dragoste de meserie, inspiraţie, ştiinţa selectării momentelor şi evenimentelor, chemare, talent şi inteligenţă Mariana Cristescu le are pe toate. Ca scriitor şi reporter de talent şi intuiţie, prin scrisul său, cu ochiul atent la realitate, adică la viaţă, cu inteligenţă, har şi dăruire, şi prin noua ei carte – „Timpul iubirilor” – dovedeşte că scrisul gazetăriei zilnice poate fi şi altceva decât acea spusă argheziană potrivit căreia ziarul şi publicistica ar fi doar acea „scânteie de o zi”. >>>

Reclame

„În societatea actuală domină creierul subuman“

carte Creierul uman este interfaţa dintre univers şi pământ, crede prof. dr. Leon Zăgrean Creierul uman are trei componente, spune românul care a adus domeniul Neuroştiinţe în ţară: una comună inclusiv reptilelor, una mai evoluată, instinctuală, la nivelul mamiferelor şi una specifică fiinţei umane. În ultima vreme, se exploatează cel mai mult latura instinctuală.

 Cu profesorul doctor Leon Zăgrean, şeful Catedrei de Fiziologie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“, din Bucureşti, am găsit şi răspunsuri la întrebări, şi întrebări la unele răspunsuri. Până la urmă, în asta constau neuroştiinţele: cercetarea creierului, dincolo de structură – care lob al creierului se ocupă de care funcţie. Neuroştiinţele îmbină cunoaşterea anatomică a creierului cu înţelegerea unor concepte mai abstracte, la limita cu filozofia: gândirea, limbajul şi, desigur, conştiinţa. >>>

Preot Gheorghe Şincan – Moartea vine odată cu uitarea

Se zice că scriitorii trăiesc într-o lume a tainelor, de multe ori mai frumoasă decât a oamenilor de rând. Scrierile lor nu se pierd în adâncul uitării şi păstrează ceva din începuturile Creaţiei, când „toate erau bune foarte”. Fără îndoială că eu, aflându-mă  într-o companie atât de selectă, la un atât de prestigios eveniment cultural, mă simt onorat, deşi  acesta e un sentiment greu de redat în cuvinte.

Astăzi, 25 ianuarie, 2013, Editura Nico, patronată şi condusă de generosul şi mereu binevoitorul Nicolae Băciuţ, prietenul tuturor, ne propune o apariţie editorială aparate, o carte-eveniment, ce impresionează prin volumul de informaţii şi prin rigoarea abordării, inspirat intitulată Pământul care doare – Cealaltă Românie. Continuă lectura

Ben Todică – Clipe care te urmăresc o viaţă

nicolaescu

A fost un alt mare dar de la Dumnezeu ca, din cei 82 de ani ai săi, marele regizor Sergiu Nicolaescu să-şi petreacă o jumătate de oră din viaţa sa cu mine. Eram în concediu pe plaja Mării  Negre de la Eforie  Nord,  împreună cu soţia mea Mioara. Deodată îl văd pe plajă pe deja cunoscutul regizor Sergiu Nicolaescu. Nu-mi venea a crede.  Era îmbrăcat într-un costum de vară, cafea cu lapte, ţinându-şi haina peste umăr, şi păşea falnic în drumul său spre faleză. Am stat câteva momente parcă încremenit, nu-mi simţeam nici respiraţia.

După ce regizorul a trecut  pe lângă noi, am lăsat-o pe plajă pe soţia mea şi încetişor, parcă vrând să nu-l supăr cu ceva m-am luat după el. L-am ajuns şi mergeam în linie. Nu puteam să pierd această ocazie, cum se va dovedi în timp, a fi unică. Aveam cu mine primul meu aparat de filmat Meopta de 8 mm, pe care-l simţeam că mă încurajează în gestul meu. >>>

Publius Ovidius Naso (43 î.Hr.-18 d.Hr.) – versuri

Non hic librorum, pre quos inviter alarque,
Copia: pro libris arcus et arma sonant.
Nullus in hac terra, recitem si carmina, cuius
Intellecturis auribus utar, adest.
Non quo secedam, locus est: custodia muri
Summovet infestos clausaque porta Getas.
Saepe aliquod quaero verbum nomenque locumque,
Nec quisquam est, a quo certior esse queam. >>>

Povestea unui pictor român, Irina Negulescu, din San Diego, USA. De la Marea Neagră la… Pacific.

Irina Negulescu a părăsit ţinutul mioritic cu doar câteva luni înainte de căderea lui Ceauşescu, în anul 1989. Dupa o „haltă” de un an de zile în New York, şi-a făcut bagajele şi a plecat spre ţinuturi…mai calde, aterizând tocmai pe coasta de vest a Americii, mai precis în San Diego, o locaţie paradisiacă cu o peisagistică superbă care, pentru pictori, reprezintă un adevarat „artist delight”.

Născută pe buza Mării Negre, la Constanţa, pictorul Irina Negulescu, „a dat” Marea Neagră pe Oceanul Pacific. Dragostea pentru apă a făcut-o să aterizeze pe ţărmul Oceanului Pacific, unde locuieşte şi în prezent. Astfel, Marea Neagră a fost „upgradată” şi ridicată la rangul de Ocean. >>>

Maica Benedicta(Zoe Dumitrescu-Buşulenga) – Eminescu între credinţă şi cunoaştere

S-au încercat până acum câteva răspunsuri la problema credinţei marelui artist-gânditor, fiecare emiţător dând un caracter aproape apodictic punctului său de vedere. Unii l-au socotit ateu ireductibil, alţii un credincios fervent, fiecare întemeindu-se pe unul sau mai multe texte. Calitatea probantă a textelor invocate este însă minimă prin desprinderea de contextul atât de vast şi complex al întregii gândiri şi opere eminesciene, care exprimă o personalitate de o natură cu totul particulară. >>>

Ileana Vulpescu – „În fiecare epocă oamenii sunt altfel”

Va prezentam un interviu exceptional cu doamna Ileana Vulpescu, realizat de Emil Proşcan. Multumim domnului Mănăilescu si redactiei revistei prietene Fereastra pentru amabilitatea cu care ne-au pus la dispozitie acest interviu document.

Stimata Doamna, dupa licenţa in litere (limba si literatura franceza), la Facultatea de Filologie a Universitaţii din Bucureşti (1953-1958), ati lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistica al Academiei. Foarte putini oameni cunosteau cercetatorul – cred eu ca este o meserie ingrata din toate punctele de vedere – si, cu atat mai putin scriitorul Ileana Vulpescu. >>>

Geo Galetaru – poezie

Cuvântul doar el

opreşte-te în drum

fii liniştit

                             ca timpul >>>

Petruş Andrei – Florile binelui

Mi-e inima un pom
ce-i pururi verde,
ce ai sădit în mine
nu se pierde;

şi vin albinele-n
ramurile sfinte
s-adune miere-n
trestii de cuvinte; >>>

Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns

Motto: “despre sfinţi, despre o personalitate [ca a Părintelui Arsenie Boca] nu ne interesează câte ore, de ce şi unde a fost închis” (Î.P.S Laurenţiu Streza).

 Intre surprizele internetului se află pe un site povestea morţii martirice a părintelui ieromonah Arsenie Boca. În mod curios, în nici unul din cele trei volume ale Părintelui Arsenie Boca îngrijite de P.S. Daniil Stoenescu (Cărarea împărăţiei, Deva, 2004 şi 2006; “Cuvinte vii”, Deva, 2006; Biserica de la Drăgănescu –“Capela Sixtină” a ortodoxiei româneşti, Deva, 2005) şi nici în volumul care are pe cotor trecut (fără sfială) “Episcop Daniil – Părintele Arsenie” (Deva, 2008) nu este menţionată moartea martirică şi nici >>>

Petruş Andrei- Fântâna şi izvorul

   Născut la 1 iunie 1946 în com. Români, judeţul Neamţ, profesor, poet. Cursurile primare şi gimnaziale în comuna natală; cele secundare la Liceul „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ: Facultatea de Litere a Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi, promoţia 1971. Colaborator la diferite reviste literare din ţară. Profesor la Liceul din Puieşti – Vaslui.

>>>

Ben Todică- Între două lumi (IV)

Încrucişare

Cuvântul ne trezeşte conştiinţa.

 Platon odată a propus ca toţi scriitorii şi poeţii să fie alungaţi din Atena pentru că, a zis el, sunt foarte periculoşi. Ei se joacă cu idei pe care le îmbracă în emoţii şi, aceste idei sunt asimilate emoţional de către cei din jur, prind rădăcini în sufletul omului şi din acest motiv îi vrea afară din oraş.

Scriitorii, poeţii, artiştii, … de orice natură ar fi ei, sunt oameni periculoşi pentru că ei iau idei şi le înfaşă în experienţe emoţionale creând lucrări de artă care devin metafora vieţii. Metafora care ne transformă felul de a gândi şi vedea. Ideile sunt mai pătrunzătoare decât sfaturile politicianului sau ale conducătorului de grup-de orice natură ar fi acelea. >>>

George Anca- furnici albe

Rugăciune – Constantin Brâncuși

– M-aş ruga şi n-am astâmpăr numai pentru un cuvânt, pentru un gând, e o femeie-n urmă, mă tot dau la o parte să facă un pas mic şi să se roage-n locul meu, nu nimeresc, nu nimereşte, că mă rog pentru ea s-o laşi să se roage pentru mine, că eu am nevoie să fiu iertat, eu o iubesc şi neiertat, dar ea tot vrea să se roage, îmi închipui, mie nu-mi vine, nu nimeresc, o şi aştept demult, am uitat orice-aş putea spune şi cui, am probleme la târâre, numai înainte, câte-un milimetru, ca tulpinile munţilor de ne scurg prin ei, nu mă pot întoarce o idee în juru-mi, cum m-aş da la oparte s-o las să mă mântuie, nu îndrăznesc să mă consider ea, o iubesc ca un bărbat, tocmai, o bestie, când această >>>

Vasilica Grigoraş: „Aşa vreau eu” -povestiri

”TUTĂ DE TUTE”

            De când mă ştiu, părinţii şi bunicii, unchii şi mătuşile, toţi spuneau că este bine să mâncăm fructe proaspete.

            Micuţă fiind, mami  şi Buna mă obişnuiau cu gustul tuturor fructelor, făcându-mi, la început sucuri, apoi salate, apoi fructe întregi aşezate şi asezonate frumos pe o farfuriuţă anume pentru fructe. De fiecare dată, Buna îmi spunea cu şarm: te invit, draga mea Sara, să facem o  “burtă de fructe!” >>>

Octavian CURPAŞ: Exilul românesc la mijloc de secol XX – „Paşoptişti” români în Franţa, Canada şi Statele Unite.

CAPITOLUL V- Când dragostea la prima vedere durează o viaţă de om

„Dragostea este misterul între doi oameni, nu asemănarea dintre ei”, a spus cândva John Fowels, un celebru scriitor. Este un lucru ştiut că orice căsnicie, ca să dureze, trebuie să aibă la temelie iubirea. Aceasta este pecetea ce ţine laolaltă, cu adevărat, două inimi şi din ea izvorăsc propăşirea şi împlinirea celor uniţi în taina căsătoriei. O căsătorie din dragoste a fost şi cea dintre nea Mitică şi Nicole, soţia sa. Cu toate că lucrurile s-au petrecut cu mai bine de 40 de ani în urmă, amintirile lor sunt încă vii. Să ne întoarcem deci, în timp şi să le aflăm povestea. >>>

Paul Zahariuc- Scrisoare din Basarabia

Ion Alexandru MORARU

Zilele trecute, ne-a scris din Basarabia Românească (numită acum, vremelnic, Republica Moldova), Alexandru Moraru, care, profitând de înalta funcție pe care o deține în cadrul Arhivelor Naționale ale Moldovei de peste Prut (șef de secție), a descoperit documente extrem de interesante care atestă participarea bunicului său la Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă, din 27 martie 1918. Materialul acestui român adevărat a venit tocmai bine, deoarece astăzi se celebrează 94 de ani de la alipirea de bunăvoie a teritoriului românesc dintre Prut și Nistru la trupul țării, ciopârțit de imperialiștii ruși în luna mai a anului 1812, în urma semnării >>>

Ioan Miclău- Cuvinte de minte

scriitor, Australia

Motto: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.” (Sfânta Evanghelie după Ioan)

 “Ioan Miclău este un scriitor român din Australia. Poet, dramaturg, jurnalist, autor de memorialistică literară, promotor cultural de seamă. Fondator de grupări literare în ţara de la Antipozi. Cărţi reprezentative: „Poezii alese” (vol. I, II), „Teatru”, „Fiica Zeiţei Vesta”, nuvelistică. >>>

Irina Eliade: «În familia lui Mircea Eliade am intrat de două ori»

Născută la Ploieşti în 5 februarie 1920, rudă prin alianţă cu Mircea Eliade, pe care l-a cunoscut îndeaproape, Irina Eliade (m. 28 septembrie 1998, Bucureşti) a făcut o strălucită carieră universitară la Bucureşti. Specialistă în limba şi literatura franceză, traducătoare, prozatoare, autoare de teatru, Irina Eliade a debutat în literatură în 1945, primind Premiul „Eugen Lovinescu” pentru romanul Linie moartă. A tradus din literatura franceză şi engleză cărţi de referinţă, transpuse în limba română cu desăvârşită artă literară. >>>

Parintele Cleopa – Cuvânt la inceputul Postului Mare

Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi îi lovesc pe eretici. Aceste cuvinte nu îi lovesc pentru a-i doborî, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să îi ajutăm şi pe vrăşmaşii noştri să se mântuiască.” (Sf. Ioan Gură de Aur) >>>

Doina Enea – După douăzeci de ani

bibliotecar, Roman

Într-o sală a palatului Cardinal pe care o cunoşteam, în faţa unei mese cu colţuri bătute în argint aurit, încărcată cu hârtii şi cărţi, stătea un om cu capul sprijinit în mâini.” Aşa-şi începea Alexandre Dumas romanul ‘’După douăzeci de ani”.

Romanul meu şi al câtorva dintre colegi ar putea începe astfel: într-o zi oarecare, ar spune unii, specială pentru mine, am urcat înfrigurată şi de ce să nu recunosc cu foarte mari emoţii, treptele Bibliotecii Municipale. De data aceasta nu ca cititor, ci pentru a fi în slujba lor. >>>