Bătrâneţea vine prea repede și înţelepciunea prea încet

Mirosul de muşcate înflorite mă predispune la filozofie. Poate că nu din cea care intră în manuale, dar cu certitudine, cea mai importantă de la mine de la balcon.

A fost o perioadă când zâmbeam tăcut tinerilor cu păreri categorice, cu certitudini sprijinite pe argumente idealiste, cu discursuri înflăcărate, slobozite cu râvna pe care doar tinereţea ţi-o inspiră. „Bre, ziceam eu, nişte ţânci neînţărcaţi. Încă nu au gustat viaţa, dar uite cum dau din coadă.” >>>

Reclame

Vavila Popovici: Cinstea- floare rară, mult dorită, mult căutată

„A trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept” (Platon).

Ei, da!  „Pentru 50.000 de euro nu mă dau jos din pat!” Asta probă de cinism! Iată omul nou creat de aceste vremi post – revoluționare! Ăsta da, sentiment de superioritate, de încredere exagerată în propriile capacităţi! Ăsta, da, narcisism! Om care și-a văzut imaginea reflectată în nu știu ce oglindă și s-a îndrăgostit de ea… Ăsta da, orgoliul – manifestare exagerată a egoului care se dorește superior celorlalți! Asta da, neobrăzare – lipsă de cuviinţă, poate chiar impertinenţă? Cu adevărat omul cinic are ceva diabolic, pervers în ființa sa. Cinicii (de la kynos = câine), au fost adepții școlii filozofice antice întemeiată de un elev al lui Socrate, sub deviza: „Să trăim conform naturii” – restrângere la nivelul animalității, cu dispreț față de principiile elementare ale moralei. Emblema lor era >>>