Zoe Dumitrescu Bușulenga – „Pentru mine nu există moarte”

Pentru mine, timpul n-a curs, nu l-am simţit. Viaţa mea a fost atât de activă şi atât de plină încât un an în plus sau în minus nu s-a făcut simţit cu efecte fizice, intelectuale sau de interes duhovnicesc evidente. Poate am evoluat din punct de vedere spiritual fără să-mi dau seama, dar propriu-zis n-am simţit curgerea timpului. Pentru mine, aceşti 84 de ani au fost un fel de dar ceresc pentru ca eu să înţeleg mai multe lucruri pe care tinereţea, poate, nu le înţelege iar maturitatea le ignoră vrut sau nevrut. Am avut şansa să ajung pănă aici şi să privesc cu bucurie, dar şi cu tristeţe. Vârsta asta lungă mi-a fost de folos pentru comprehensiunea unei deveniri. Ne aflăm într-un moment de gravă înţelegere a sensului vieţii. Fiecare nu priveşte la cel de alături, nu îl interesează decât lucrurile materiale, iar restul este uitat.

>>>

Adrian G. Romila-Bolile lui Cioran si filosofia

Adversar al gandirii sistematice, aforist umoral si sceptic intratabil, Cioran a spus tot atat de multe pe cat a lasat nespuse. Asa se explica si multimea de carti „despre Cioran”, adunate ca sa umple uriasa tacere de pe marginea textelor sale, fie ele carti „fundamentale”, caiete intime sau scrisori. 

Acest ultim liric bantuit de negatii al Europei s-ar mira, desigur, daca ar vedea cata cerneala a curs in incercarea de a-i recupera hermeneutic „ideile”. Paradoxal, prolifica literatura despre Cioran nu a stins fascinatia pentru ganditorul rasinarean si nici nu i-a epuizat posteritatea. Autorul Silogismelor amaraciunii e inca in voga, la noi si aiurea, chiar daca, adesea, aventurile si umbrele biografice au fost mai pregnante decat cartile sale. >>>