Scriitori din județul Roman– fişe de dicţionar: litera B

Revista Melidonium  publică fişele de dicţionar ale câtorva scriitori născuţi/trăitori în localităţi din istoricul Judeţ Roman, abuziv desfiinţat de administraţia comunistă după Al Doilea Război Mondial. Prezentele fişe se vor regăsi într-un dicţionar alcătuit de noi şi care, probabil, va fi publicat până la sfârşitul anului 2015. Dacă cititorii au şi alte date referitoare la iniţiativa noastră, îi rugăm să ni le facă cunoscute, iar noi ne obligăm să le folosim în forma finală a dicţionarului nostru şi să menţionăm numele colaboratorilor. (autor: Constantin Tomşa) >>>

Reclame

Ovidiu Papadima despre „Rânduială”

Ovidiu Papadima (23 iunie 1909, Sinoie, Mihai Viteazu, județul Constanța – d. 26 mai 1996)

Cartea lui Ovidiu Papadima O viziune românească a lumii (Bucureşti, 1941) este înrudită cu Dimensiunea românească a existenţei a lui Mircea Vulcănescu, dar este mai îndepărtată de spiritul rostirii filosofice româneşti, căci autorul nu caută viziunea românească a lumii pe tărâmul limbii române, ci în domeniul folclorului românesc. Este o primă carte de filosofie a culturii populare româneştiUneori, însă, Papadima este nevoit să facă şi hermeneutică, de exemplu, în legătură cu rostirilerând şi rânduială – ultima devenind, la C. Noica, denumirea unuia dintre ciclurile rostirii filosofice româneşti.

A fi în rândul oamenilor sau a fi în rând cu lumea pare „îndreptăţirea cea mai adâncă a vieţii pe pământ”. Cine nu este în rând cu lumea >>>

Dumitru Radu Popescu: «Frâna în căutarea adevărului este iubirea»- Interviu cu Puşa Roth

Dumitru Radu Popescu, dramaturg, eseist, poet

Prozator, dramaturg, eseist şi poet, Dumitru Radu Popescu s-a născut la 19 august 1935 în localitatea Păuşa, judeţul Bihor. După terminarea studiilor liceale la Oradea, studiază trei ani medicina la Cluj (1953 – 1956), urmând apoi, tot la Cluj, cursurile Facultăţii de Filologie, absolvită în 1961. Corector, apoi redactor la „Steaua”, din 1970 este redactor-şef la „Tribuna”, ulterior redactor-şef la „Contemporanul” (din 1980) şi la „România literară” (1988 – 1989). Secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj, membru în Biroul Uniunii Scriitorilor, între 1981 şi 1989 a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. În 1997 devine membru corespondent al Academiei Române, apoi academician. >>>