Petruş Andrei: Teodor Oancă – Poezia faptului divers

Slujitor al învățământului universitar craiovean, profesorul Teodor Oancă ne surprinde în mod plăcut cu încă o carte pe care o adaugă celorlalte 14 apărute până în prezent. (,,Instantanee cotidiene”, Editura ,,Universitaria”, Craiova, 2013)

Avem de-a face cu o proză scurtă în care au excelat C. Negruzzi, I. Al. Brătescu – Voinești, Emil Gârleanu, Gh. Brăescu, Anton Bacalbașa, D. D. Pătrășcanu și I. L. Caragiale, maestru incontestabil.
După teatru (,,Salonul regal. Teatru scurt”, 2006) și poezie ( ,,Vitrina cu rondeluri”, 2012) Teodor Oancă abordează genul scurt, momentul, schița, secvența, felia de viață: mici întâmplări, gesturi, dialoguri, expresii, dezamăgiri, necazuri semn distinctiv al epocii în care trăim, toate sunt trecute, printr-o conștiință lucidă, în operă de artă. Asemeni lui nenea Iancu, Teodor Oancă ,,simte enorm și vede monstruos”. Exclamăm și noi cititorii, la rândul nostru: ,,Ce lume! Ce lume!”. >>>

Reclame

Octavian Curpaş: Pictorul Ion Panduru – un maestru al penelului

Olteni celebri peste hotare! – Pictură ţesută cu fire rupte din suflet

Oare de câte ori ni s-a întâmplat să stăm neputincioşi în faţa unei picturi, să împietrim pur şi simplu pentru că ramele reuşeau să surprindă mai multă viaţă decât eram noi capabili să trăim? Pentru că dintr-o dată, momentele care trec fugare prin noi se opresc acolo pe pânze… Şi abia atunci realizăm că pictorii sunt arhitecţi de nemurire. >>>

Oana Pellea despre Amza Pellea- Sufletul oltenilor

actor (1931-1983)

 Unul dintre cei mai mari actori ai cinematografiei române maestrul si celebrul Amza Pellea s-a nascut la data de 07 aprilie 1931 la Bailesti, intr-o familie cu cinci copii. A absolvit cursurile Colegiului National Carol I din Craiova. Fiind un reprezentant al promotiei de aur a teatrului romaanesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul National din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie si Teatrul National din Bucuresti, unde s–a impus ca unul dintre actorii consacrati ai scenei romanesti. >>>

Mihai Cismărescu: Exilul creator- Vorbe…

Avocat, redactor radio, jurnalist, poet

Nu am crezut niciodată în mod prea sincer în „drama”, în „blestemul” exilului, al diasporei. Şi nu spun aceasta „din cinism”. Exilul mi se pare a fi adevărata condiţie a omului, condiţia omenească prin excelenţă. Câte clipe de fervoare, de exaltare aş fi pierdut, dacă nu aş fi cunoscut exilul? Pe câţi oare nu i-a êîmbogăţit”, nu i-a „ridicat” desrădăcinarea? Câteodată m-am întrebat ce aş fi făcut dacă aş fi fost într-o situaţie normală, orânduită, „fericită”. Pascal scrie undeva că „les malades n’ont pas encore le droit d’etre pessimistes”. Nici exilaţii, fraţii mei. >>>