Colinde

>>>

Reclame

Bucuria colindelor la Casa de Cultură din Roman

18.12.2012-colinde4     Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, marți, 18 decembrie 2012, sala de spectacole a Casei de Cultură Roman a găzduit, începând cu ora 17, un concert de colinde susținut de elevii de la Liceul Teologic Ortodox “Episcop Melchisedec Ștefănescu” și Liceul Teologic Romano-Catolic “Sfântul Francisc de Assisi”. Manifestarea a stârnit interesul romașcanilor, care au participat și în acest an într-un număr impresionant, sala arătându-se neăncăpătoare,la un eveniment menit să le încălzească sufletele si inimile, acum în preajma Sfintelor Sarbatori ale Nașterii Domnului. Au urcat pe scenă corurile “Melozii Romanului”, dirijat de pretul profesor Ionuț Amărinii, Corul “Laudamus”, al Liceului Teologic Ortodox, condus de tanarul teolog Ionuț Vălcu, Corul mixt al Catedralei Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, condus de același Ionuț Vâlcu, dar și corul “Schola cantorum”, al Liceului Teologic Romano-Catolic “Sfântul Francisc de Assisi”, condus de preotul profesor Cristian Dumea. >>>

Colindele – o istorie sau terapie cu sufletul?

Dă, Doamne, gazdei noroc;
Rupe-un fir de mintă creaţă.
Doamne, dă gazdei vieaţă! (variantă la  ”Sus,boieri”)

În acest articol vă invit la o abordare mai diferită față de ceea ce am cunoaște despre noțiunea clasică a colindelor. Cu toții (deopotrivă melomani, iubitori sau fini cunoscători ai fenomenului coral/instrumental) cunoaștem valoarea intrinsecă a acestor mărturii, a acestor nestemate ce strălucesc în perioada minunată a lunii Cadourilor-Decembrie.

Dar, până a lucra și a vorbi despre asemenea stări de fapt, ca exercițiu auxiliar, aș dori să vă alegeți pe parcursul lecturării acestui material, un asemenea colind în care starea Dumneavoastră capătă transcendență cu evenimentul cosmic major serbat de lumea creștină pe 25 Decembrie.

Ce se întâmplă pe 25 Decembrie? De ce anume există acest frumos obicei de a colinda? >>>

Daruri de Moș Neculai pentru copiii de la Centrul de zi „Episcop Melchisedec” din Roman

Aproape o sută de pachețele cu dulciuri, fructe, rechizite și jucării au fost împărțite celor 20 de copii care servesc zilnic masa de prânz la Centrul de zi pentru copii în dificultate „Episcop Melchisedec” din Roman.

De generozitatea PS Ioachim Băcăunaul, cât și a elevilor și profesorilor de la Liceul Tehnologic din Nisiporești, a fost legată și sărbătoarea Sfântului Nicolae, cel care, de peste un mileniu continuă să ofere daruri micuților nevoiași, prin mâinile celor care nu uită să-i ajute pe semenii lor aflați în situații materiale și financiare precare. >>>