„Părintele Iustin Pârvu: o misiune creştină şi românească”

Iustin Parvu«În chilia mică a părintelui Iustin par a se întâlni toate drumurile din România. E o intersecţie de duh şi speranţă. Aici se întâlnesc toate colburile şi toate disperările şi toate încercările. Oamenii aduc bruma lor de suflet, o cară cu ei de departe iar în chilie, pe un colţ de pat sau stând în genunchi, lasă toată oboseala ca alpiniştii care după ce au atins vârful se relaxează pentru că ştiu că urmează mult mai lesnicioasa coborâre. Povestea o credinioasă care venise aici, cu ceva ani în urmă, să se descarce de aproape “eterna” poveste a bărbatului beţiv din casă, destul de prezent în societatea noastră. A început să detalieze părintelui povestea soţului ei care îşi neglija copiii, părinţii, i-a spus până unde a mers degradarea acestuia şi umilinţa celor din jur, şi-a exprimat neputinţa, disperarea. Părintele părea rupt de realitatea imediată, părea rupt şi de povestea bietei femei, spunea doar din când în când: “Da, măi…! Da, măi…!”. Când a terminat femeia de povestit, după ce şi-a deşertat păsul, părintele a coborât parcă dintr-un coşmar în care lucrurile nu păreau să fie >>>

Daris Basarab: Povod – un roman ce merită citit, destine basarabene…(I)

 coperta1 De câte ori încerc să răscolesc amintiri din copilărie, reuşesc, involuntar, să desfăşor un spectru larg de trăiri care pornesc de la minunat la infernal. De-a lungul anilor, m-am străduit să relatez din trecut doar clipele de basm ale copilăriei mele, să şterg din noianul de memorii şi amintiri evenimentele întunecate, să rămân în suflet doar cu amintiri plăcute, să anulez orice urmă de duşmănie şi ură. Anii au trecut, şi nu puţini, dar starea de nelinişte care însoţeşte orice încercare de a călători în trecut nu mă slăbeşte. „Înţelepciunea“ populară spune că „poţi ierta, dar nu poţi uita“! Oare aşa să fie?! Atunci, de ce nu reuşesc şi eu să fac din această sintagmă o conduită care să aştearnă liniştea şi pe „uliţa mea“?! Să ierţi! Poate că dacă aş reuşi să uit, aş scăpa de ură – nu poţi urî în lipsa obiectului! Dar uitarea înseamnă amnezie, iar amnezia e o stare de boală şi nu îmi pot dori aşa ceva. Spuneam de clipele de basm ale copilăriei mele. Da, ele au existat încă din frageda-mi prezenţă, într-un loc dăruit de Dumnezeu, dar lovit de istorie! Vechiul sat dunărean Smil, aşezat pe braţul Chilia, între lacurile Ialpug si Catlabug, transformat pe la >>>

La împlinirea a 200 de ani de la raptul din 1812 a Basarabiei

Prin tratatul odios de la București din 16 Mai 1812, Moldova, țara lui Ștefan cel mare, a fost înjumătățită, iar râul Prut a devenit graniță. Moldovei i se răpește mai mult de jumătate din teriotriul ei, numit ulterior Basarabia, și anume 45630 km2. Țării Moldovei i se fură cele cinci cetăți de pe Nistru și Dunăre: Hotin, Soroca, Cetatea Albă, Ismail, Chilia – pe lângă cele 17 tîrguri și 685 de sate cu 712 biserici și o populație de 482630 de locuitori.

Declaraţia

Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova
cu privire la împlinirea a 200 de ani de la raptul din 1812 a Basarabiei >>>

Mihai Dascălu – 1812, anul blestemat al moldovenilor

Basarabia nu a fost niciodata in istorie o entitate teritoriala. Cu atat mai mult, nevrednicul ei copil, Republica Moldova. La argumentarea statalitatii careia se toarna atata apa – in prisos, caci de unde nu-i, nici Dumnezeu nu poate da. Sau, cum mai spune o vorba desantata: din coada de caine nu se face sita de matase. Este important sa retinem insa ca in intelesul de astazi al notiunii, Basarabia nu avea in trecut vreun nume deosebit, ea era parte intregitoare din Moldova[1], tara intemeiata la 1359 si cuprinsa intre muntii Carpati, >>>