Ion Marin Almăjan: Veronica Balaj – Argintul viu al literaturii feminine din Banat

Veronica Balaj este, cred eu, argintul viu al literaturii feminine din Banat. Scriu literatură feminină de şi nu accept întrutotul această sintagmă, fiindcă există scriitoare a căror creaţie este ”bărbătoasă”, precum şi scriitori care au  în opera lor semne ale feminităţii. Revenind la Veronica Balaj consider a fi îndreptăţită afirmaţia de mai sus şi aceasta întrucât de ani buni ea practică un jurnalism cultural în numele unor principii astăzi considerate vetuste: promovarea, prin interviuri, mese rotunde, portrete, doar a personalităţilor reale, a valorilor autentice care au contribuţii deosebite în viaţa culturală, spirituală a României, Europei etc. În emisiunile radio realizate de Veronica Balaj nu şi-au găsit loc nici vedetele politice, nici ipochimenele  dezvelite până dincolo de pragul ruşinii, nici noii îmbogăţiţi care fac acum deliciul televiziunilor şi al majorităţii presei scrise din dulcea noastră ţărişoară. Veronica Balaj preţuieşte sentimentele pe care părinţii şi bunicii noştri le considerau înălţătoare pe când noi, cei de acum, le dispreţuim şi le batjocorim: iubirea faţă de patrie, faţă de neamul din care ne-am ridicat. De aici şi zbaterile sale de a promova valori şi personalităţi din Europa, sau de aiurea. >>>

Reclame

Constantin Tănase (1880-1945)- cel mai mare pamfletar pe care l-a avut Romania

Pe 5 iulie 1880, la Vaslui, un orasel de provincie in care, de obicei, “nu se petrece nimic“, s-a nascut Constantin Tanase, fiul lui Ion si al Elenei, doi oameni de treaba care-si duceau traiul destul de greu, din putinul pe care il cistiga Ion Tanase ca laborant intr-o farmacie. Familia locuia intr-o casa taraneasca, situata pe strada Husilor. De mic, Constantin, singurul copil al familiei, a fost crescut cu snoave si povesti spuse cu haz de mama sa, Elena. >>>

Doina Enea – După douăzeci de ani

bibliotecar, Roman

Într-o sală a palatului Cardinal pe care o cunoşteam, în faţa unei mese cu colţuri bătute în argint aurit, încărcată cu hârtii şi cărţi, stătea un om cu capul sprijinit în mâini.” Aşa-şi începea Alexandre Dumas romanul ‘’După douăzeci de ani”.

Romanul meu şi al câtorva dintre colegi ar putea începe astfel: într-o zi oarecare, ar spune unii, specială pentru mine, am urcat înfrigurată şi de ce să nu recunosc cu foarte mari emoţii, treptele Bibliotecii Municipale. De data aceasta nu ca cititor, ci pentru a fi în slujba lor. >>>